Informaţii clasificate ale NATO şi UE, tranzacţionate în jocuri de putere?

Victor Ponta va avea mână liberă să controleze şi zona de informaţii şi contrainformaţii a Armatei. Raportând decizia la tensiunile din Ucraina şi la evenimentele recente intrate în contradicţie cu obiectivele naţionale ce gravitează în jurul axelor de politică externă a României, te întrebi de ce şi de ce acum?

În iureşul ultimelor zile, generat de noi scan­daluri de corupţie, de arestări ale unor capi ai PSD, a trecut aproape neobservată o schim­bare de lege ce îi dă lui Victor Ponta mână liberă să controleze şi zona de informaţii şi con­tra­in­for­maţii a Armatei. Şeful Di­recţiei Generale de Informaţii a Armatei, o structură cu rol major în sistemul de se­cu­ritate, urmează să fie numit de premier, nu de ministrul Apărării, ca până acum.

Decizii similare luate în cazul altor servicii speciale ori al unor megastructuri de con­trol îi devoalează setea de putere şi, se pare, dorinţa de a cuceri Cotroceniul, abuzând de pu­terea pe care i-o conferă funcţia şi ma­jo­ritatea servilă de care dispune în parlament. E greu să interpretezi în altă cheie modul în care a forţat nota în cazul serviciului de in­formaţii al MAI, pe care şi l-a subordonat în regim de urgenţă, ori al Direcţiei Antifraudă, pe care pare să o fi înfiinţat pentru a avea în subordine o suprastructură de control. Sau în cazul SPP, pe care se căzneşte să-l scoată de sub coordonarea CSAT şi să şi-l treacă în sub­or­dine directă.

Decizia luată în cazul DGIA – care, alături de SRI şi SIE, es­te unul dintre cele mai pu­ternice servicii de informaţii, care asigură, la nivelul MapN, securitatea informaţiilor cla­sificate naţionale, ale NATO şi ale UE – depăşeşte, se pare, sfera hobby-ului de a co­lec­ţiona servicii speciale şi me­gastructuri de control.

Dacă o contextualizezi – ho­tărârea a fost luată, întâmplător, la puţin timp după întâlnirea d-lui Ponta cu fostul preşedinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici, pe fondul degenerării situaţiei din Crimeea, al creş­terii ameninţărilor la adresa NATO şi în preajunul testării echipamentelor SUA de la baza militară din Deveselu –, te întrebi de ce în subordinea directă a premierului Ponta şi de ce acum? La fel, dacă o raportezi la eve­nimente şi declaraţii recente, care l-au avut pe d-l Ponta în prim-plan, intrate în con­tradicţie cu obiectivele naţionale ce gra­vi­tează în jurul celor trei mari axe de politică externă a României – apartanenţa la UE, la NATO şi parteneriatul strategic cu SUA. Să ne amintim de câteva dintre ele.

De la preluarea puterii, în 2012, voci de la vârful USL au atacat şi sfidat constant şi UE, şi cancelarii europene, şi Departamentul de Stat al SUA. În vara lui 2013, o declaraţie a d-lui Ponta, fă­cută la recepţia dată de Ambasada SUA, de Zi­ua Americii – „Tocmai m-am întors dintr-o vi­zită într-o ţară extraordinară, mare prie­tenă a României“ – era vorba despre Chi­na, poate fi interpretată şi ca inabilitate po­litică, dar şi ca mesaj bine ticluit.

La Forumul Economic China-Europa Centrală şi de Est, de la finele lui 2013, înlăturarea dra­pelului UE de la prezidiul parlamentului, la ce­rerea delegaţiei premierului chinez, a generat întrebarea: asistăm la o gafă făcută sub pre­siunea tentaţiei miliardelor de euro promise de China, sub formă de investiţii, sau la de­clanşarea semnalului că zarurile geopolitice vor fi aruncate în altă direcţie decât cea re­cunoscută oficial? Iar în timp ce guvernul tre­cea sub tăcere „detalii“ gen obligaţiile Ro­mâniei în acest parteneriat, CE difuza un do­cument prin care le solicita ţărilor membre să rămână unite în negocierile cu China. O ati­tu­dine ce reflecta temerea că cineva ar putea trăda interesele comunitare, creând o breşă care să ducă la schimbarea ordinii geopolitice din regiune. Temerea părea confirmată, in­direct, de o opinie publicată pe pagina ra­dioului guvernamental rus, Vocea Rusiei: „Ba­nii chinezilor merg doar în acele ţări din Eu­ropa de Est unde liderii politici sunt decişi să iasă de pe orbita NATO. (...) cele 8–10 mi­li­arde de euro se traduc prin eliminarea de­fi­nitivă a influenţei americane, mai ales cea mi­litară şi politică din această zonă. (...) Ru­sia şi China au gândit împreună un vast plan de acţiune în Europa de Est, bazat pe crearea unui «coridor sanitar», alcătuit din câteva state din zona balcanică“.

Tot anul trecut, Guvernul Ponta a semnat un me­­morandum cu compania chineză Huawei – stabilind „relaţii de cooperare strategică“ –, în condiţiile în care, se ştia, SUA o sus­pec­tează de spionaj. Mai mult, preşedintele Bă­sescu aver­tiza că există riscul ca ac­ti­vităţile STS, oda­tă intrat în subordinea gu­vernului, să fie puse sub controlul unei astfel de firme.

În plus, o Strategie Naţională de Apărare la zi, care menţionează printre obiectivele na­ţio­na­le de securitate creşterea influenţei in­ter­na­ţio­nale a NATO şi a UE, este blocată în par­la­ment. Or, votat, acest document ar pre­su­pune ca, ime­diat după adoptare, Executivul şi ins­ti­tu­ţiile cu responsabilităţi în domeniu să fie che­mate să-şi dezvolte, în baza lui, stra­te­gii sectoriale.

Deci, de ce şi de ce acum? Explicaţii oficiale ar­gumentate nu există. //