De același autor
Asalturile primului-ministru asupra Justiţiei sunt constante. Consecvenţa cu care recurge la ele, menţinută în ciuda criticilor pe care le atrage, nu pare întâmplătoare. Imixtiunile în treburile Justiţiei par mai degrabă parte a unui plan pe termen lung – o serie de dosare grele sunt blocate în diferite stadii ale anchetei, iar parte vor ajunge la Curtea Supremă. A cărei conducere se va schimba curând. Ceea ce e mai grav este că cel puţin o parte a CSM – instituţia care propune spre numire numele viitorului preşedinte al ÎCCJ –, pare să rezoneze cu derapajele constituţionale ale primului-ministru. Nu a sancţionat niciuna dintre imixtiunile în Justiţie ale premierului.
În ultimele luni, dl Victor Ponta a avut suficiente intervenţii, ilegale, în actul de justiţie. S-ar putea spune chiar că a fost consecvent. În ciuda faptului că intră în contradicţie cu prevederile Constituţiei. Şi în ciuda raportului CE de monitorizare pe justiţie şi anticorupţie în cadrul MCV, publicat în ianuarie. Document care arată că, din vara anului trecut, independenţa Justiţiei în România a devenit o temă de îngrijorare profundă la nivelul CE: “Una dintre preocupările majore a fost dovada clară a exercitării de presiuni asupra instituţiilor judiciare şi a lipsei de respect pentru independenţa sistemului judiciar”. În plus, avertiza CE, în pofida recomandărilor din raportul din vara lui 2012, “atacurile cu motivaţie politică la adresa sistemului judiciar nu au încetat”. Nu au încetat nici după raportul MCV. Iată câteva: cinci, în decurs de două luni.
În 16 mai, la numirea în funcţie a noii conduceri a Parchetului Public, dl Ponta a ţinut să pună punctul pe „i” de la început: „Cred că rolul Parchetului este de a-i sancţiona pe cei vinovaţi, de a aplica legea şi de a nu ne întoarce niciodată în istorie. Nu vreau să mai văd, ca anul trecut, scene din anii ‘50, cu procurori din vacanţă care cercetează oameni de la ţară. Cred că aveţi foarte mulţi oameni care au încălcat legea şi trebuie să răspundă”. Mesajul transmis procurorilor a fost inechivoc. În primul rând, dosarul “Referendumul” trebuie lăsat în stadiul în care este sau, mai bine, găsită o variantă de albire a învinuiţilor. În al doilea rând, prin declaraţia aceasta, dl Ponta pare să fi cerut ca şi procurorii care au instrumentat acest dosar să răspundă – pentru că, în concepţia lui, au încălcat legea –, îndreptând astfel degetul arătător ameninţător spre toţi cei cărora le trece prin cap ca, de acum înainte, în dosare sensibile, să ignore comanda politică.
În 19 mai, cu câteva ore înainte de pronunţarea sentinţei în dosarul “Transferurilor”, dl Ponta declara că ar fi “nefericit” dacă Gică Popescu va fi condamnat la detenţie: “Dacă au greşit, înţeleg că e vorba de evaziune fiscală, să plătească, dar un sportiv ca Gică Popescu nu merită umilit. N-aş fi fericit să-l văd la închisoare”. O declaraţie care a succedat o alta, care viza acelaşi personaj, declaraţie pe care dl Ponta o făcuse cu câteva luni înainte: “Lui Gică Popescu i-aş ierta orice”. Întâmplător, în ziua în care anunţaseră că vor comunica sentinţa, magistraţii au trimis dosarul spre rejudecare, la Curtea de Apel Bucureşti.
În 20 mai, cu câteva ore înainte ca judecătorii ÎCCJ să anunţe sentinţa pentru Gigi Becali, în dosarul “Schimbul de terenuri pentru MapN”, dl Ponta a găsit de cuviinţă să facă o declaraţie publică: “Recunosc că am o simpatie pentru domnul Becali, pentru că l-am văzut fugărit de dumneavoastră toată ziua și, repet, îmi manifest o simpatie personală". De data aceasta, însă, sentinţa a fost pronunţată, Gigi Becali fiind condamnat la o trei ani de închisoare cu executare.
La începutul lunii iulie, în timpul anchetei penale de la Liceul “Dimitru Bolintineanu”, premierul declara: “Nu trebuie luat niciun elev cu forța. Să facă bine să îi citeze. Ce-i asta? Luăm copiii cu autobuze? (...) Deci dacă nu există mandat de aducere, să facă bine să facă citație procurorul care are dosarul. (...) O să vorbesc cu ministrul Justiției să discute cu procurorul general pe cale ierarhică. Nu trăim în vremurile lui Daniel Morar sau ale comuniștilor, să luăm oameni de pe stradă, cu atât mai puțin copii”. În urma intervenţiei primului-ministru, un procuror a renunţat la dosar, iar audierile au fost amânate. După cum declara presei unul dintre procurori, “aveam citaţiile, dar aveam pregătite şi mandatele de aducere, în cazul în care era nevoie să le folosim. Aşa e procedura legală. (...) Până la urmă, nu le-am folosit pentru că s-a iscat acel scandal prin intermediul televiziunilor”. De data aceasta, CSM a reacţionat, dar numai după ce Monica Macovei şi câţiva politicieni, foşti sau actuali membri ai grupului reformist din PDL, inițiaseră sesizarea, CSM trimiţând-o ulterior Inspecției Judiciare.
O săptămână mai târziu, cu câteva ore înainte ca judecătorii ÎCCJ să anunţe sentinţa în dosarul “Transformatorul”, primul-ministru fraterniza cu Relu Fenechiu, subordonatul său din Guvern: “O să vorbesc cu dânsul, sper să fie achitat. Dar ce pot eu să fac? Aștept”. Curtea Supremă de Justiție l-a condamnat pe Relu Fenechiu, în prima instanță, la cinci ani de închisoare cu executare. În acest caz mai există, însă, o cale de atac. Sentinţa definitivă va fi pronunţată de Completul de cinci judecători al Curţii Supreme.
Nu e exclus ca Victor Ponta să fi luat în calcul ipoteza că, renunţând la aceste intervenţii, va pierde controlul de facto asupra unei părţi din Justiţie. Aşa, transmite semnalul că e un fel de arendaş al Justiţiei. Întâmplător sau nu, după antepronunţarea lui, în unele dosare s-a înregistrat o răsturnare de situaţie, pe ultima sută de metri. În cazul altora, imixtiunea se face preventiv, cât dosarul e în faza de urmărire penală, probabil pentru evitarea complicaţiilor ulterioare. Şi, culmea, premierul are sprijin, tacit, exact din zona dinspre care ar trebui să-i vină sancţiunile. C.S.M., garantul independenţei Justiţiei, pare să subscrie derapajelor primului-ministru, traduse prin intruziunea reprezentantului suprem al Puterii executive în actul de Justiţie.
Asistând la această lipsă de reacţie a CSM – cu excepţia unor voci, gen Cristi Danileţ, care se zbat în continuare pentru independenţa Justiţiei, şi cu excepţia cazului “Bolintineanu” –, te întrebi dacă nu cumva “rezonanţa” aceasta între CSM şi premier antamează următoarea etapă: “cuminţirea” ÎCCJ – care, în ultima vreme, prin sentinţele date, i-a năucit pe unii şi, prin dosarele pe care le are pe rol şi care se apropie de final, creează panică în rândul altora, toţi sus-puşi. Mandatul preşedintelui Curţii Supreme, judecătorul Livia Stanciu, se apropie de final. CSM este instituţia care-i propune şefului statului numele viitorului preşedinte al ÎCCJ. E adevărat, prima numire poate fi refuzată, motivat, însă legea nu prevede ce se întâmplă dacă CSM face o a doua propunere identică şi preşedintele României ar refuza din nou. Aşa că, raportând situaţia din ultimele luni la tăcerea CSM în faţa abuzurilor constituţionale ale premierului, avem în faţă vremuri interesante…
MELANIA CINCEA, journalist la TIMPOLIS
