De același autor
“Reveria a luat sfarsit” ar fi spus Printul Alexander Gorceakov. Printul era ministrul de externe al Rusiei dupa razboiul Crimeii din perioada 1853-1856. Era o remarca zeflemitoare despre Rusia care, desi fusese invinsa de o coalitie a puterilor occidentale, parea sa se intoarca spre sine, concentrandu-se pe afacerile interne. Era o atitudine care ulterior va conduce la reforme interne si modernizare militara, insa desfasurate doar in perspectiva reluarii competitiei cu celelalte mari puteri. Odata pregatita, Rusia va reveni in competitia strategica directa cu marile puteri europene. Fusese mai degraba o pauza tactica necesara, impusa, decat o autentica schimbare la fata.
Dar acum, istoria se repeta. Dupa mai mult de doua decenii de “introspectie”, Rusia a decis sa reia competitia strategica de-alungul frontierelor sale. Pauza tactica impusa prin descompunerea imperiului sovietic s-a terminat, iar episodul din Crimeea este doar primul pas. Nu vorbim doar de o anexare teritoriala a unei peninsule care se afla deja sub influenta rusa, sau de un act de disperare din partea unui dictator incoltit. Este in esenta o actiune de forta, premeditata, menita sa demonstreze ineficienta politica, economica si militara a Occidentului in formele sale institutionale: NATO si UE.
Increderea Moscovei nu provine din succesul reformelor sale interne, o modernizare militara dramatica sau o regenerare demografica. Dimpotriva, ofensiva strategica a Rusiei este o consecinta a perceptiei sale asupra Occidentului care pare slabit, decadent si fragmentat.
Slabiciunea Occidentului vine pe fondul anilor de auto-dezarmare, cea mai recenta runda fiind anuntata cu cateva zile inainte de invazia Crimeii. In timp ce administratia Obama anunta scaderea cheltuielilor de aparare, reducand armata terestra la cel mai mic nivel din ultimii 74 de ani, Putin era ocupat cu planificarea invaziei din Crimeea si a exercitiilor militare surpriza din Marea Baltica. Astfel, slabiciunea genereaza si mai multa pofta.
Declinul este rezultatul unui mix de factori. Inclinatie post-moderna pentru inginerie sociala, politicienii slabi care alearga dupa voturi fiind predispusi caritatii fiscale si compromisului extern, sistemul financiar in degringolada, toate acestea au fost percepute de catre Putin drept simptomele unui Occident putred. Pentru el, Vestul a cazut intr-o stare primitiva, unde exista o egalitate intre bine si rau. Iar Rusia este bastionul impotriva coruptiei care se infiltreaza la Est. Prin urmare, decadenta hraneste dispretul.
Mai mult, Vestul este vazut mai fragmentat ca niciodata. Mijloacele de propaganda ale Moscovei scot in evidenta incapacitatea liderilor europeni de a ajunge la un acord in privinta sanctiunilor. Liderilor germani, italieni si francezi le este teama sa nu isi piarda afacerile cu Rusia, lasand astfel statele baltice si pe cele din Europa Centrala sa se descurce pe cont propriu. Londra nu are nicio intentie sa impuna sanctiuni care ar afecta propriile piete financiare sau imobiliare. Intre timp, Statele Unite sunt preocupate de pivotul spre Asia, de incercarile de a se extrage din Orientul Mijlociu si pare ca nu are un interes direct in Europa. Prioritatile americane au fost evidentiate prin omisiune: pe 28 februarie, Obama spunea ca actiunile rusesti afecteaza “interesele Ucrainei, Rusiei si Europei”, dar nu neaparat pe cele ale Washingtonului. Nu exista un “Vest” care sa se opuna Rusiei. Clivajele ofera oportunitati.
Este irelevant daca evaluarea Rusiei asupra Occidentului este sau nu corecta. In cele din urma, perceptia devine realitate iar aceasta impinge Rusia intr-un mars la Vest. Indiferent de raspunsul punctual al Occidentului, fie ca vorbim de sanctiuni sau de repozitionarea de active militare, este in interesul tuturor sa corectam concluzia Rusiei asupra slabiciunii, decadentei si fragmentarii noastre.
In cele din urma, Rusia nu va evolua niciodata intr-un stat mai pasnic si mai democrat daca liderii sai cred ca-si pot indeplini fara probleme ambitiile neo-imperiale. Europa nu poate fi in siguranta daca Rusia continua sa ii destabilizeze frontiera fara a exista costuri semnificative. In acelasi timp, Statele Unite nu pot ramane cu iluzia ca ceea ce se intampla in Europa nu va afecta capacitatea Americii de a-si conserva pozitia globala sau de a modera ambitiile expansioniste ale Chinei.
Daca ne concentram acum pe de-escaladarea si stabilizarea situatiei din Crimeea inseamna sa ajungem sa acceptam un “fapt implinit”, incurajandu-l pe Putin sa se pregateasca pentru o noua lovitura. Dimpotriva ar trebui sa il socam pe Putin pentru a-i schimba fundamental perceptia despre slabiciunea Occidentului.
Jakub Grygiel este profesor asociat de relatii internationale la School of Advanced International Studies (SAIS), Johns Hopkins University, Washington D.C.
Extrase de Octavian Manea din “Stand up or sit down”, de Jakub Grygiel, in The American Interest, 7 martie 2014.
