Lista datornicilor la Fisc, o ameninţare pentru viitor

Lidia Moise 09.02.2016

De același autor

Nimeni nu e preocupat de chestiunea impozitării marilor averi, ţinta Fiscului a devenit contribuabilul de rând.

 

Conturile ţării descriu cu acurateţe pa­ra­doxul fiscal definit de John Fitzerald Ken­nedy la mijlocul secolului trecut: taxele sunt prea mari, iar veniturile colectate sunt prea mici. „Cea mai să­nă­toasă cale de a mări ve­ni­turile pe termen lung e re­ducerea taxelor“, co­men­ta JFK.

 

Discret, fără mare pu­bli­ci­tate, povara fiscală in­di­vi­duală s-a mărit. Categoria cea mai afectată este clasa de mijloc, în formare, de­o­camdată, căreia noul Cod Fis­cal i-a produs câteva şocuri neplăcute. Un medic, de pildă, dacă are un salariu plătit de un spital de stat, dar alege să pre­dea la o facultate privată, va trebui să fie atent să-şi achite o cotă suplimentară de contribuţii sociale. Îl ajută la pensie, i-o măreşte simţitor? Depinde de anii rămaşi până la pensionare şi de sumele trans­fe­rate. În cele mai multe cazuri, sumele cap­turate de bugetul de asigurări sociale sunt insuficiente pentru a mări viitoarea pen­sie. În aceeaşi situaţie sunt majoritatea li­ber profesioniştilor, care trebuie să-şi cal­cu­leze pentru fiecare venit partea de con­tribuţii sociale. Poate că era mai simplu şi mai logic pentru tot contribuabilul ca Mi­nisterul Muncii să fi prezentat oamenilor un calcul clar al ecuaţiei contribuţiilor pen­tru pensii, din care să reiasă avantajul exerciţiului, anume cât trebuie să con­tri­bui lunar pentru a câştiga o anumită su­mă la pensie. Dacă asta s-ar fi întâmplat, pro­ba­bil că mulţi liber profesionişti s-ar fi con­format fără mofturi, de­oarece ar fi ştiut clar ce be­neficiu au în spatele acestui efort.

 

Acum, Fiscul ne pregăteşte o lovitură de imagine: toa­te datoriile cetăţenilor săi către diversele bugete ale sta­tului vor fi afişate pen­tru lectură publică. Dispare astfel secretul fiscal. Ca jur­nalist, m-am împiedicat de multe ori de acest sa­cro­sanct, până mai ieri, secret fis­cal. Doream, de pildă, să ştiu cât a plătit re­gretatul Di­nu Patriciu impozit statului ro­mân pentru banii încasaţi din vânzarea Petromidiei, adi­că a Rompetrolului. Suma era im­por­tantă pentru mine deoarece lămuream mis­terul costului tranzacţiei. Dar nu se pu­tea afla aşa ceva de la Fisc. Şi chiar dacă s-ar fi putut, Fiscul nu mi-ar fi comunicat vreo cifră, deoarece, aşa cum mi-a măr­tu­risit el însuşi, Dinu Patriciu era rezident fis­cal al altei ţări. Autorităţile fiscale con­templă şi astăzi jocul acesta al bogătaşilor români care-şi externalizează veniturile în­tr-o altă ţară unde plătesc taxe, de re­gulă, una cu aer mai paradisiac, aşa ca Mo­naco sau Cipru. Nimeni nu e pre­o­cupat de chestiunea impozitării marilor averi, ţinta Fiscului a devenit con­tri­bua­bi­lul de rând. E mai simplu aşa, deoarece ro­mânul obiş­nu­it nu are decât două opţiuni: fie plăteşte factura taxelor, fie pleacă la muncă un­de­va în Europa civilizată.

 

Într-o logică a eficienţei gestului de a pu­bli­ca registrul contribuabililor datornici, probabil că ar fi fost mai interesant ca lis­ta să înceapă de la sume mari datorate, ca­re fac diferenţa într-un buget, nu de la ri­dicolul plafon de 100 de lei, cam 20 de eu­ro. De altfel, întreaga datorie a românilor contribuabili depăşeşte uşor 2,8 miliarde de lei. Nu cunoaştem anume ce categorii pro­fesionale au datoriile astea: sunt liber profesionişti care nu au câştigat suficient cât să plătească taxele, sunt foşti angajaţi ai unor firme care au falimentat între timp şi, deşi au oprit taxele datorate de salariat, nu le-au virat către Fisc. Sunt si­tuaţii diverse. Cert este că Fiscul pare dis­pus să streseze contribuabilii persoane fi­zice, atât cu o taxare amplă, complicată, cât şi cu armele birocraţiei excesive şi ale publicităţii negative.

 

Interesantă este însă constatarea că nu sun­tem egali în faţa Fiscului, situaţie des­crisă şi de un raport al Curţii de Conturi din care reiese că bogătaşii pe care justiţia i-a pus la plată nu au fost executaţi de or­ganele fiscale. Unul dintre argumente este hilar, anume că omul condamnat şi pus la plată nu ar avea pe numele său vreo pro­prietate!

 

Sumele datorate de aceşti contribuabili spe­ciali, cu dosare penale, sunt apro­xi­ma­tiv egale cu datoria totală a con­tri­bua­bi­lilor persoane fizice, aceste milioane de ro­mâni cărora Fiscul se pregăteşte să le afi­şe­ze obligaţiile restante. Nu era mai simlu şi mai eficient să sărbătorim încasarea ba­ni­lor obţinuţi ilegal, că de aia justiţia a cal­culat obligaţiile de plată? Ar fi fost şi un exerciţiu de câştigarea respectului şi în­cre­derii contribuabilului obişnuit, care ar fi văzut cum Fiscul devine o forţă în slujba ce­tăţenilor. Atunci, să facem ca ame­ri­canii. Celebrul afacerist Bernie Madoff, du­pă ce a păcălit vreo 50.000 de clienţi, a în­casat 150 de ani de puşcărie şi, apoi, toată familia a fost luată la puricat, pentru a afla de unde au banii, ce taxe au plătit şi con­fiscarea s-a extins la toată lumea im­plicată.

 

Revenind la paradoxul lui JFK: relaxarea fis­cală prezentată zgomotos, cea cu re­du­ce­rea TVA, a ecranat extinderea bazei de impozitare şi a creat o povară uriaşă pen­tru clasa de mijloc, silită nu doar să plă­tească de două-trei ori factura con­tr­i­bu­ţiilor sociale, dar şi să cadă în plasa biro­craţiei. Pentru a rezolva favorabil ali­men­tarea bugetelor statului, taxele trebuie să fie suportabile, să aibă logică şi să nu stre­seze inutil lumea pentru sume infime. Lis­ta datornicilor nu este o poveste a tre­cu­tului fiscal, ci o ameninţare pentru vii­to­rul complicat de birocraţia stufoasă.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22