Revizuirea Constituţiei, fără cap şi fără coadă

Nu reușesc să înțeleg de ce în dezbaterile pentru modificarea Constituţiei nu se folosește raportul deja elaborat de Comisia prezidențială în acest domeniu. Este o foaie de parcurs care include opțiuni diverse care pot fi utilizate în funcție de regimul politic pe care decidentul, politic și el, îl va alege.

De câteva luni, Forumul Constituțional or­ga­ni­zează în București și în țară întâlniri pe tema viitoarei modificări constituționale. Cea mai recentă s-a desfășurat săptămâna trecută la București, avându-i ca in­vi­tați pe experții Comisiei de la Veneția.

Nu există un document pro­gramatic elaborat de or­ga­ni­zatori, iar dezbaterile se poar­tă mai degrabă pentru a co­lecta dorințe de schimbare din teritoriu, decât pentru a dez­bate ceea ce factorul politic dorește să schimbe. Re­cu­nosc, aș fi preferat ca dezbaterea să apară după ce existau niște propuneri cla­re, care ar fi putut fi analizate în detaliu. Așa, discuțiile rămân, din nefericire, la nivel ge­neral.

„Ceea ce ni s-a explicat de către experţii Co­misiei de la Veneţia este ca la nivelul Cons­tituţiei să existe o coerenţă. Dacă preferinţa este pentru sistem parlamentar, atunci ins­tituţiile trebuie calibrate pentru această func­ţie. Dacă preferinţa este pentru semi­pre­zi­den­ţial, atunci atribuţiile preşedintelui trebuie ca­librate pentru o putere mai mare“, spunea d-l Pîrvulescu după dezbaterea de săptămâna tre­cută.

Adică, experții Comisiei de la Veneția nu pot co­menta la acest moment decât pe chestiuni de principiu, egal aplicabile oricărei țări: coerență, re­gla­rea și calibrarea corectă a pu­terilor în stat, astfel încât să existe atât echilibru, cât și un control reciproc. Pe scurt, ge­neralități care pot fi găsite în orice curs decent de drept cons­tituțional și pentru care e un pic penibil să apelezi la experți internaționali. Rolul ex­pertului este acela de a ex­plica lucruri complexe, de a analiza opțiuni mari și implicațiile pe care acestea le-ar pu­tea avea asupra unui stat, nu de a explica principiile de bază ale dreptului consti­tu­țio­nal.

Nu reușesc să înțeleg de ce în aceste dez­ba­teri nu se folosește raportul deja elaborat de Comisia prezidențială cu privire la modificarea Constituției. Este exact tipul de document des­pre care vorbește domnul Pîrvulescu – o foa­ie de parcurs care include opțiuni diverse ca­re pot fi utilizate în funcție de regimul politic pe care decidentul, politic și el, îl va alege. Acel raport poate fi îmbunătățit, astfel încât să includă și sugestiile pe care Forumul Cons­tituțional le-a colectat până acum din țară. Nu înțeleg – mă rog, dincolo de orgolii și am­biții personale – de unde aplecarea asta spre a relua munca deja făcută de alții, în loc să cons­truiești pe ea.

Atât premierul, cât și expertul Hamilton s-au arătat surprinși de propunerile domnului Chi­u­ariu, care sugera instituirea a două niveluri de activitate a Curții Constituționale, care să permită atacarea unora dintre deciziile Curții luate la primul nivel în fața celui de-al doilea nivel. Ambii au arătat că un astfel de model nu mai există nicăieri în lume și că ar com­plica lucrurile în mod excesiv. Un îndemn la precauție a fost lansat de către Comisia de la Veneția și în chestiunea sancționării jude­cătorilor: „Ideea ca judecătorii să fie sanc­ţio­naţi atunci când emit decizii eronate este una foarte proastă, pentru că, atâta timp cât judecătorii acţionează corect şi cu bună-cre­dinţă, este foarte important, din punct de ve­dere al independenţei acestora, să nu fie sanc­ţionaţi pentru o decizie luată care nu este agreată de alţii. (...) Cred că judecătorii europeni vor fi îngrijoraţi de o astfel de idee. (...) Pericolul este că, dacă vrem un astfel de sistem, atunci judecătorii vor deveni foarte pre­cauţi, atenţi, conservatori şi astfel întregul sistem al justiţiei ar avea de suferit, fiindcă acesta depinde de faptul că oamenii ştiu că judecătorii vor lua o decizie corectă în cazul lor, vor asculta dovezile fără a lua apărarea unei părţi sau a alteia. Asta înseamnă, de fapt, independenţa justiţiei“.

O altă idee discutată a fost aceea a po­si­bi­li­tății de a sechestra, confisca și valorifica ave­rile dobândite nelegal. Premierul s-a plâns că nu se pot valorifica bunurile confiscate. Dacă, într-adevăr, există probleme, atunci pre­mie­rul ar trebui să privească înspre instituții, pentru că încă de anul trecut a intrat în vi­goare legea care le permite să înstrăineze, în anumite condiții, bunurile sechestrate chiar pe parcursul procedurii judiciare, adică înainte de obținerea unei decizii definitive. Procedura este utilizată pretutindeni în Uniunea Eu­ro­peană, în acest moment fiind în discuție noua directivă europeană privind confiscarea și sechestrarea bunurilor obținute din infracțiuni – raportul pe această directivă a fost întocmit de Monica Macovei și aprobat săptămâna trecută. Ar fi amuzant, dacă n-ar fi trist, să pri­vești cum PDL joacă acum exact rolul pe care PSD îl juca la anterioara discuție pe tema modificării Constituției pe chestiunea pro­prietății. Și e cu atât mai trist cu cât, precum se vede, mesajul PDL este complet diferit pe plan extern și pe plan intern. Dacă privim spre PSD, trebuie spus că anterioara mo­di­ficare a articolului 44, alineatele 8 şi 9, pro­pusă de premierul Boc a fost criticată intens la acel moment de PSD și blocată de Curtea Constituțională, fapt invocat cu aplomb și de reprezentantul PNL, Tudor Chiuariu. E un pro­verb care spune că cine sapă groapa altuia ca­de singur în ea. //