De același autor
Va amintiti de figura Big Brother-ului din celebra distopie a lui Orwell, „1984”? Acolo regimul totalitar devenise atat de omniprezent incat glasul puterii conducea populatia direct prin megafoanele agatate pe stalpii strazilor. In Romania aceasta voce ne parvine acum prin cacofonia comerciala a mass-mediei care te insoteste nu numai pe strazi. Deunazi, am ramas surprins cand InfoPro m-a urmarit pana si in WC-urile din spatiile publice. De la telescaunele din varful muntilor unde cei mai multi dintre noi cauta relaxare, pana in statiile de autobuz din orasele oricum imbacsite de zgomotul traficului, difuzoare legate amatoriceste in serie intre stalpi electrici care ne poruncesc tot mai insistent sa cumparam margarina si portocale au devenit un apanaj perpetuu ancorat in vietile noastre banale, plictisitoare, ieftin pe care incearca sa le scuture cu un plus de stres aduagat unei populatii oricum patologic intoxicata cu virusul agresivitatii.
Dar gresesc spunand ca cei mai multi dintre noi cauta relaxare. Atat de conditionati de zgomot am devenit cu totii incat atunci cand zgomotul ne lipseste, vom reactiona ca un dependent de substante intrat in sevraj. M-am asezat la un moment dat intr-un local singur in sala in afara de, bine-nteles, euro-trashul inspaimantator de pe KissFM. Socotind ca nu deranjez pe nimeni, am avut curajul sa inchid televizorul. Cinci minute mai tarziu, un cuplu siderat de linistea care domnea in local cheama imediat chelnerita la ordin: „Ce-i cu atmosfera asta de inmormantare?”
Si iata cum din cea mai inapoiata tara comunista a Europei, am trecut in extrema cealalta: nu numai ca am imbratisat capitalismul, dar am facut-o in mod caracteristic „mai catolici decat papa,” trambitand sus si tare apartenenta noastra la economia de piata. Mesajul e din pacate revoltator: dupa ce capitalismul ne-a furat umanitatea, strecurandu-se in relatiile inter-personale, justificand egoismul, neatentia fata de celalalt si invidia prin neincetata goana dupa bani, acum s-a aciuit si in psihicul personal, transformand individul intr-un subiect apt de manipulare, un sac fara fund in care mass-media poate indesa la nesfarsit lozinci ieftine copiate din tarcul capitalismului vestic si vandute aparent sub justificarea grijii societatii de consum fata de consumator.
Ne plangem ca Romania nu are viitor, dar acceptam sa oferim copiilor nostri un mediu poluat fonic de glasul tiranic al capitalismului orb care e experimentat in confectionarea de oameni pe banda. Ne revoltam din pricina coruptiei la nivel inalt dar inghitim mesaje politice care nu necesita masticare cu ghiotura. Am devenit un popor de subiecti care cumpara pentru a-si linisti anxietatea, injura pe celalalt pentru a-si salva stima de sine, si repeta mesaje populiste defilate pe catwalk-ul neintreruptului show politic pentru a-si dovedi siesi ca este bine informat. „Noi muncim, nu gandim” a devenit „noi facem ceea ce ni se spune” pentru ca nu mai avem unde si pentru ce munci. Statul are grija de noi. Iar noi ii aratam recunostinta. Nu ne revoltam. E relatia disfunctionala perfecta. Elita comercial-politica nu-si poate dori altceva decat o adunatura de subiecti docili care, desi nereprezentati politic, se cred in control. Iar mass-media poate oferi aceasta iluzie.
Un popor needucat e cel mai usor de condus. Mai ales cand manipularea poate fi trecuta drept „reclama” sau „talk-show politic”. Desigur ca dezbaterea e bine-venita. Dar in mass-media romaneasca dezbaterea se tine la nivelul banal al unei nesfarsite rocade politice ieftine care ia ochii unei esentiale lipse de opinie. Am devenit roboti educati in spiritul talk-showului balcanic si credem ca stim ce vrem pentru ca ni se spune acest lucru. De la margarina la culori politice, suntem hraniti cu alegeri pentru ca nu avem niciuna.
In tot acest timp oligarhia minoritara prospera. Amoral sau justificat, oligarhia da tonul putinelor schimbari care mai au loc la nivel social in Romania, si care mai au loc inca, chiar daca sint de la rau inspre mai rau. Big Brother-ul nostru modern nu mai e spectrul autoritar al lui Ceausescu ci subtila invitatie de a ne infunda sacul psihic cu portocale la 2,99. Sunt portocalele care sustin puterea. Si noi, desi perfect constienti de asta, ne simtim lezati cand incetam, chiar si pentru cateva minute sa-i ascultam glasul de acum tot mai familiar. Nu doar pe trotuarele urbei din ce in ce mai orwelliene printr-o bizara intorsatura a sortii. Dar in cele mai intime unghere. Daca la englezi „Charity begins at home”, la noi cu siguranta manipularea incepe de la baie.
