Cât de accesibili sunt banii europeni

Cât timp suntem în interiorul unui acord cu Troika finanţatoare, condusă de FMI, coordonată de Comisia Europeană şi asistată de Banca Mondială, putem accesa fonduri europene cu un efort financiar mai mic.

„Trebuie să avem o viziune clară a vre­murilor pe care le trăim. Trăim acum în epoca pieţei unice, în epoca In­ter­ne­tului”, spune Michel Barnier, comisarul european pentru piaţă unică şi servicii. Într-adevăr, atunci când avem ambiţia să folosim acest dar impresionant de aproa­pe 40 de miliarde de euro, trebuie, mai întâi, să înţelegem filosofia care acom­paniază consumarea acestor bani.

Este un dar condiţionat de existenţa unor proiecte clare, viabile, cu impact so­cial şi economic, în totală trans­parenţă şi co­rectitudine. Sunt bani destinaţi atât pro­iectelor statului, ale regiunilor sale, cât şi ale antreprenorilor săi. Fiecare dintre actorii acestor proiecte trebuie să ur­me­ze cu stricteţe etapele, oarecum biro­cra­tice, ale accesării şi mai apoi ale chel­tuirii şi rambursării acestora. Nici statul, sau mai degrabă funcţionarii săi spe­cia­lizaţi, nici oamenii de afaceri nu au re­u­şit să consume banii alocaţi în fostul exer­ciţiu financiar, care s-a încheiat în 2013, dar care mai are încă o sesiune de prelungiri.

O parte dintre proiectele finanţate de fon­durile europene s-au împotmolit, din cauza unor greşeli, a corupţiei şi, apoi, a neîncrederii birocraţilor europeni. Aceas­tă neîncredere a fost, se pare, spulberată în ultima perioadă şi, iată, România a re­uşit să încaseze peste două miliarde de euro de la Comisia Europeană în acest an. Cu toate acestea, România a reuşit să cheltuiască mai puţin de un sfert (24%) din banii europeni alocaţi în exerciţiul fi­nanciar anterior.

Am ignorat 20 de miliarde de euro

Între 2007 şi 2013 cele 10 ţări din Eu­ropa Centrală şi de Est au avut acces la fonduri europene în valoare de 178,94 de miliarde de euro, potrivit calculelor casei de consultanţă financiară KPMG. E vorba de finanţări curate, europene, fă­ră a lua în calcul cofinanţarea guver­ne­lor sau contribuţiile private. Strict, aceşti bani europeni, dacă ar fi fost con­sumaţi, reprezentau 18% din produsul intern brut regional, au mai calculat experţii KPMG. Bulgaria şi România au fost însă ţările cu cele mai joase nivele de absorbţie a banilor europeni. Ro­mâ­nia este printre ţările cu cea mai mare alocare financiară, după Polonia, Cehia şi Ungaria. România putea primi 23,5 miliarde de euro, cam 1.100 de euro pe cap de locuitor. N-a reuşit însă să atra­gă, până la finalul lui 2012, decât 2,8 mi­liarde de euro, sumă care nu reprezintă decât 12% din banii alocaţi. E de de­par­te cea mai slabă performanţă: bulgarii au consumat 2,3 miliarde de euro, cam 34% din banii alocaţi. Cehii au încasat 57% din fondurile europene alocate, es­tonii 59%, ungurii 40%. Polonezii au încasat 32,7 miliarde de euro, sumă care reprezintă 49% din banii alocaţi şi unii economişti pun pe seama acestei ca­pacităţi de absorbţie şi faptul, notoriu, că Polonia a evitat recesiunea atunci când toată Europa aluneca în ea. Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fis­cal, ne-a explicat în interviul acordat re­vistei 22 că miracolul absorbţiei po­lo­neze se datorează unei reguli de aur a in­vestiţiilor bugetare: mai întâi se ana­li­zează posibilitatea de a finanţa un pro­iect din bani europeni, iar dacă nu se poa­te, atunci bugetul pune banii.

Cu toate acestea, au existat contracte pen­tru banii europeni, fără a fi însă aco­perite apoi de plăţi. România a avan­sat Comisiei Europene contracte pentru 70% din sumele alocate, însă şi aici distanţa este mare între voinţa, exprimată prin ce­rerea de bani, şi abilitatea de a-i pri­mi, descrisă de cifrele mici încasate pâ­nă la urmă. Economiştii de la KPMG au ob­servat însă o problemă comună tu­tu­ror statelor din regiune, care a in­fluen­ţat negativ absorbţia fondurilor euro­pe­ne, ceea ce explică fenomenul banilor alo­caţi şi nefolosiţi. Ei avertizează că toa­te ţările au început să contracteze fon­durile de abia în 2008 şi o absorbţie mai vioaie s-a observat un an mai târziu, ia­tă de ce recomandă o contractare mai ra­pidă în actualul exerciţiu european. Ro­mânia a avut un start lent, con­trac­tările banilor europeni stagnând practic în primii doi ani, şi asta s-a datorat, în mare măsură, faptului că nu îşi con­so­li­dase o arhitectură instituţională optimă şi potrivită exerciţiului de absorbţie a fondurilor acestora, care vin gratis.

Blocajul corupţiei

Preşedintele Consiliului Fiscal identifică însă şi o problemă aparte a României, an­ume temperatura înaltă a corupţiei. Această problemă nu doar că a blocat unele programe, unde au apărut sus­piciuni de fraude, dar pare să facă ne­atractivă această finanţare, care este ul­terior supusă sub un control riguros.

Probabil, autorităţile vor revizui atitu­dinea pasivă faţă de aceşti bani eu­ro­peni, care nu sunt esenţiali doar pentru că vin gratis, ci şi datorită impactului puternic pe care-l au asupra economiei, a balanţei externe de plăţi a ţării şi, nu în ultimul rând, asupra monedei na­ţio­nale. Înviorarea absorbţiei, marcată de recuperarea a peste două miliarde de eu­ro, explică, în mare parte, şi intrările, care au depăşit ieşirile de valută din ţa­ră, ceea ce, tradus în limbajul băncii cen­trale, este un surplus al contului cu­rent. Dacă economia nu a revenit încă la performanţele de dinainte de criza fi­nanciară declanşată în 2008, conturile externe ale ţării, exact acelea care au provocat criza românească, s-au în­să­nă­toşit pentru prima oară în istoria re­centă.

Filosofia profitului

Fondurile europene au însă şi o com­po­nentă individuală, antreprenorială. Ele susţin afacerile mici şi mijlocii care sunt capabile să identifice o nevoie din zona finanţabilă şi să alcătuiască un proiect, care să poată primi fondurile.

Sunt însă bani pe care îi încasezi pe fac­turi, după ce ai efectuat plata mărfurilor sau serviciilor. Cu alte cuvinte, sunt bani care depind de credite, asta pentru că foarte puţini antreprenori au po­si­bilitatea de a-şi finanţa singuri parte de proiect pentru care cer suport european. Marele blocaj al accesării fondurilor eu­ropene de către antreprenori este ac­cesul dificil la credite, atât de necesare pentru accesarea fondurilor. Ionuţ Du­mitru, care este şi economistul şef al Raiffeisen Bank, a observat aici şi exis­tenţa unei filosofii diferite, care nu se po­triveşte cu situaţia din economia ro­mânească. La o observaţie mai atentă, spune Ionuţ Dumitru, banii europeni nu sunt fonduri destinate înfiinţări de noi afaceri, ci finanţări pentru dezvoltarea întreprinderilor cu o istorie de succes. Pentru că numai firmele eficiente, cu istoric al afacerii, care au afişat profit, au acces facil la credite. În România, nu puţine au fost situaţiile în care an­tre­prenorii treceau de furcile caudine ale responsabililor cu derularea programelor europene, însă se împotmoleau în faţa ban­cherilor, care uneori nu aveau în­cre­dere într-o companie fără profit, alteori nu vedeau viitorul profitabil al afacerii pentru care firma cerea finanţare. Pro­blema are cazuistica ei stufoasă, însă so­luţia e simplă, sugerează preşedintele Con­siliului Fiscal: crearea unui fond de garantare a acestor finanţări europene destinate antreprenorilor.

În plus, pentru a consuma banii euro­peni, antreprenorii au nevoie şi de ri­goare, transparenţă şi corectitudine în derularea proiectului finanţat.

Avantajul ştampilei FMI

România are şanse, în anul următor, să mai atragă o parte din banii alocaţi prin exerciţiul financiar care se termină în 2013, atât de sărac în rambursări. Tre­buie însă să pregătească terenul pentru noul exerciţiu, cel prin care poate con­suma 39,9 miliarde de euro. Voci critice susţin că nu se întrevăd îmbunătăţiri ale absorbţiei, autorităţile de la Bucureşti având o schiţă de program, cu obiective generale, fără detalii concrete. Unele for­mulări sunt ambigue, cum ar fi de pildă obiectivul privind combaterea sărăciei, care se referă, pe scurt, la chestiuni le­ga­te de sănătate şi asistenţă medicală. Ni­mic despre sărăcie şi combaterea ei con­cretă. Cutremurul recent care s-a simţit în Bucureşti a pus din nou pe tapet che­s­tiunea miilor de apartamente aflate în blo­curi cu bulină. Autorităţile locale ad­mit că nu au bani, însă nu există niciun proiect serios care să ceară bani euro­peni pentru consolidarea clădirilor în pri­mejdie.

Avem deci autorităţi cu o capacitate li­mitată de gestionare a fondurilor, care au dificultate în obţinerea unor credite sau se înnămolesc în proceduri con­tor­sionate de achiziţii, ceea ce duce la de­păşirea termenelor fixate iniţial. Avem însă şi un avantaj competiţional: cât timp suntem în interiorul unui acord cu Troika finanţatoare, condusă de FMI, coordonată de Comisia Europeană şi asis­tată de Banca Mondială, putem ac­cesa fonduri europene cu un efort fi­nanciar mai mic. În următorii doi ani, co­finanţarea statului va trebui să aco­pere doar 15% din valoarea proiectului. Cehii sau polonezii pun un sfert din bani în joc. Dar îi pun.