De același autor
O nouă „revelaţie” prim-ministerială. O nouă declaraţie ireponsabilă. „Eu cred că preşedintele României a vândut interesele României când a negociat deficitul şi când a negociat fondurile europene”, a declarat Victor Ponta, în şedinţa de guvern de săptămâna trecută, referindu-se la negocierile purtate de Traian Băsescu, la Bruxelles, pe tema bugetului UE, când a fost acceptat Tratatul Fiscal al UE. Ai fi înclinat să spui, în primul moment, că e una din gogoriţele premierului.
Declaraţia făcută de dl Ponta acum, când se vede pus faţă în faţă cu un buget-pacoste pentru 2014, nu are scuza disperării. Lansată nu în calitate de băiat de cartier, nici de primar organizator de vanghelioane, ci de reprezentant al celei de-a doua Puteri în stat, trebuia însoțită de argumente pertinente. Pentru că e o acuzaţie extrem de gravă care, dacă ar fi reală, ar implica punerea sub acuzare a preşedintelui, suspendarea acestuia şi, eventual, condamnarea şi demiterea lui de drept. Vânzarea intereselor României este sinonimă cu trădarea. Această faptă – pedepsită de Codul Penal cu detenţia pe viaţă sau cu închisoarea de la 15 la 25 de ani – presupune intrarea celui acuzat în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, pentru a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin acţiuni de provocare de război contra ţării, de înlesnire a ocupaţiei militare străine, de subminare economică sau politică a statului, de aservire faţă de o putere străină sau de ajutare a unei puteri străine pentru desfăşurarea unei activităţi duşmănoase împotriva siguranţei statului. Deci, unde e invocatul act de trădare? În faptul că preşedintele nu a reuşit să atragă mai mulţi bani europeni – poate, în accepţiunea d-lui Ponta, măcar 55% din întreg bugetul UE?
E, totuşi, năucitoare iresponsabilitatea cu care Victor Ponta lansează astfel de informaţii în spaţiul public. Cu atât mai mult cu cât, pe vremea în care a fost deputat, în mai 2012, nu cumva el însuşi a votat în favoarea Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare? Votul electronic ar putea sta mărturie. Or, dacă, în accepţiunea sa de acum – care pare să nu mai corespundă cu cea din primăvara anului trecut –, acest fapt se numeşte trădare, ar trebui să se autodenunţe şi să denunţe majoritatea parlamentarilor USL. În mai 2012 – când s-a votat în favoarea ratificării acestui Tratat care vizează întărirea disciplinei fiscal – USL avea majoritate în ambele Camere.
Nu cumva, însă, exact ceea ce a făcut actuala Putere, care îl include pe dl Ponta, se apropie riscant de mult de trădarea obiectivelor naţionale? După ce, în vara lui 2012, Puterea a atentat la statul de drept, a forţat şi a încălcat Constituţia, a dat apoi de pământ cu obiective naţionale ce gravitează în jurul celor trei mari axe de politică externă ale României: apartenţa la UE, apartenenţa la NATO şi parteneriatul strategic cu SUA. A sfidat prin discurs, prin decizii politice, a sfidat îngropând în Parlament cea mai recentă Strategie Naţională de Apărare. Acest document – care menţionează printre obiectivele naţionale de securitate creşterea influenţei internaţionale a NATO şi UE, în paralel cu consolidarea cooperării dintre ele, ca, de altfel, şi a celei dintre SUA şi aliaţii europeni – e blocat în Legislativ din vara lui 2010. Odată votat, ar presupune ca, imediat după adoptare, Executivul şi instituţiile cu responsabilităţi în domeniu să fie chemate să-şi dezvolte, în baza lui, strategii sectoriale. Să fie doar coincidenţă tergiversarea adoptării SNAp 2010? Sau să fie rezultatul faptului că voci ale Puterii cochetează cu ideea punerii României pe o altă direcţie strategică, dar nu au curaj (încă) să şi-o asume oficial, apelând, în această fază, „doar“ la dublul limbaj sau dubla agendă? Dacă asta ar fi intenţia, nu cumva s-ar putea vorbi de trădarea unui interes naţional? Integrarea în UE face parte din interesul naţional.
