Drumul spre dictatura 'forului suprem'

„Forul suprem” este titulatura pe care actuala majoritate parlamentară şi-o doreşte ca definiţie a Parlamentului, în viitoarea arhitectură constituţională. Parcurgând amendamentele propuse de Comisia de revizuire a Constituţiei, observi conturându-se în tuşe pregnante ideea că Parlamentul este gândit a avea puteri discreţionare. Şi a acţiona în consecinţă. Iar de aici vorbim deja despre punerea bazelor unui regim autoritar.

Echilibrul Puterilor, în pericol de dezechilibru

Orice stat democratic se bazează pe acel aşa-numit principiu al limitărilor şi echilibrelor (”checks and balances”). Pe o departajare între Puteri, o departajare care să nu excludă, însă, cooperarea între ele. În momentul în care, prin arhitectura constituţională, una dintre Puteri este pusă deasupra altora, vorbim despre o abolire de jure a acestui principiu, despre distrugerea filonului democratic al Statului, deci despre punerea bazelor unui regim autoritar – la care se poate ajunge nu doar prin concentrarea puterii în mâinile unui om. Este exact ceea ce ne pregăteşte actuala majoritate parlamentară. Care a ajuns, din acest punct de vedere, la un consens, în ciuda tensiunilor intra-USL tot mai pronunţate, în ultima vreme, şi tot mai greu de disimulat.

Parcurgând amendamentele propuse de aceasta a fi aduse la Constituţie, observi că accentul nu s-a pus, aşa cum era de aşteptat, aşa cum s-a spus, pe modificarea legii fundamentale acolo unde forma ei actuală s-a dovedit a fi generatoare de tensiuni – gen coabitarea între un şef de stat şi un premier cu opţiuni politice diver­gente ori suspendarea pre­şedintelui din funcţie. Nu s-a mai vorbit nici despre modificarea formei de guvernământ, temă care ar fi generat, cu siguranţă, divergenţe în sânul uniunii de guvernare, pe motiv că nu toţi actorii USL mai sunt dispuşi să tragă în aceeaşi direcţie, la prezidenţialele de anul viitor. Despre trecerea la unicameral, niciun cuvânt. Iar în privinţa reducerii numărului de parlamentari, se încearcă doar o prostire a populaţiei. În textul propus de grupul PSD apare cifra de 300 – vehiculată la referendumul pentru modificarea Constituţiei. Doar că se referă numai la numărul de deputaţi, fără a-l include pe cel al senatorilor.

Cele mai importante modificări le-au suportat prevederile care vizează Parlamentul. Dacă în proiectul de modificare a Constituţiei din 2011 – care a ţinut cont de rezultatele de la referendumul popular din 22 noiembrie 2009, unde 72,31% dintre cetăţenii care au participat la vot au optat pentru trecerea la un Parlament unicameral, iar 83,31%, pentru reducerea numărului de parlamentari la 300 – Legislativul rămăsese cu aceleaşi prerogative, iată că, acum, îi sunt conferite drepturi absolute în raport cu celelalte Puteri ale statului.

„Organul reprezentativ al poporului român, forul suprem (sublinierea mea – n.a.) de dezbatere şi decizie al naţiunii şi unica autoritate legiutoare a ţării” – aşa sună definiţia rolului pe care PNL îl vrea pentru Parlament, în viitoarea Constituţie. Definiţie la care majoritatea parlamentară a subscris. Acel „suprem” anunţă că va deschide calea unui Parlament autoplasat mai presus de celelalte Puteri, mai presus de Constituţie. Un Parlament pe care actualii artizani ai legii fundamentale îl vor forul care va avea ultimul cuvânt. Indiferent de enormitatea sau ilegalitatea căruia îi va conferi titlu de lege.

Un alt amendament care duce în aceeaşi zonă, şi tot al PNL, adoptat şi el de majoritate, stipulează că „orice persoană de drept public, orice persoană juridică privată şi orice persoană fizică are obligaţia de a se prezenta, direct sau prin reprezentant legal, după caz, în faţa unei comisii parlamentare, în urma invitaţiei scrise primite din partea acesteia, cu respectarea principiului separaţiei puterilor în stat”. Cu menţiunea că activitatea comisiei parlamentare nu se poate substitui organelor judiciare. Totuşi, cum se poate “traduce” logic acest aliniat? Nu cumva prin faptul că parlamentarii, erijându-se în reprezentanţi ai diverselor instituţii ale statului de drept, vor putea cere oricui justificări pentru activitatea desfăşurată, adică inclusiv poliţiştilor sau chiar magistraţilor care vor avea în lucru un dosar care să-i vizeze sau care să le vizeze vreun prieten, vreun sponsor care trebuie protejat? Iar dacă aceasta nu se numeşte călcare în picioare a principiului separaţiei puterilor în stat, cum s-o putea numi?

Suveranitatea parlamentarilor, mai suverană decât cea a poporului

Pentru un plus de putere, tot Parlamentul va fi cel care decide dacă poporul suveran are sau nu dreptul la referendum şi, mai mult, la ce tip de referendum. Dacă acum preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional, dorinţa parlamentarilor PNL şi ai PSD, în egală măsură, este de a schimba regulile jocului. Excepţie de la problemele de interes naţional, spun ei, trebuie să facă cele referitoare la revizuirea Constituţiei. Adică? Orice modificare de Constituţie se va face de acum încolo ignorând vocea poporului, cea a reprezentanţilor poporului fiind unica acceptată? Şi, în plus, în viziunea aceloraşi parlamentari, organizarea unui referendum “se aprobă” de către Parlament, prin hotărâre, cu votul majorităţii membrilor săi. “Se aprobă”. Adică, vor vrea parlamentarii, sau păpuşarii din spatele lor, să lase poporul să se pronunţe pe o problemă de interes naţional, o vor face. Nu vor vrea sau nu vor avea interesul, nu o vor face. Aşa că recunoaşterea suveranităţii poporului va rămâne o chestiune de vitrină. Pentru că actualii artizani ai noii Constituţii nu ştiu sau ignoră că suveranitatea parlamentară se exercită în interiorul suveranităţii Constituţiei. Acest cuvânt va fi, însă, cu siguranţă, fluturat în faţa mulţimii atunci când va putea servi interesele parlamentarilor (sau ale câtorva oameni), cum s-a întâmplat, de exemplu, în cazul referendumului pentru supendarea preşedintelui Traian Băsescu, în vara anului trecut. Situaţii pentru care au fost gândite condiţii propice pentru ca ideea să ajungă mult simplu transpusă în realitate: aducerea pragului de prezenţă la vot, în cazul referendumului, la 30% din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale.

Un plus de grijă pentru parlamentarii penali

Şi tot pentru un plus de putere, s-a recurs la o ciuntire a atribuţiilor actuale ale preşedintelui ţării. Dacă până acum urmărirea penală a membrilor Guvernului, pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei, putea fi cerută de Camera Deputaţilor, de Senat sau de Preşedinte, UDMR doreşte, iar majoritatea parlamentară subscrie, ca viitoarea Constituţie să-i ia şefului statului acest drept, pentru a i-l lăsa “exclusiv” Parlamentului, care poate cere acest lucru într-o şedinţă comună a celor două Camere. E riscant, în viziunea lor, să ai un preşedinte care să nu fie la unison cu Legislativul şi cu Executivul. În plus, noua Constituţie ar urma să oblige primul-ministru să trimită în Parlament o “cerere motivată de suspendare din funcţie” a miniştrilor vizaţi.

A fost, în schimb, menţinut un amendament la capitolul imunitate parlamentară, care spune că “deputaţii şi senatorii nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor”. Care îi plasează deasupra cetăţeanului de rând. Practic, se încurajează în continuare acel abuz de imunitate, pe care ne-am obişnuit să-l afişeze mulţi parlamentari, în ultimii ani. Sau, altfel spus, procurorii sunt obligaţi să ţină la curent parlamentarii cu probele adunate, cu tehnicile de procedură penală la care intenţionează să recurgă, Apoi, după ce Camera ştie ce şi cum se întâmplă în dosar, îl cheamă la audieri pe omul care urmează a fi percheziţionat, reţinut sau arestat, îi explică despre ce e vorba şi – după negocieri probabil –, se pronunţă dacă le permite procurorilor să-I reţină, să-I percheziţioneze, iar judecătorilor, să-i emită mandatul de arestare.

Orice individ care vede un pic mai departe de partipris-uri politice de moment ori de dorinţa votului de blam la adresa fostei Puteri îşi doreşte ca acestei halucinante adunături de amendamente pregătite a mutila Constituţia şi a oferi puteri discreţionare Parlamentului să-i fie pusă stavilă urgent. Până nu e prea târziu. Argumente legale există. Pentru că sunt încălcate flagrant principii sacrosancte ale statului de drept.

Melania Cincea, jurnalist la TIMPOLIS