Mărirea şi decăderea lui Victor Ponta

Melania Cincea 28.07.2015

De același autor

La trei ani de la urcarea pe soclu, vedem un Victor Ponta învins şi umilit de propriul partid. Căruia îi transmite, prin televiziuni, mesaje-rugăminte.

 

În vara lui 2012, se părea, nimeni şi nimic nu putea sta în calea noii puteri USL. A că­rei efigie era Victor Ponta, pionul cel mai im­por­tant, date fiind dimensiunea şi ex­pe­ri­en­ţa în jocuri subterane ale PSD. Era un Victor Pon­ta ridicat pe soclu, ca ex­po­nent al celor care cereau pro­­tec­ţie în faţa justiţiei şi al celor care, victime ale ino­­cu­lării ideii că Traian Bă­ses­cu le-a tăiat salariile, îl vo­iau alungat de la Co­tro­ceni, situaţie care îi venea mă­nu­şă, pentru că pre­şe­din­t­ele Băsescu era singurul care-i mai pu­tea pune stavilă acţiunilor – derapaje de­mo­cratice şi abuzuri legislative. Era un Vic­­tor Ponta de o aroganţă strivitoare cu ori­­­cine încerca să i se opună – de la jur­na­lişti, la reprezentanţi ai cancelariilor oc­ci­den­­t­a­le. Avea la dispoziţie o majoritate par­­la­­mentară docilă, televiziuni aservite şi fonduri imense, inclusiv private, nefiind pu­ţini cei care încercau să-i intre în gra­ţii, sperând că, potrivit cutumei, spon­so­ri­za­rea li se va întoarce înzecit în conturi, din afaceri oneroase cu statul.


Toa­te acţiunile din iulie 2012, derulate în câ­­te­va zile, au indicat premeditarea a ceea ce s-a vrut o lovitură de stat: înlăturarea pre­­­şe­dinţilor celor două Camere ale par­la­men­­tu­lui, schimbarea Avocatului Po­po­ru­lui – singurul care putea ataca la CCR or­do­­nan­­­ţele guvernamentale –, trecerea Mo­ni­­to­­­ru­lui Oficial din subordinea par­la­men­tu­lui în cea a Secretariatului General al Gu­­ver­­nului – pentru ca modificarea de legi să aibă  drum lin şi ra­pid –, încercarea de îngrădire a pre­ro­ga­ti­ve­lor CCR, pentru ca această instituţie să nu se mai poată pro­nunţa asu­pra deciziilor luate de Le­gis­la­­tiv şi încercarea de sus­pen­dare a pre­şe­din­te­lui Bă­ses­cu, prin re­fe­ren­dum fraudat.


Câş­tigarea, în toamnă, a par­­la­mentarelor, de către echipa pucistă, nu a fost suficientă pentru d-l Pon­ta. Planul lui neoficial viza ocu­­parea Cotroceniului, în 2014. Dar pentru asta avea ne­voie de informaţii la ca­re, altfel, nu avea acces, şi de protecţie, pentru a-şi mas­ca episoade din trecut. Aşa că a început să implice în joc servicii spe­­ciale. De unele s-a folosit, de altele a în­­cercat, dar nu a reuşit.


2013 a fost anul în care oferea deja indicii cla­re că, la prezidenţialele din 2014, va ju­ca personal rolul prezidenţiabilului, umi­lind constant şi PNL, şi pe Crin Antones­cu, prin decizii care-i sfidau sau îi ig­no­rau. A fost anul în care d-l Ponta se com­por­­ta ca arendaş la justiţie. Şi anul când, prin noua Constituţie la care lucra USL, Legislativului i se pregăteau puteri dis­cre­ţionare, care ar fi aruncat în aer echilibrul puterilor în stat. Iar pentru o în­ge­nun­che­re a justiţiei, ar fi urmat ca parlamentul să-i numească pe şefii Parchetului Ge­ne­ral, ai DNA, ai DIICOT. A fost şi anul în ca­re d-l Ponta îi sfida pe partenerii oc­ci­den­tali ai ţării – la Forumul Româno-Chi­nez, res­pec­tând solicitarea premierului co­mu­nist chinez, majoritatea supusă d-lui Pon­ta înlăturase din Parlamentul Ro­mâ­ni­ei dra­pelul UE. A fost şi anul orchestrării „mar­­ţei negre“, al cărei scop fusese mo­di­fi­­ca­­rea Codului Penal şi a Legii am­nistiei în funcţie de interese transpartinice. Şi un an la finalul căruia, Crin Antonescu vor­bea, deschis, dar tardiv, despre jocul la du­blu al lui Victor Ponta.


La începutul lui 2014, după ruperea USL, avea deja drum liber spre prezidenţiale, pu­te­re masivă concentrată în mâinile sale şi previziuni electorale optimiste. Din a­ceas­tă poziţie, a continuat să sfideze. Şi UE – în campania pentru euro­par­la­men­ta­re, coaliţia în care PSD era numărul unu ju­­c­a­se cartea naţionalismului, deşi Par­la­men­tul European nu reprezintă interese na­ţio­nale şi nimeni nu avea nevoie de o exa­cer­bare a naţionalismului. Şi SUA – în timp ce anunţau că se vor concentra pe lup­ta împotriva corupţiei, în colaborare cu UE, premierul Ponta transmitea me­sa­jul că baronii săi puşcăriabili sunt mai im­por­­tanţi şi că le rămâne alături. Şi popor – căruia i-a oferit „cadou“ grandioasa şi ul­­tra­costisitoarea lansare a candidaturii sale la prezidenţiale. Speranţele i s-au nă­ruit, însă, în 16 noiembrie, când a fost zdro­­bit, la urne, de Klaus Iohannis.


În 2015 a intrat cu o cotă de în­credere şi au­to­ritate în propriul partid mult di­mi­nu­a­tă. El şi baronii săi – piesele grele ale par­ti­du­lui – fuseseră setaţi pe tolerare re­ci­pro­­că, valabilă numai în condiţii de câş­tig: unii sperând să fie scă­paţi de pro­ble­me­le cu justiţia, celălalt folosindu-se de ei în încercarea de a obţine toată puterea. Cum jocul fusese pierdut, nu mai aveau mo­­ti­ve să se suporte. Aşa s-a ajuns la ex­clu­deri, la plecări din partid, la tensiuni de nestăvilit.


Lo­vi­tura în plex primită din partea DNA, care l-a pus sub urmărire într-un dosar de corupţie, pare să-l fi destabilizat. Mo­men­tul refugierii, oficial în scop te­ra­pe­u­tic, la amicul Recep Erdoğan a fost pri­el­nic pentru trădări – de la cele în interes na­­ţio­nal, venite de la partenerii de coa­li­ţie, care l-au votat la SIE pe Mihai Răzvan Un­gureanu, la cele ale oamenilor din pro­priul partid, pierderea susţinerii lor fiind, pro­ba­bil, motivul demisiei sale de la vâr­ful PSD. Altfel, nu e omul demisiei, a de­mon­strat-o şi în cazul plagiatului dovedit, şi al pierderii prezidenţialelor.


La trei ani de la urcarea pe soclu, vedem, zi­le­le acestea, un Victor Ponta învins şi umi­lit de propriul partid. Căruia îi trans­mite, prin televiziuni, un mesaj-ru­gă­min­te: „Vreau să stau la guvern până în 2016“. E greu, însă, de crezut că PSD îi va fa­ce această favoare. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22