De același autor
Urmărind cu câtă seninătate sunt abordate de la nivelul Guvernului teme ce au legătură cu securitatea naţională, cu câtă lejeritate tratează primul-ministru acţiunile CSAT, te gândeşti fie la un dilentatism vecin cu iresponsabilitatea, fie la sfidare.
În curând se împlineşte o săptămână de când ministrul Apărării, Mircea Duşa, declara că “aproape zilnic, spaţiul aerian al ţării este forţat” de avioane care nu sunt identificate. Cum e posibil ca un ministru al Apărării, în plus, dintr-un stat membru NATO, să facă trimitere cu atâta seninătate la încălcarea spaţiului aerian al României, integrat în spaţiul aerian al NATO? Cu atât mai mult cu cât, potrivit Legii 257/2001, chiar MApN, ministerul condus de dl Duşa, are obligaţia să ia măsuri împotriva aeronavelor care utilizează neautorizat spaţiul aerian al ţării – şi, nu ocazional, aflăm, ci “aproape zilnic”. Ce caută aceste aronave în spaţiul nostru aerian? Ale cui sunt? Ce măsuri s-au luat până acum împotriva lor? Nu s-a mai pierdut nimeni cu astfel de “detalii” după ce a fost prăvălită în media informaţia iniţială. Cu siguranţă, dacă aceste informaţii ar fi solicitate MApN, răspunsul oficial ar fi că ele nu pot fi făcute publice. Cu ce rămâi, însă, ca simplu om, după ce auzi această informaţie rostită de însuşi ministrul Apărării? Cu ideea că lucrurile chiar stau aşa, că suntem un stat unde sunt trecute cu vederea astfel de dearapaje. Ori pentru că ai noştri sunt “băieţi buni” şi mai lasă de la ei, ori pentru că sunt neprofesionişti, ori pentru că au alte interese decât cele ale partenerilor din NATO cu care împart spaţiul aerian. Nu l-am auzit pe ministrul Duşa revenind cu detalii. Nici declarând că va sesiza CSAT-ul. Nu l-am auzit nici pe premierul Victor Ponta cerându-i explicaţii domnului Duşa, subordonat al său în Guvern, subordonat în CSAT, deşi o informaţie de genul că România se confruntă “aproape zilnic” cu zboruri neautorizate ar fi de natură să întrerupă un concediu. Foe el şi în SUA, Măcar şi pentru o declaraţie de presă.
Cu o lejeritate similară trata dl Ponta, şi prin vara anului trecut, securitatea naţională, De fapt, autoritatea administrativă autonomă investită, potrivit Constituţiei, cu organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională, CSAT-ul, al cărui vicepreşedinte este şi a cărui lege de funcţionare se presupune că o cunoaşte. Imediat după anunţarea rezultatelor de la referendumul din 29 iulie de anul trecut, negru de supărare, premierul anunţa că nici măcar nu va mai participa la şedinţele CSAT, ca şi când printr-o astfel de decizie i-ar fi făcut rău personal lui Traian Băsescu, nu instituţiilor Statului, nu Statului, nu populaţiei. Ce s-ar fi întâmplat dacă în perioada în care accesele de antipatie ale dlui Ponta faţă de preşedintele Traian Băsescu avuseseră prioritate în faţa problemelor de siguranţă naţională ar fi avut loc un atentat terorist? Un act care are nevoie de o coordonare unitară, rapidă şi milimetrică, a măsurilor luate de autorităţi. Cum s-ar fi reuşit conturarea şi punerea în aplicare de urgenţă a unui plan de acţiune comun – realizat în baza unei ordini de zi stabilite de preşedintele CSAT, cu consultarea vicepreşedintelui CSAT –, în condiţiile în care Victor Ponta nu avea chef să comunice cu Traian Băsescu?
Aceeaşi atitudine de dezinteres faţă de problemele de securitate naţională a dovedit-o dl Ponta în 2010. Sau, mai bine spus, din 2010 încoace. 2010 a fost anul în care parlamentarii actualei coaliţii de guvernare au blocat în Parlament Strategia Naţională de Apărare a Ţării. De trei ani nu s-a mai interesat nimeni de acest document. Astfel că, în momentul de faţă, instituţiile care apără securitatea naţională operează în baza unui plan de măsuri conturat ca replică la riscuri existente la nivel de 2006 - 2007. Riscuri irelevante, iată, în raport cu dimensiunea unor orgolii politice şi cu cea a dezinteresului afişat faţă de această instituţie doar pentru faptul că, temporar, este condusă de preşedintele Băsescu. De altfel, s-ar putea ca acesta să fie şi motivul pentru care voci din USL vor desfiinţat CSAT-ul. Una dintre aceste voci – care s-a pronunţat public asupra subiectului – este cea a lui Dinu Zamfirescu, seniorul liberal numit de Victor Ponta la conducerea Consiliului Ştiinţific al IICCMER, care declara, prin februarie, că “instituţii «parazitare» ca C.S.A.T., D.N.A. sau A.N.I. ar trebui desfiinţate”.
În acelaşi registru al bagatelizării legii se înscrie atitudinea autorităţilor faţă de o problemă ce ţine de încălcarea legislaţiei privind protecţia informaţiilor clasificate. E aproape o săptămână de la declaraţia ministrului pentru Marile Proiecte, Dan Şova, care anunţa, senin, că nu e de găsit un contract secretizat, încheiat de Statul Român cu compania americană Bechtel: „Nu am reuşit la Ministerul Transporturilor să se găsească varianta originală a contractului semnat”. Deşi era uşor, dacă nu să i se ia urma, să se ajungă la persoana care a scurtcircuitat traseul acestui act. Potrivit art. 10 din Legea 182/2002, privind protecţia informaţiilor clasificate, instituţiile care deţin sau utilizează informaţii clasificate sunt obligate să ţină un registru de evidenţă pentru autorizaţiile acordate personalului, şi asta, sub semnatură. Dl Şova, om cu studii juridice – care se presupune că ştie ce poate însemna, legal vorbind, această situaţie – nu pare, surprinzător, să conştientizeze gravitatea faptei. Ministrul interimar al Transporturilor, Victor Ponta, tace şi el. E în concediu şi nu se deranjează pentru astfel de “nimicuri”. Nici măcar nu a anunţat că a dat dispoziţie vreunui secretar de stat de la Transporturi să ofere o explicaţie oficială. Vicepremierii, care îi ţin de jure locul, sunt şi ei în silenzio stampa. Nu l-am auzit pe niciunul anunţând o anchetă a Corpului de Control al primului-ministru. Nici că ar avea intenţia să sesizeze organele penale. Oficialii Parchetului General nu dau nici ei semne că ar avea în plan o autosesizare. Deşi dispariţia unui document secretizat dintr-o instituţie a Statului ar fi firesc să intre în atenţia procurorilor. Ar fi putut să fie furat. Ar fi putut să fie distrus. Ar putea să fi ajuns în mâinile unei persoane neavizate. Şi atunci despre ce se poate vorbi? Despre amatorism vecin cu inconştienţa? Ipoteză greu de acceptat în proporţie de sută la sută sau în cazul tuturor celor implicaţi. Despre rea-intenţie? Despre încercarea de punerea în scenă a unei diversiuni? Nu ar fi exclus. Să nu uităm că nu a dat nimeni explicaţii pertinente în legătură cu decizia de secretizare a acestui contract. Ceea ce poate însemna o încercare de a masca graba cu care a fost redactat contractual, în 2003. Să vedem cine se va autosesiza sau va sesiza oficial această situaţie şi când? Şi după aceea ar trebui să aflăm şi cine a avut interesul ca originalul acestui contract să dispară.
