ICR-IICCMER: condamnarea comunismului, ceremonia de incinerare

Probabil că aşa va decurge viguroasa condamnare a regimului comunist ce ni se pregăteşte: un şir de expozeuri urmate de tăcere.

Institutul Cultural Român (ICR) şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Me­moria Exilului Românesc (IICCMER) au semnat pe 16 ianuarie un parteneriat – nu e prea lim­pede pentru ce - sau, con­form comunicatului ICR, „şi-au unit eforturile pentru con­ştien­ti­zarea urmărilor regimului co­munist“. Ceremonia a avut loc în sala de festivităţi a ICR.

Dacă este să analizăm spu­sele explicite sau implicite, prin aluzii, ale lui Andrei Mar­ga – din partea ICR, ale lui Andrei Muraru, Dinu Zam­fi­rescu şi Marius Oprea - din partea IICCMER şi ale fostului preşedinte Emil Constantinescu - din partea lui însuşi, lu­cru­rile au stat, grosso modo, cam aşa: Traian Bă­sescu a fost în­tot­deauna insensibil şi in­di­fe­rent în faţa acestui subiect şi a condamnat ofi­cial comunismul în 2006 doar aşa, formal şi simbolic, pe hârtie, de circumstanţă, pro­pagandistic, fiindcă nu avea ceva mai bun de făcut în timpul liber. Presiunea psihică la mar­ginea agresiunii, în­soţită de urlete, insulte şi chirăieli, cu care a fost în­tâm­pinat şeful statului în par­la­ment (cu com­pli­ci­ta­tea sau par­ticiparea unor mem­bri ai actualei coaliţii de guvernare) acum 6 ani, odată cu pre­zen­tarea Raportului de con­dam­nare a crimelor co­mu­nis­mu­lui, n-ar trebui să ne înşele. A fost o chestiune strict de PR sau entertainment pentru ma­se, preşedintele n-a con­damnat nimic în mod se­rios, altele avea el în sufletul lui. De altfel, vi­novat de „circul pe­ni­bil“ care a însoţit pre­zentarea Raportului în par­lament este chiar pre­şedintele. Mai mult, Băsescu şi camarila lui au constituit prin­ci­palul obstacol în calea unei condamnări a co­munismului ca la carte, ei împiedicând in­clu­siv pedepsirea vinovaţilor de crime şi abuzuri în fostul regim. Fiindcă, dacă n-ar fi fost ei, am fi devenit de mult un exemplu de con­dam­nare riguroasă, metodică a comunismului în Europa Centrală şi de Est. Însă acum, odată cu decapitarea ICR şi IICCMER (primele ins­ti­tuţii vizate de tăvălugul USL-ist în tulburea vară a anului trecut), oda­tă ce sinecuriştii, opor­tuniştii şi amatorii de excursii exotice au plecat, viitorul e luminos. Vom afla, în sfârşit, cum se condamnă efi­cient, fără rest, comu­nis­mul, fiindcă acum sunt responsabili în acest domeniu, nu-i aşa?, oameni care nu ştiu ce e compromisul şi nu aplică jumătăţi de măsură. Drept pentru care, în viitoarea perioadă, ICR şi IICCMR vor de­monstra modul just de con­dam­nare, prin editarea de volume, cursuri de vară, sesiuni de prelegeri etc., o condamnare efectivă a unui regim ilegitim şi criminal, nu prin dis­cursuri. Nu în ultimul rând, în aplau­zele asis­tenţei, Emil Constantinescu a anunţat victo­rios că tocmai vine de la primărie, unde a obţinut deblocarea fondurilor pentru cel mai grandios monument dedicat victimelor co­­munismului din Europa de Est.

La încheierea discursurilor de rigoare, o doam­nă din public s-a neliniştit: „Ce-a fost asta? Când e sesiunea de întrebări? Noi aşa eram obişnuiţi pe vremea fostului ICR, să punem în­trebări. Când vorbim de condamnarea co­munismului şi Revoluţia din decembrie ’89?“. Domnul Marga a limpezit lucrurile: se pun în­trebări pe urmă, în sală, discret, tête-à-tête. Ceea ce s-a şi întâmplat: dezbaterea aş­tep­tată şi anunţată în program s-a transformat în discuţii particulare, informale, voioase, la un suc. Probabil aşa va decurge şi viguroasa condamnare a regimului comunist ce ni se pre­găteşte: un şir de expozeuri urmate de tă­cere. Sau exact câte întrebări ar putea per­mite, din acest punct de vedere, părinţii spi­rituali ai actualei guvernări, aprigii anti­co­mu­nişti Ion Iliescu şi Dan Voiculescu. //