Déja vu în relațiile româno-franceze

În ochii europeanului mediu, afectat de criză și în căutare de țapi ispășitori, România nu a avut niciodată  o imagine mai proastă.

Nu-i așa că recentul episod franco-român are un aer de déjà vu? Să ne amintim de 2010. Autoritățile române credeau atunci că relația româno-franceză merge bine, grație în primul rând unei bune înțelegeri între Ni­co­las Sarkozy și Traian Bă­ses­cu. Iată însă că pre­șe­din­tele francez s-a apucat să vorbească despre problema pe care o reprezentau ta­be­rele ilegale de romi din Eu­ropa de Est, în special cele de romi români. A urmat o vară fierbinte, cu ex­pulzări mediatizate, cu vi­zi­te la București ale miniștrilor de forță (cel de Interne, cel al identității naționale etc.) și, câteva luni mai târziu, cadou de Crăciun, refuzul explicit al Franței de a pr­i­mi România în Schengen. Relația franco–română a fost tensionată mai bine de un an, până când la Paris și București au ve­nit guverne socialiste.

După epoca glaciară a urmat încălzirea. În ultimul an, nu mai puțin de zece miniștri francezi și români s-au vizitat reciproc. Victor Ponta a fost bine primit în februarie la Paris. Premierul francez Jean-Marc Ay­rault a fost și el bine primit în iulie, la Bu­curești. Cele două țări au semnat o nouă foaie de parcurs a parteneriatului strategic (adoptat în 2008 de Traian Băsescu și Ni­colas Sarkozy, uitat de atunci). Se vorbea despre redeschiderea pieței românești pen­tru investițiile franceze (peste câteva săp­tămâni urmează să aflăm cine va câștiga licitația pentru tronsonul de autostradă Co­marnic-Brașov – firma franceză Vinci avea, până acum, cele mai mari șanse). Și, cu toate acestea, la începutul lui sep­tem­brie, vine lovitura. La fel cum nimeni nu se aștepta la discursul lui Nicolas Sarkozy din vara lui 2010, nici acum nimeni nu credea că Manuel Valls, actualul ministru de Interne, va deschide un front critic la adresa romilor (și, implicit, la adresa României). A spus că romii nu au „vocația“ să se integreze în Franța și că trebuie trimiși în țările de unde au venit. Mai mult, colegi de guvern anunță că România nu are ce căuta de­o­camdată în spațiul Schen­gen (asta după ce, cu două luni înainte, Jean-Marc Ay­rault declarase într-un in­terviu la Digi 24 că „Franța a fost cea ca­re a propus deschiderea imediată a fron­tierelor aeriene Schengen pentru Româ­nia și Bulgaria“). Perplexitate la Bucu­rești, consternare în rândul funcționarilor români și francezi, care de luni bune lu­crau la încălzirea relațiilor dintre cele do­uă capitale.

Surpriza e cu atât mai mare, cu cât, de da­ta aceasta, românii aveau impresia că re­lația cu Franța merge ca pe roate. Pro­ble­ma romilor români fusese îndelung evo­cată între cele două capitale. Bucureștiul și Parisul sunt implicate de mai bine de șase luni într-un proiect-pilot care vi­zea­ză integrarea a peste 20 de mii de oameni într-unul dintre cele mai sărace cartiere din București, Ferentari. Proiectul, la care lucrează guvernul român, mai multe am­basade occidentale și numeroase ONG-uri, urmează să fie lansat peste câteva săp­tă­mâni. În ceea ce privește aderarea la Schen­gen, Franța anunțase că va fi avocatul României, angajament care apare chiar pe prima pagină a „foii de parcurs“ din parteneriatul strategic.

De unde vine schimbarea franceză? Răs­pun­sul ține în primul rând de motivații interne. Franța se pregătește pentru mai multe rânduri de alegeri în 2014 și în primul rând cele locale, din luna martie. Extrema dreaptă (Frontul Național) și dreap­ta tradițională (UMP, partidul fos­tu­lui președinte Nicolas Sarkozy) făcuseră deja din taberele ilegale de romi una din­tre temele de precampanie. În clipa de fa­ță, în Franța se află între 15.000 și 20.000 de romi români, în vreo 400 de tabere ile­gale. Fiecare dintre aceste tabere e lângă un oraș sau o comună, cu impact deci asupra dezbaterilor de anul viitor.

Pentru ca tema să nu fie recuperată de ex­trema dreaptă, energicul ministru de In­ter­ne, Manuel Valls, a ieșit la rampă, fo­lo­sind celebra formulă cu „vocația in­te­gră­rii“. Potrivit unui sondaj, 93% dintre fran­cezi îi dau dreptate. Chiar dacă, ad­mo­nestat de președintele Hollande, Valls a fă­cut un pas în spate o săptămână mai târ­ziu, subiectul va rămâne în dezbatere, iar chestiunea romilor va fi întoarsă pe toate fețele în următoarele șase luni. De la romii români la aderarea la Schengen nu a fost decât un pas. Profitând de slaba cu­noaș­tere a faptului că Schengen nu se referă la frontierele interne ale UE, ci la cele ex­terne, oameni politici francezi au spus că, da­că România și Bulgaria vor intra în Schen­gen, vor fi și mai mulți români și bulgari în Franța. Toate confuziile posibile au fost de fapt făcute, amestecându-se ches­tiunea romilor cu Schengen și cu Me­canismul de Cooperare și Verificare. Ro­mâ­nia e țap ispășitor în campania internă franceză, din cauza unui ministru energic și imprudent și a unui guvern care pare ga­ta să sacrifice o relație europeană pri­vi­legiată din cauza agendei electorale locale.

Ce va urma? Bucureștiul e profund de­za­măgit de atitudinea franceză și așteaptă să vadă care va fi în continuare poziția Pa­ri­sului pe dosarul Schengen. În secret, e aș­teptată totuși o susținere pentru aderarea în trepte (cea cu frontierele aeriene în pri­mul rând), deși și acest demers pare greu de realizat acum. Parteneriatul strategic nu va fi rupt, dar riscă o perioadă de ui­tare. România ar putea să nu mai sprijine Franța pe unele dosare europene, iar anun­țatele noi investiții franceze aici să rămână la faza de... anunț.

După dezamagire și lamentații, ar trebui să vină momentul acțiunii. De fapt, re­pr­o­șul pe care Franța îl face României l-am auzit și în alte țări, și la britanici, și la ger­mani, și la finlandezi: e vorba despre in­capacitatea de a integra o populație să­ra­că. De cele mai multe ori, România răs­punde că problematica romilor a devenit una europeană. Cu siguranță că așa este. Dar România nu trebuie să se spele pe mâini folosind această formulă, ci să devină vâr­ful de lance al rezolvării problemei. Să trea­că dintr-o poziție defensivă într-una ofen­sivă, propunând, de exemplu, o strategie de integrare la nivel european (și cu re­surse europene). Și să mai pre­gă­tească un plan de acțiune: de recâștigare a cre­di­bi­li­tății țării în Europa. Pentru că niciodată, în ochii europeanului mediu, afectat de criză și în căutare de țapi is­pășitori, Ro­mâ­nia nu a avut o imagine mai proastă. //