De același autor
Aducerea în ţară a sirianului Omar Hayssam, condamnat la 20 de ani de detenţie, într-un dosar de terorism, scoate în evidenţă sincope de comunicare între preşedinte şi premier. Nu ar fi prima dată. Însă, apărute după încheierea acordului de coabitare, se naşte întrebarea dacă neconcordanţele acestea comunicaţionale sunt efectul unui puseu de orgoliu din partea primului-ministru sau sunt efectul unei acţiuni controlate din partea preşedintelui?
Oricum, episodul indică faptul că şeful statului ştie mai multe decât spune, limitându-se la un foarte matinal şi sumar comunicat de presă, în timp ce premierul, în încercarea de a minimaliza rolul preşedintelui în această operaţiune şi de a ieşi din ceea ce se anunţa a fi o eclipsă mediatică, spune mai multe decât ştie.
Pe de o parte, dl Ponta susţinea că era la curent cu această operaţiune de câteva luni. Pe de altă parte, declara că între România şi Siria nu există încheiat un tratat de extrădare, deşi un astfel de act e parafat din iunie anul trecut. A revenit ulterior asupra declaraţiei, informat de gafă nu de către subordonaţii din Guvern, ci de către un ziarist. În primul rând, dacă dl Ponta cunoştea mersul operaţiunii de aducere în ţară a lui Omar Hayssam, nu i-ar fi fost străin acest “detaliu”. În al doilea rând, nu e normal să-l fi aflat de la un jurnalist şi nu de la subordonaţii săi: de exemplu, ministrul Justiţiei ori ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean – care fusese şef al Comisiei de Politică Externă din Senat în perioada în care acest document a fost ferecat în Parlament. Ca o paranteză, Tratatul de extradăre între România şi Republica Arabă Siriană a fost parafat încă din noiembrie 2010, în timpul unei vizite la Bucureşti a preşedintelui sirian Bashar al-Assad. În februarie 2011, Traian Băsescu semna decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a acestui document. Până la jumătatea anului trecut, însă, actul a stat blocat. “Din păcate, la Comisia de politică externă din Senat, domnul Titus Corlăţean consideră că situaţia politică din Siria nu face fezabilă avizarea acestui acord. Sigur, pot să înţeleg în toate felurile explicaţia pe care o dă pentru blocarea acestui acord, dar nu pot să nu observ că, fiind interese extraordinar de mari ale celor care guvernau când domnul Omar Hayssam mergea cu avionul cu preşedintele ţării, se pare că este un blocaj politic”, declara şeful statului, în noiembrie 2011.
Revenind, însă, la declaraţiile recente ale dlui Ponta, un motiv în plus să nu aibă intervenţii în acest caz, cel puţin nu acum, l-ar fi reprezentat calitatea sa de vicepreşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, instituţie condusă de şeful statului, învestită de Constituţie cu organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor ce privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională. Iar acest caz de terorism – care a ţinut în şah autorităţile române timp de câţiva ani, un caz care a generat, în 2006, demisiile şefilor serviciilor de informaţii şi a şefului Parchetului General – este inclus în problematica siguranţei naţionale. În atare situaţie, era firesc, şi suficient în actualul stadiu al operaţiunii, comunicatul din partea Preşedinţiei. Faptul că dl Ponta a ales să vorbească mai mult decât ştia nu denotă doar că nu stăpâneşte detaliile operaţiunii, ceea ce-l pune într-o situaţie penibilă, ci denotă şi o sincopă de comunicare în interiorul CSAT – instituţie din care fac parte şi Traian Băsescu, în calitate de preşedinte, şi Victor Ponta, în calitate de vicepreşedinte.
Întrebarea este, în atare situaţie: acest blocaj comunicaţional din CSAT a fost generat de un puseu de orgoliu din partea premierului, aşa cum s-a mai întâmplat , sau nu a fost întâmplătoare şi nu a ţinut de voinţa primului-ministru? Dacă această ultimă presupoziţie ar fi corectă, s-ar putea desprinde ipoteza că cineva din CSAT, punând cap la cap informaţiile despre reţeaua de interese ţesută în jurul lui Omar Hayssam – formată din oameni a căror situaţie juridică poate depinde de declaraţiile lui – şi tertipurile la care s-a recurs pentru a bloca aducerea acestui în România, să fi ajuns la concluzia că e mai bine ca de această operaţiune să ştie cât mai puţini. Ceea ce ar fi grav. Mult mai grav decât amatorismul cu care dl Ponta s-a avântat să spună mai mult decât ştie.
Melania Cincea, jurnalist la TIMPOLIS
