De același autor
Sunt semnale că s-a înviorat absorbţia banilor europeni. Care este situația acum?
Venim după o perioadă în care foarte multe programe operaționale au fost blocate și, într-adevăr, în ultimele luni, pe măsură ce s-au deblocat programele operaționale și plățile de la Comisia Europeană, se vede o îmbunătățire a absorbției. Însă, în comparație cu toate țările din Europa, România are de departe performanța cea mai slabă din punctul de vedere al absorbției fondurilor europene, chiar dacă în ultimele luni s-a observat o îmbunătățire, pe care aș pune-o mai degrabă pe seama reluării plăților de către Comisia Europeană, după o perioadă de blocare a acestora.
De ce avem această incapacitate de a absorbi fonduri europene? Ce anume ne deosebește pe noi de polonezi, de cehi, de unguri?
Eu cred că există un cumul de factori care determină această rată scăzută de absorbție la noi, spre deosebire de regiune. În primul rând, avem o capacitate instituțională scăzută de a implementa proiectele; în al doilea rând, la nivelul autorităților publice în special, discutăm de o capacitate anteprenorială destul de scăzută. Nu avem abilitatea de a stabili ca prioritate folosirea fondurilor europene. Dimpotrivă, mai degrabă utilizăm banii din resurse bugetare, în detrimentul celor din fonduri europene. Polonia, de exemplu, are ca obiectiv prioritar, atunci când discută de efectuarea unor investiții publice, absorbția de fonduri europene. Dacă nu se poate din fonduri europene, atunci apelează la resurse bugetare, dar numai în ultimă instanță. În România se pare că, până în acest moment, am avut o mentalitate un pic diferită și cred că în final totul se rezumă la corupție. Observăm că în România prețurile la autostrăzi sunt mult mai mari pe kilometru decât în alte state. Evident că e foarte greu să faci un astfel de proiect scump din fonduri europene, unde birocrația e mult mai mare și discutăm de un control mult mai bun al cheltuirii banilor publici, audit național, audit al Comisiei Europene. Au fost agreate de către decidenți politici astfel de contracte care utilizează bani publici, în defavoarea banilor europeni. Ceea ce e contraproductiv, din punctul meu de vedere. Mai pe românește, e mult mai ușor să furi din resurse bugetare decât din fonduri europene. Am văzut lucrul ăsta, am văzut cazuri concrete în care au fost nereguli mari în absorbția de fonduri europene și pentru asta plătim niște corecții financiare destul de mari.
Dar în cazul antreprenorului obișnuit, care ar vrea să facă o afacere, care sunt blocajele acolo? Eu cred că unul dintre blocaje este și costul mare al creditelor și ezitările băncilor de a credita astfel de afaceri, de exemplu.
Argumentul poate să fie valabil, dar trebuie făcută o precizare suplimentară. Unul dintre motivele esențiale pe care l-aș mai adăuga pentru absorbția slabă a fondurilor europene, în special în mediul privat, este legat de lipsa cunoștințelor antreprenoriale ale oamenilor de afaceri. E greu să faci un proiect care să aibă și viabilitate economică și, mai mult, să ai și un „project management“ ulterior care să fie în concordanță cu cerințele europene. Dar se mai adaugă un factor suplimentar pe care vreau să-l menționez, și anume faptul că filosofia fondurilor europene, în general, e un pic nepotrivită pentru România. Mecanismul funcționează aşa: trebuie practic să ai resursele necesare 100% la momentul începerii proiectului, banii europeni vin ulterior. Sau măcar să poți accesa o creditare-punte, să zicem, pentru perioada respectivă, ceea ce înseamnă, practic, să ai capacitatea să te îndatorezi. De fapt, trebuie să ai un istoric, ca afacere, ca firmă, să ai niște rezultate financiare care să-ți permită accesarea creditului, pentru a avea această punte până la venirea banilor europeni. Ceea ce în România cam lipsește. În România, dacă ne uităm, foarte multe proiecte sunt proiecte nebancabile, din perspectiva faptului că sunt foarte multe companii de tip startup, care nu au o istorie, au o cifră de afaceri foarte mică, rezultate financiare destul de slabe. Au o idee de afacere, vor să acceseze fonduri europene, dar nu pot trece de pasul acesta de creditare, într-un context în care ei nu sunt bancabili, neavând o istorie, neavând rezultate financiare care să le permită accesarea creditului. Deci, în esență, pe partea asta de antreprenoriat privat, filosofia fondurilor europene este aceea că se poate accesa finanțarea respectivă de către un business preexistent care vrea să-și extindă activitatea. În România avem de a face foarte mult cu startup-uri, companii care nu au o istorie prea mare în spate, pentru că nici nu avem o istorie de capitalism prea îndelungată, și atunci e foarte greu să treci de pasul acesta de creditare, într-un context în care nu ești bancabil.
Care ar fi soluţia?
Trebuie să găsim o formulă pentru depășirea acestui impas, să găsim cumva o împărțire a riscului. În contextul în care clientul vine și solicită un credit, banca, pe modelele de risc pe care le are și pe criteriile pe care le ia în calcul, evident că se uită la performanța companiei respective. Bineînțeles că e important și proiectul și povestea proiectului, cât de viabil e acel proiect. Dar trebuie să ai cifre financiare care să-ți permită să contractezi și să rambursezi acel credit. Ceea ce e foarte dificil și trebuie găsită o soluție prin care riscurile aferente să fie împărțite sau să fie luate nu numai de către bancă, ci și de către alți actori, în momentul în care creditezi un client de tipul ăsta startup, care nu are o istorie, dar care are un proiect viabil.
Deci vă referiți la existența unui fond de garantare.
Da, de tipul acesta.
Și ce ne împiedică să construim așa ceva?
Nu știu ce ne împiedică. Dar cred că aici e soluția, pentru că, principial, cam asta e problema cu care ne confruntăm, în momentul ăsta. Poate că aceste firme noi au o poveste frumoasă sau un proiect viabil, dar nu au capacitate de îndatorare la bancă, nu doar la o bancă din România, la orice bancă din lume. Mai trebuie un pilon suplimentar care să preia o parte din riscurile acestei tranzacții.
Ce şanse sunt să folosim totuşi aceste sume imense?
Cred că este important, în primul rând, să ne fixăm ca obiectiv esențial să luăm acești bani. Pentru că, în lipsa acestor bani, economia nu prea are resurse să se dezvolte în acest moment. Investiții străine directe nu vin foarte multe și, dacă nu absorbim fonduri europene mult mai mult, nu putem discuta de o creștere economică mai înaltă. Deci e obligatoriu să luăm banii ăștia. Părerea mea este că exercițiul financiar în care ne aflăm încă, 2007-2013, e pierdut pentru România, nu cred că mai putem salva foarte mult pe ultima sută de metri. Cred că miza cea mare e exercițiul financiar următor, 2014-2020, unde, în primul rând, la nivel de priorități strategice, avem încă deficiențe. Am văzut discuții destul de tăioase între noi și Comisia Europeană în materie de strategii și priorități pentru fondurile europene din pachetul financiar următor. Trebuie gândite foarte bine prioritățile, pentru că, până acum, spre exemplu, prioritatea a fost partea de dezvoltare a resurselor umane, unde am avut sume foarte mari, miliarde de euro alocate, cu probleme foarte mari. Și tare mă tem că și cu impact economic foarte scăzut, pentru că au fost zonele cele mai expuse corupției. E cel mai ușor să iei bani europeni și ulterior să întâmpini probleme, pentru că așa suntem învățați, să încercăm să facem șmecherii, în limbaj dâmbovițean. Impactul economic cred că e unul mai degrabă îndoielnic. Nu știu cât de mult folosesc trainingurile și ce s-a mai făcut în materie de dezvoltarea resurselor umane, care e impactul economic și social final. O mare parte dintre aceste cazuri ne-a expus unor probleme ulterioare, controale ulterioare, corecții financiare pe care va trebui să le suportăm din buget. Cred că, pentru exercițiul financiar următor, va trebui să stabilim foarte bine prioritățile: încotro, unde ducem sau unde orientăm mai mult banii europeni. Și mă gândesc că un capitol sau o zonă unde avem un deficit mare este partea de agricultură. Să încercăm să stimulăm cumva absorbția de fonduri europene în zona agricolă, unde să avem o direcționare către zona de dezvoltare a sistemelor de irigații. Aici cred că avem necesar foarte mare și cred că putem direcționa astfel de bani în zona aceasta.
Interviu cu IONUŢ DUMITRU, preşedintele Consiliului Fiscal, realizat de Lidia Moise
