Riscurile de a fi contemporan cu o majoritate parlamentară autoplasată deasupra Constituţiei

S-a dovedit că scena politică poate ajunge, în baza mistificării cu bună-ştiinţă a unor adevăruri, victima unor seisme de proporţii. Se dovedeşte acum că, pentru atingerea intereselor câtorva politicieni, legea fundamentală este forţată pentru a dovedi că 30 e egal cu 50+1. Şi ni se mai dovedeşte, tot acum, că suntem martorii unei tentative de modificare neconstituţională a Constituţiei.

Revizuirea neconstituţională a Constituţiei

Asistăm, de zile şi zile, la elucubraţii care se spun pe diferite voci politice pe tema modificării Constituţiei – unii dintre cei care perorează pe această temă, în calitate oficială, neavând, nici de jure, căderea profesională să o facă. Asistăm la o expunere de opinii care, dacă ar ajunge transpuse în Constituţie, ar genera grave derapaje democratice. Vocile Opoziţiei nu au nicio şansă să combată eficient, expunându-şi argumentele, în faţa tăvălugului Puterii.

Şi mai grav este planul de modificare a Constituţiei plasat în afara cadrului legal. Nu ştiu dacă vreunul dintre membrii Comisiei parlamentare de modificare a Constituţiei şi-a pus problema că această iniţiativă de revizuire a legii fundamentale încalcă însăşi legea fundamentală. Şi nu e nevoie să ai studii aprofundate de drept constituţional pentru a sesiza acest aspect. E suficientă parcurgerea textului de lege pentru a observa că sunt două aspecte care ridică semne de întrebare în privinţa cărora, însă, nimeni din arcul Puterii nu-şi pierde timpul pentru a oferi o explicaţie: „paternitatea” iniţiativei revizuirii Constituţiei şi inexistenţa unui proiect de lege care să vizeze revizuirea.

Articolul 150 din Legea fundamentală spune clar că revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României, la propunerea Guvernului, de cel puţin un sfert din numărul deputaţilor sau al senatorilor sau de minimum 500.000 de cetăţeni cu drept de vot. Şi-a asumat, acum, această iniţiativă cineva din cele trei categorii care au dreptul legal să o facă? Preşedintele, nu. Poporul, nu. Doar Parlamentul, însă numai de facto. Nu am văzut publicat niciun astfel de act semnat de o pătrime dintre deputaţi sau senatori.

Pe de altă parte, nu există niciun proiect de lege care să vizeze modificările care se doresc a fi aduse Constituţiei, cu argumentele de rigoare, de la care să pornească dezbaterile Comisiei parlamentare special înfiinţate. A văzut cineva un astfel de document: Opoziţie, societate civilă, presă? Pe ce se poartă discuţiile? Se vede că pe idei, expuse haotic, ale unuia sau ale altuia dintre reprezentanţii Puterii în Parlament. Ori ale altora din afara Parlamentului, doar aduse în discuţie de voci din Legislativ.

Nu era normal ca aceste dezbateri – deşi nu ştiu dacă pot fi numite dezbateri, pentru că, în majoritatea covârşitoare a cazurilor, este doar o expunere de idei personale ale oamenilor Puterii, care resping orice intervenţie a Opoziţiei – să pornească de la iniţiativa de modificare a Constituţiei din 2011, care este blocată de atunci în Parlament? De ce este ignorată? Doar pentru că a fost redactată de o comisie prezidenţială, deci are legătură cu preşedintele Traian Băsescu? Este acesta un argument suficient, matur, profesionist pentru a elimina din ecuaţie un document oficial, elaborat şi bine structurat? Nu. Dar, ţine majoritatea USL să demonstreze, nici nu contează acest „amănunt”. Niciunul dintre cei care au scos din ecuaţie acest act nu se simte dator cu vreo explicaţie.

Pentru aceeaşi majoritate parlamentară nu contează nici rezultatele Referendumului pentru modificarea Constituţiei, din 2009 – când poporul s-a pronunţat în favoarea unui Parlament unicameral şi a unui număr maxim de 300 de parlamentari –, rezultate care au stat la baza redactării iniţiativei de modificare a Constituţiei din 2011. E adevărat, potrivit Legii fundamentale, rezultatul unui referendum este consultativ, dar ar fi normal şi ar demonstra bun-simţ, respect faţă de electorat şi de banul public, cheltuit pentru acea consultare populară, ca politicienii să ţină cont de vocea poporului pe care, teoretic cel puţin, îl reprezintă.

Redefinirea majorităţii, în funcţie de interese conjuncturale

Despre o forţare a Constituţiei se poate vorbi şi în cazul modificării Legii referendumului – schimbată, în ani, nu o dată, în funcţie de interese conjuncturale. Acum, pregătind terenul pentru trecerea la vot, rapidă şi facilă, a Constituţiei în forma gândită şi dorită de câteva voci din USL, aceeaşi majoritate parlamentară USL a ţinut morţiş, dar neargumentat, ca pragul de prezenţă la vot pentru acest tip de scrutin să fie redus la 30%. Cu toate că ideea de majoritate stabilită la un prag de 50% + 1 este un principiu implicit pe care îl conţine Constituţia. Un argument care nu a stat în picioare atunci când Opoziţia a solicitat retrimiterea legii, spre rediscutare, la comisiile parlamentare de specialitate, astfel că a primit aviz negativ.

Încălcarea Constituţiei, „demonstrată” în Parlament, nu şi la CCR

Tot o forţare Constituţiei se poate spune că a fost şi în vara anului trecut. Când preşedintele Traian Băsescu a fost suspendat de majoritatea parlamentară USL în baza unor motive pe care le-au considerat neconstituţionale doar parlamentarii USL, nu şi Curtea Constituţională. Unul dintre acestea a privit decizia CSAT, condus de şeful statului, de a introduce în Strategia Naţională de Apărare 2010, un paragraf pentru includerea unor derapaje ale presei în categoria „Vulnerabilităţi”. „Evident deranjat de criticile presei la adresa sa şi a apropiaţilor săi, preşedintele s-a folosit de calitatea sa de şef al CSAT şi a inclus presa printre vulnerabilităţile ce ameninţă securitatea naţională, care au fost identificate în SNAp, urmând ca instituţiile Statului să fie obligate, în urma adoptării acestui document, să acţioneze împotriva organismelor de presă şi pentru limitarea libertăţii de exprimare”, arătau cei 256 de parlamentari USL în motivaţia adusă în Solicitarea privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

Parlamentarii care au redactat-o par să nici nu fi citit documentul original, ci să-şi fi bazat „rechizitoriul” pe interpretarea subiectivă dată acestuia de unele canale media. Deşi nici această acuză nu fost catalogată de CCR drept neconstituţională, ca de altfel niciuna dintre cele incluse în Solicitarea privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu,  a stat şi ea la baza suspendării şefului statului. Şi a dovedit că o majoritate parlamentară – care a demonstrat o tiranie a majorităţii ca la manual – e capabilă să provoace seisme de proporţii pe scena politică doar în baza unor realităţi mistificate cu bună-ştiinţă.

Acum, parlamentarii din Comisia de revizuire a Constituţiei au purces, cu un exces de zel demn de cauze mai bune, la rescrierea ei. Deşi par să nici nu fi citit cap-coadă Constituţia României. Măcar o dată. Dar acesta este un „amănunt” de care nu se pot împiedica interesele conjuncturale. Care presează.