Bâlbâiala patologică oficială şi boala sănătăţii

A trecut 1 noiembrie, dată la care ministrul Sănătăţii anunţa că va fi adoptat pachetul de servicii de bază. Nu a fost adoptat, ci a fost anunţat un nou termen: 1 februarie 2014. Nicio justificare, nicio scuză. Ca şi când e absolut normal ca, în calitate oficială, să vorbeşti ca în faţa tarabei cu gogonele. Şi nu o dată. Pentru că aceasta este doar una dintr-un şir de promisiuni neonorate sau amânate şi iar amânate.

Imediat după preluarea celui de al doilea mandat, început în decembrie 2012, Eu­gen Nicolăescu anunţa că va defini în scurt timp pachetul de servicii medicale de bază. Primul termen in­dicat a fost 30 aprilie. Au ur­mat altele: „sfârşitul lui mai“, „mai-iunie“, „1-15 iu­lie“, „jumătatea lunii iulie“, 1 noiembrie şi, iată, acum, 1 februarie 2014. Apoi, pe 1 octombrie, d-l Nico­lă­escu declara că pachetul de bază este gratuit pentru toţi cetăţenii, fie ei asiguraţi sau neasiguraţi. Două săptămâni după aceea, vorbea despre două pachete de bază di­ferite: unul pentru asigurați, celălalt pen­tru neasigurați.

Un alt proiect care nu a reuşit să treacă de faza de promisiune e Legea sala­ri­ză­rii personalului medical. Prin februarie, d-l Nicolăescu vorbea despre o nouă modalitate de plată a medicilor, care ur­ma să intre în vigoare de la jumătatea anu­lui, „experimental, în câteva spitale im­portante“. A revenit asupra ter­me­nu­lui, indicând altul: „sfârşitul lunii mai - începutul lunii iunie“. Apoi, încă unul: început de iulie. A urmat o pe­ri­oadă de tăcere şi a fost anunţat un alt termen, „tri­mestrul I din 2014“.

Tot ministrul Nicolăescu a promis reor­ganizarea CNAS şi restructurarea direc­ţiilor de sănătate publică, pentru a face economii la bugetul de stat. Pe la jumă­tatea lunii martie, anunţa un termen de 20 de zile pentru finalizarea calculelor privind reducerea de pos­turi. La foarte scurt timp, procesul de reorganizare şi restructurare era îm­pins spre „31 aprilie sau, cel mai târziu, mi-am propus eu, 15 mai“. Pro­blema a mai fost adusă o dată în discuţie la finalul lunii iulie, fără a mai fi indicat un termen. Nu a re­uşit până acum nici să restructureze direcţiile de sănătate publică judeţene, nici să reorganizeze CNAS – incapabilă, ani şi ani la rând, să elaboreze pachetul de servicii medicale de bază. Au aceeaşi structură şi acelaşi număr de angajaţi. În majoritate, angajaţii suprapopulatei ad­mi­nistraţii sanitare reprezintă clientelă politică.

În ciuda acestor eşecuri, Eugen Nicol­ă­es­cu nu pare să se vadă ca fiind un mi­nistru gafeur. Se vede o victimă, un om împotriva căruia a fost pornită o cam­panie mediatică orchestrată: „Le e frică de faptul că vreau să schimb sistemul care funcţionează bine pentru cei care fură“. Privind în urmă, la primul man­dat al d-lui Nicolăescu, aş spune că de vi­nă nu sunt doar piedicile invocate acum, care i s-ar pune în calea reformei în să­nătate. În perioada 2005-2008, au fost comise greşeli memorabile, netaxate de nimeni. Deşi au fost în detrimentul si­s­­temului de sănătate, al pacientului, al bu­getului.

În 2007, de exemplu, s-a decis reducerea contribuției la sănătate cu două pro­cente, de la 7 la 5%. Înţelegerea fusese ca acel 2% să meargă spre sistemul asi­gurărilor private de sănătate obligatorii – după modelul fondului privat de pensii –, care să fi devenit o alternativă la mo­nopolul statului. Ideea încurajării sis­te­mului privat a fost abandonată, însă, aşa că unicul efect al acelei decizii a fost doar un minus de circa un miliard de euro.

Tot în primul mandat la Sănătate al d-lui Nicolăescu a fost pus în aplicare Pro­gra­mul de evaluare a stării de sănătate a populaţiei, care se dovedise un fiasco. Fu­sese o modalitate de a băga nişte bani – vreo 285 de milioane de euro – în bu­zunarele unor patroni de laboratoare de analize medicale, ale Poştei Române şi ale unei societăţi comerciale care dis­tri­buise 11.000 de laptop-uri pentru bunul mers al operaţiunii. Cele şapte analize cu­prinse în program nu au fost con­clu­dente pentru depistarea bolilor, acuzau atunci mai multe voci din sistem.

Un eşec a fost şi mult lăudata Lege 157/2008, pentru recuperarea chel­tu­ie­li­lor făcute de bolnavi în spitale. Nu a exi­s­tat nicio justificare pentru intro­du­cerea în această ecuație a pacientului, când circuitul banilor se putea face simplu în­tre spitale și CNAS. În plus, nu ştiu câţi pacienți au avut răbdare şi timp să ur­meze procedura birocratică pentru a-şi recupera nişte bani pe care, de fapt, nici nu ar fi trebuit să-i scoată din buzu­nar.

Nu cred că majoritatea covârşitoare – ac­tanţi ai sistemului de sănătate şi bene­ficiari – nu îl vrea schimbat, e un sistem îmbolnăvit de subfinanţare cronică. Da­că, totuşi, d-l Nicolăescu a simţit că i se pun piedici în schimbările pe care vrea să le aducă şi care ar revigora sănătatea – decizii care presupun, însă, costuri po­litice deloc de neglijat – să le demaşte. Nu a făcut-o. Şi nici nu dă de înţeles că ar avea intenţia. Probabil, priveşte spre aceste angajamente oficiale neonorate cu aceeaşi detaşare cu care a primit vestea reducerii cu 54,5 milioane de lei a bu­getului sănătăţii. Nu l-am auzit pro­tes­tând. Nu l-am auzit intenţionând să de­misioneze în semn de protest. Deşi în sistemul medical era, şi înainte de rec­ti­ficarea bugetară negativă, o sărăcie crun­tă. //