De același autor
Realitatea schimbarilor climatice (indiferent de scenariile formulate referitor la derularea lor) este tot mai mult acceptata, perceptiile diferind numai în privinta amplorii, ritmului si consecintelor probabile ale acestora. Pe langa impactul posibil asupra conditiilor de viata si preocuparile privind caile diminuarii fenomenului, o tema prioritara o constituie, în acest context, implicatiile geopolitice pe care le poate avea o modificare brusca majora a climei (în sensul încalzirii si/sau racirii ei).
Exista o îndelungata dezbatere academica privind conflictele interstatale generate de constrangerile legate de resursele si de rigorile mediului. Opiniile referitoare la rolul acestora sunt împartite; unii considera ca problemele climato-ecologice pot sa fie cauza unica a unei agresiuni, în timp ce altii estimeaza ca acestea ar fi doar un factor declansator al unui conflict, între tari care se confrunta deja cu tensiuni politice, sociale si economice. In orice caz, se admite unanim ca mizele legate de mediu sunt susceptibile sa escaladeze diferendele internationale.
Circumstantiate la securitatea nationala a unui stat, potrivit lui P. Gleic, schimbarile climatice brutale genereaza trei mari probleme: penurie de hrana (cauzata de diminuarea productiei agricole), scaderea calitatii si cantitatii apei dulci (determinata de inundatii si seceta) si un acces limitat la resursele minerale strategice (determinat de furtuni, alunecari masive de teren s.a.).
Este de domeniul evidentei ca asemenea efecte, în conditiile mondializarii, vor stimula si dezvolta conflicte în întreaga lume, din cauza deplasarii populatiilor, raritatii apei potabile, foametei, complicatiilor gestionarii resurselor naturale partajate, molimelor cu tendinte de pandemii si altor asemenea.
Asa, de exemplu, raportul An Abrupt Climate Scenarie and Its Implications for United State National Security (Pentagon, 2003) care prevede ca, dupa apogeul încalzirii post-2000, ar urma o racire brusca a climei, imagineaza pentru Europa evolutii de genul: seceta si frigul împing populatiile scandinave catre sud, UE încearca sa juguleze afluxul (2012), conflictele din interiorul Uniunii din cauza problemelor în aprovizionarea cu hrana si apa creeaza tensiuni diplomatice (2015), migrarea populatiilor din nord (Olanda, Germania) catre sud (Spania, Italia si alte tari mediteraneene) (2018).
In acelasi sens, diferendele nascute din imigrarile masive si criza de apa si alimentara ar aduce UE, în 2025, în pragul dezintegrarii.
Asemenea fenomene s-ar produce si în privinta altor regiuni; în emisfera sudica, de pilda, s-ar mentine tendinta de încalzire, dar care ar conduce tot la o stare de haos climatic.
Din aceasta perspectiva, se pare ca SUA sunt cele mai informate asupra posibilelor consecinte asupra securitatii interne ale unor schimbari climatice bruste si au formulat drept raspuns teza si strategia "statului fortareata".
Dispunand de resurse si rezerve care sa îi asigure autosuficienta, Washingtonul va urmari consolidarea frontierelor sale, spre a evita imigrarile excesive, si îsi va adapta strategiile de dezvoltare la noile conditii de mediu. Iar politica administratiei Bush în domeniu este semnificativa în acest sens. La randul sau, UE si-a stabilit propria-i strategie vizand schimbarile climatice si este pe cale a-si elabora si aproba o directiva privind evaluarea si gestionarea riscurilor legate de inundatii, vazute în primul rand ca o preocupare comunitara.
Lupta împotriva încalzirii globale (via Protocolul de la Kyoto) redeseneaza însa si noi aliante, deloc straine de pozitiile ocupate în cadrul actualei crize energetice. In acelasi timp, rezultatele sale depind din ce în ce mai mult de raporturile de forte care vor functiona pe piata mondiala a petrolului, carbunelui si gazelor naturale si progresul ce se va înregistra în privinta solutiilor energetice alternative si dezvoltarea tehnologiilor nepoluante.
La recentul summit UE-SUA (Viena, 21 iunie a.c.) presedintele american lasa sa se înteleaga un posibil sprijin de peste ocean acordat vest-europenilor în materie de energie (mai ales prin tehnologie) pentru a diminua presiunea ruseasca, iar documentul final mentiona, pentru prima data la asemenea reuniuni, schimbarile climatice, întrezarindu-se astfel speranta unei cooperari si pe aceasta tema extrem de delicata.
Dupa cum arata evenimentele meteorologice din ultimii ani, Romania se va numara printre tarile europene cele mai afectate de efectele schimbarilor climatice. La o asemenea situatie concura, pe langa manifestarile subregionale ale acestora, si starea de vulnerabilitate ecologica avansata, generata de defrisarile masive, lipsa unei minime amenajari adecvate a teritoriului, absenta unei strategii nationale de adaptare si raspuns la noile provocari climatice. In urma aderarii la UE, pe de o parte, presiunile socio-climatice vor favoriza migrari masive ale populatiei spre alte zone ale spatiului comunitar (ca o solutie de subzistenta), iar pe de alta, ca tara de margine a Uniunii, Romania va trebui sa-si întareasca granita de est, în fata noilor amenintari ale refugiatilor climatici din regiunea ex-sovietica. Ea va dobandi astfel un nou rol geostrategic în regiune, determinat acum de realitati climato-ecologice si implicatiile lor multiple.
