Andrei Marga, un alt om deplin al culturii româneşti

Transfomarea site-ului ICR în platformă personală pentru şeful suprem demonstrează, cum nu se putea mai nimerit, prăbuşirea în irelevant şi derizoriu a ceea ce a fost cândva Institutul.

Odată cu numirea lui Andrei Mar­ga la şefia ICR, mesaje de fe­li­ci­tare, comunicate entuziaste de sus­ţinere şi declaraţii omagiale au început să curgă din toate colţurile lumii. România a re­intrat, datorită contribuţiei sale fă­ră precedent, în avanpostul cul­tu­rii, ba chiar al po­liticii in­terna­ţio­nale. „Ministrul Afacerilor Ex­ter­ne al Statului Is­rael, Avigdor Lieberman, a adre­sat un mesaj de felicitare pro­fesorului Andrei Marga pentru prezenţa la conducerea Ins­ti­tu­tului Cultural Român. Şeful di­plo­maţiei israeliene a amintit «sem­nificativa contribuţie la întărirea continuă a excelentelor relaţii din­tre România şi Israel» adusă de Andrei Marga. Totodată, Avig­dor Lieberman şi-a exprimat spe­ranţa că preşedintele ICR va continua discuţiile iniţiate în Israel în vara acestui an când, în calitate de ministru de Ex­terne al României, Andrei Mar­ga a fost primit de preşedintele israelian Shimon Peres şi de pre­mierul Benjamin Netanyahu“, aflăm de pe site-ul ICR pe 11 oc­tombrie.

Dar asta încă nu-i ni­mic. Ministrul de Ex­terne al Germaniei, Gu­ido Wes­terwelle, nu putea ră­mâne nici el indiferent la numirea cunoscutului om de cultură în fruntea Institutului Cul­tural Român. Cum Uniunea Europeană se află într-o etapă de primenire şi reevaluare a ins­tituţiilor sale, Germania are ne­voie, ca de aer, de un sfat preţios de la Bucureşti. „La cererea lui Guido Westerwelle, Andrei Mar­ga va lucra la reforma ins­ti­tu­ţiilor europene“, relatează presa, preluând tot un comunicat postat la loc de frunte pe site-ul Ins­ti­tutului. Comunicatul ICR suna ast­fel: „Guido Westerwelle, mi­nistrul de Externe al Germaniei, i-a propus preşedintelui Ins­ti­tutului Cultural Român, Andrei Marga, să colaboreze la re­a­li­za­rea proiectului german de re­formă a instituţiilor europene. În invitaţia adresată, ministrul german al Afacerilor Externe a amintit două dintre contribuţiile aduse de Andrei Marga în do­meniu - Die Philosophie der eu­ropäischen Einigung (2008) şi The Destiny of Europe (2012) -, lu­crări recunoscute la nivel in­ternaţional. Ministrul de Ex­ter­ne al Germaniei a subliniat şi «bu­na colaborare în probleme bilaterale, europene şi inter­na­ţionale» pe care a avut-o cu An­drei Marga în perioada în care acesta a deţinut portofoliul Ex­ternelor, precum şi dorinţa de a continua cooperarea în noua func­ţie pe care o ocupă la Ins­ti­tutul Cultural Român“.

Un alt oficial german, aflăm cu această ocazie, a găsit în opera margiană o sursă de inspiraţie pentru anevoiosul plan german de redesenare a pro­iectului european : „De asemenea, şi ministrul de stat din guvernul de la Berlin, Michael Link, s-a declarat interesat de vo­lu­mul The Destiny of Europe, ca bază de discuţii pentru amendarea proiectului german de reformă a instituţiilor europene“.

Comunicatele respective au dispărut între timp de pe site, nu înainte să fie preluate de către întreaga presă. Să fi fost opera unor angajaţi exagerat de zeloşi ai ICR, dornici să intre în graţii în cel mai scurt timp posibil noii conduceri, cu­nos­cându-i foarte bine gusturile în materie de promovare? Oare să-i fi spus cineva, un binevoitor, pre­şedintelui ICR că există o limită chiar şi în ridicol?

Stilistica acestor comunicate şi transfomarea site-ului ICR în platformă personală pentru şeful suprem demonstrează, cum nu se putea mai nimerit, prăbuşirea în irelevant şi derizoriu a ceea ce a fost cândva Institutul. Stilul sec, neutru al comunicatelor de odinioară a fost înlocuit cu o formă jenantă de cult al per­so­na­lităţii, de care, pesemne, unii nu se pot desprinde nici la 23 de ani după sfârşitul Ceauşeştilor. Dar oare nu i s-a adresat chiar Bog­dan Chirieac preşedintelui ICR, în de acum faimoasa ediţie Re­a­litatea la Raport de pe Realitatea TV, „Domnule Marga, sunteţi un titan al culturii“, făcându-l pâ­nă şi pe îndelung călitul în ale tertipurilor şi linşajelor mediatice dâmboviţene, Sorin Roşca Stă­nescu, să zâmbească un pic?

E greu de imaginat ce s-ar fi întâmplat dacă Horia Patapievici şi-ar fi făcut reclamă personală folosind astfel numele ICR, măcar la o zecime din dimensiunile pro­pagate de Andrei Marga. Probabil conclavul înţelepţilor de pe An­tena 3 şi Realitatea ar fi urlat câteva săptămâni în şir. Nu e ex­clus să fi chemat cetăţenii să de­monstreze în faţa sediului ICR.

Ca un făcut, ecourile interne şi internaţionale se prezintă exact pe dos faţă de para-realitatea pre­zentată de noua conducere a Ins­titutului. Indiferentă la en­tu­zias­mul ministrului de Externe ger­man, revista franceză Rue Des­cartes îl acuză pe Marga de epu­rare şi de „o concepție funestă a raporturilor dintre politic, na­ționalism şi cultură“. Petiţia de protest semnată de cei peste 200 de intelectuali polonezi, în frunte cu Adam Michnik, faţă de anun­ţata schimbare a conducerii ICR Varşovia continuă să facă valuri.

În faţa acestor dovezi concrete de prea puţină preţuire, Marga îşi varsă amarul asupra fostei con­duceri, asemenea guvernului, ca­re acuză zilnic greaua moştenire. În programul de activitate 2012-2013, publicat pe site, este luată din nou la refec Corina Şuteu, fostul director al ICR New York, care ar fi promovat ci­ne­ma­to­grafia, pentru care are o slă­bi­ci­u­ne, în dauna altor activităţi cul­turale neamintite (să sperăm că nu e vorba de promovarea ca­loriferului), făcând-o să intervină din nou cu o scrisoare de cla­rificare. Oare în ochii re­for­ma­torului instituţiilor europene nu e suficient să-ţi dai demisia fără nici o vină, trebuie să plăteşti pe vecie pentru că ai respirat acelaşi aer cu Patapievici?

Nu există nici o îndoială că, pe măsură ce aces­te semne limpezi ale sfârşitului oricărei ur­me de credibilitate a ICR se înteţesc, direct pro­por­ţi­o­nal, vom asista la noi puseuri omagiale la adresa liderului. Gus­tul amar care rămâne după acest abrupt final al poveştii de succes ICR e provocat nu doar de sfâr­şitul în sine, ci de înecarea lui, fără speranţă, în penibil. //

Festivalul de Film Ro­mâ­nesc de la New York a început în 2006 şi s-a desfăşurat anual de atunci. În 2012, după tă­ierea fondurilor ICR şi demisia Corinei Şuteu şi a Oanei Ra­du, acesta a rămas atât fără bani, cât şi fără sprijin de la Bucureşti. Dorind să continue acest eveniment cultural cu ca­re publicul newyorkez s-a obişnuit, Corina Şuteu, Oana Radu şi alţi câţiva co­la­bo­ra­tori au pus la cale Making Waves, un festival care să-l continue pe primul şi care să fie finanţat exclusiv din surse private. Ei au apelat la crowd funding, o metodă de strân­gere de fonduri prin care cei care doresc să sprijine acest pro­iect pot participa cu o su­mă oricât de mică la fi­nan­ţa­rea festivalului. Iniţiatorii Ma­king Waves şi-au propus să strângă până pe 9 noiembrie 20.000 de dolari de care mai au nevoie. În cazul în care strâng suma necesară, fes­ti­valul va fi primul mare eve­niment din afara ţării or­ga­ni­zat fără sprijinul financiar al statului român. Detalii despre cum poate fi sprijinită aceas­tă campanie se găsesc la makingwaves2012.tumblr.com.

În acelaşi timp, fosta di­rec­toare a Institutului Cultural Român de la New York, Co­rina Şuteu, trimite conducerii ICR o scrisoare deschisă, ca reacţie la acuzele pe care i le aduce Andrei Marga, din care prezentăm câteva fragmente:

„Aflu, din programul de ac­tivitate pe care l-aţi publicat pe site-ul central al ins­ti­tuţiei, că ICR NY a făcut, ci­tez, «mai ales acţiuni în care era specializat directorul fi­li­alei».

(...) În ceea ce priveşte im­pactul redus al acţiunii noas­tre, este o afirmaţie ne­fon­dată, stau mărturie sutele de articole publicate, emisiuni re­alizate, evaluări realizate anual.

În fine, reproşul făcut conţine o contradicţie: nu este firesc să organizăm «acţiuni» în care suntem specializaţi? Ar trebui să organizăm proiecte despre al căror conţinut nu avem habar, aşa cum apare că se vor întâmpla lucrurile de acum înainte?

Fără să aştept răspuns la aceste întrebări, din păcate, retorice, aş fi recunoscătoare sutelor de artişti şi oameni de cultură care au văzut la faţa locului efectele muncii noastre (mă refer în aceeaşi măsură la munca tuturor co­legilor mei) să ia, într-o for­mă mult mai vizibilă, ati­tudine faţă de crima cul­tu­rală şi instituţională care se petrece sub ochii lor“.