De același autor
Evenimente recente, precum numirea sefilor serviciilor de informatii si demiterea simultana a ministrului Apararii si a sefului SMG, alaturi de actiuni cum ar fi promovarea Strategiei de Securitate Nationala, a legilor securitatii nationale sau deconspirarea Securitatii constituie elementele fierbinti ale unui proces profund: transformarea sistemului de securitate. Nodul gordian al acestui proces este legat de mecanismele si institutiile de control civil, de tip democratic.
Desi membra a NATO si viitoare membra a UE (sau tocmai de aceea!), Romania are nevoie vitala de transformarea sistemului de securitate. Reformele de pana acum s-au facut mai mult prin restructurare si reducerea efectivelor, in scopul aderarii la NATO. Transformarea insa este un concept NATO, ce include reforma, adaptarea si modernizarea institutiilor de securitate, pentru a face fata noilor amenintari, dar si pentru a integra noile concepte si tehnologii. NATO a creat chiar un comandament (ACT) care se ocupa de transformare. La noi, armata are o Strategie de Transformare Militara, din 2005, dar continutul ei conceptual are o valoare limitata, fie si prin faptul ca nu integreaza viziunea din Strategia de Securitate Nationala (aprilie 2006).
Pe langa elaborarea Strategiei de securitate, presedintele Basescu a initiat si alte procese de transformare, precum rescrierea legilor securitatii nationale sau punerea in practica a legii privind deconspirarea Securitatii. Pentru implementarea deciziilor privind transformarea era insa nevoie fie de o clasa politica matura, care sa ajunga la un consens national, fie de o majoritate parlamentara semnificativa. Experienta de pana acum arata contrariul. Promovarea legilor securitatii nationale a devenit un "beauty contest", proiectelor intocmite sub egida CSAT adaugadu-li-se o contributie liberala (Legea securitatii nationale) sau social-democrata (de supraveghere a serviciilor de informatii) care mai degraba blocheaza procesul si incearca sa promoveze interesele initiatorilor. In locul promovarii proiectelor, dupa consultarea societatii civile, in creuzetul dezbaterilor parlamentare au fost facute propuneri la limita constitutionalitatii sau atat de personalizate, incat ne putem intreba daca nu au avut ca scop blocarea procesului. Pare ca fiecare propunere trage spuza "controlului civil" pe turta initiatorului. Proiectul liberal vrea SPP si STS in subordinea guvernului, iar cel al PSD vrea intarirea controlului parlamentar, unde detine presedintia unor comisii.
Aspectul cheie al procesului de transformare este legat de perfectionarea mecanismelor de control civil, de tip democratic. Ce inseamna control civil democratic? Sistemele politice occidentale tolereaza monopolul violentei, acordat militarilor, cei care se angajeaza sa-si sacrifice viata pentru apararea tarii. Insa, detinand acest monopol, militarii pot deveni pericole pentru cetateni, putand organiza lovituri de stat, sau pot detine informatii private. De aceea este necesar controlul lor de catre civilii ce guverneaza in urma alegerilor democratice. Din experienta istorica a rezultat un model ideal de control democratic ( "controlul civil obiectiv" - Huntington). Acest pattern a fost impus si tarilor est-europene in tranzitie, dupa 1994. Modelul occidental nu trebuie privit insa idealist, chiar si SUA au cunoscut tensiuni recente in relatiile civil-militare.
Romania a cunoscut, inainte de 1989, un model de control civil, controlul totalitar al partidul unic si al Securitatii. De aceea, provocarea principala a tranzitiei a fost legata de instituirea normelor de control civil democratic. OSCE, prin Codul de conduita al relatiilor politico-militare, propunea, din 1994, primele norme. Apoi, Parteneriatul pentru Pace si Planul national de aderare la NATO au impus atat norme, standarde, asistenta, cat si monitorizare. Din pacate, procesul a fost mult prea concentrat pe controlul civil asupra armatei, pe adoptarea unor legi si mai putin pe controlul asupra serviciilor de informatii. Evaluarea gradului de expertiza al "controlorilor civili" a fost mai putin luata in consideratie. Cazul Atanasiu confirma alegatia. De fapt, chiar incercarea unor grupuri de interese de a acapara puterea si a controla serviciile sau armata in scopuri de clan au reprezentat principalele cauze al interventiei militarilor in politica, in America Latina sau Asia. De aceea, o abordare sistematica a controlului civil de tip democratic se impune imperios.
Controlul civil nu trebuie vazut simplist, la modul ca armata sau serviciile de informatii trebuie sa execute ordinele unui politician, ci ca un mecanism complex, un set de norme in care clasa politica are legitimitatea, obtinuta prin delegare de catre popor de a stabili prioritatile si misiunile, de a evalua activitatea sistemului de securitate, neintervenind in modul de indeplinire a misiunilor. Toate cele trei puteri au atributii majore in politica de securitate, in functie de sistemul constitutional. Executivul, care in Romania este bicefal, cu un rol preponderent al presedintelui in politica de securitate, are rolul de control (ghidare, fixarea prioritatilor, evaluare si asigurare a resurselor). CSAT este institutia de control democratic a Executivului, care ia decizii strategice si gestioneaza crize. Parlamentul are ca sarcina supervizarea (oversight) institutiilor, propunand legi, controland bugetul, aproband misiunile din afara granitelor, strategiile de securitate si aparare. Sistemul juridic are ca sarcina monitorizarea aplicarii legii si folosirea puterilor speciale, cum ar fi interceptarea telefoanelor. Societatea civila, incluzand presa, reprezinta "cainele de paza", facand investigatii sau propunand strategii alternative. In actualul context, problema este insa a vointei politice de transformare a sistemului de securitate, de deblocare a procesului. Modul de realizare poate lua mai multe forme, dar orice forma dezbatuta si negociata este un pas inainte fata de statu-quo, care convine "sistemului ticalosit".
