De același autor
Personal, consideram tipul acesta de discurs un model, demn de urmat in tratarea - niciodata usoara - a problematicii Holocaustului.
In Romania cunoasterea responsabila a propriei istorii s-a aratat dificila. Explicatiile sunt numeroase: trecutul a patru decenii de tacere grea, in care subiectul Holocaust a fost tabu, clisee vechi, abil cultivate de un discurs public despre propria victimizare, in raport cu o "seculara" toleranta, niciodata indeajuns rasplatita. In plus, in perioada postcomunista, o intretinuta confuzie de valori, aplicarea unor reguli de aritmetica elementara la complexa realitate sociala: minus cu minus egal plus sau, mai precis, orice anticomunism este pozitiv, inclusiv fascismul, de aici optiunea spre modele antidemocratice, precum Ion Antonescu, sau refuzul de a privi critic o elita intelectuala care a derapat spre fascism.
Si totusi, nu se poate trece cu vederea o anume evolutie pozitiva, tendinta de dialog si de receptare corecta a istoriei in ultimii ani, in special din partea tinerei generatii. Este clar ca peisajul anilor 2000 este mult schimbat fata de cel din anii '90, iar directia este pozitiva.
Acceptarea, in noiembrie 2004, de factorii de decizie politica a concluziilor Comisiei de studierea Holocaustului in Romania a constituit un moment important al acestui proces. Si totusi... persista o atmosfera falsa in jurul subiectului. Se mentine o surda opozitie la receptarea adevarului integral, pe care il ofera istoria, relevat din plin de o realitate documentara, scoasa la iveala in ultimul deceniu.
Dar cel mai grav este faptul ca subiectul ramane marginal, exterior societatii romanesti. In cel mai bun caz, cand este acceptat, el este vazut ca o problema ce tine de... politica internationala. Principalele declaratii legate de acceptarea acestui capitol se fac in strainatate, de preferinta la Washington sau Ierusalim. De aici impresia ca sunt parte a unei strategii de politica externa si nu raspund unor prioritati interne ale societatii romanesti.
Acest aspect se reflecta si pe plan tehnic in faptul ca activitatile legate de implementarea memoriei Holocaustului sunt monitorizate de... Ministerul de Externe. Tot acest organism guvernamental a asigurat logistica activitatii Comisiei pentru studierea Holocaustului. Desi subiectul era unul de interes romanesc!
In acelasi timp, este intretinuta, tacit, ideea ca memoria Holocaustului este in beneficiul minusculei comunitati evreiesti din Romania, un soi de "bonus" ce se da acesteia, ca, in general, e vorba de un subiect "evreiesc", si nu unul de importanta majora pentru societatea romaneasca. Si tot aceasta comunitate este vazuta ca principala "gestionara" a memoriei Holocaustului.
Au existat unele pozitii in Ministerul Invatamantului - acum depasite, dar nu integral - cand problematica Holocaustului era integrata istoriei evreilor, si nu istoriei Romaniei, de aici considerata ca o problematica specific minoritara, si nu de interes general. Se vorbeste de ideea unui Muzeu al Holocaustului in Romania, initiativa generoasa, dar greu realizabila, atat financiar, cat si logistic. Ne gandim ca ar fi mai penetrant in constiinta generala introducerea problematicii Holocaustului in expozitiile permanente ale muzeelor existente, incepand cu Muzeul National de Istorie. Astfel prezentarea tragediei Holocaustului ar fi integrata propriei istorii, si nu prezentata separat, prin expozitii temporare, "adaugate" traseului clasic, deci "in afara" lui.
In invatamantul superior, cu exceptia centrelor de stiinte iudaice - deci tot intr-un spatiu relativ exterior sau, cel putin, astfel receptat - nu exista programe sistematice de predare a Holocaustului in facultatile de stiinte sociale si umaniste. Cateva exceptii, cum ar fi la Facultatea de Filozofie a Universitatii Bucuresti, unde profesorul Vasile Morar preda un curs despre Holocaust, sau la Facultatea de Stiinte Politice din SNSPA, unde autorul acestor randuri a predat un curs de antisemitism in cultura politica romaneasca, nu fac decat sa sublinieze aceasta absenta. Tot astfel, experiente importante si de succes, ca aceea a Universitatii din Cluj, privind pregatirea pe tema Holocaust a profesorilor de istorie din licee si scoli generale, sunt "acceptate", dar nu indeajuns sprijinite de forurile guvernamentale de resort.
Asumarea Holocaustului este o problema a societatii romanesti, de care trebuie sa se ocupe acele foruri care dirijeaza invatamantul, cultura, cercetarea, si nu Ministerul de Externe. Pentru ca aceasta integrare trebuie resimtita ca o urgenta interna, si nu ca un... produs de export.
Preluarea de catre Romania a "modelului Schroeder" ar traduce in limbaj democratic eforturile de asumare a propriei istorii.
*Pofesor universitar-SNSPA, membru al Comisiei Internationale de cercetare a Holocaustului in Romania
