De același autor
O luptă acerbă se dă la Academie. Trei candidați foarte diferiți ca statură științifică și imagine publică își dispută pe 8 aprilie funcția de președinte. Viorel Barbu, un savant cu mii de citări în publicații științifice internaționale, dar care a fluierat în biserică în 2012 votând ”plagiat” pentru teza de doctorat a lui Victor Ponta; Valentin Vlad, un academician care, deși dezavuează influența politică, se bucură de sprijinul Ecaterinei Andronescu, apropiată a premierului Ponta, și Victor Voicu, un farmacolog care a demonstrat că știe să facă afaceri de zeci de milioane de euro, fost consilier prezidențial sub Crin Antonescu. Care dintre ei poate salva Academia?
Instituția e în fierbere. Niciodată după 1990 nu s-a mai simțit în Academia Română asemenea vânt de schimbare. E un moment de cotitură, consideră foarte mulți academicieni, pentru că miza este enormă. Dacă de această dată cei 188 de membri cu drept de vot nu vor alege bine, după ce criza economică și-a pus deja puternic amprenta pe institutele de cercetare și a dus la sistarea granturilor oferite de stat pentru cercetători, Academia riscă falimentul instituțional. Dacă de această dată nu vor deschide bine ochii, Academia riscă să rămână anchilozată în peisajul societății românești încă multă vreme de acum înainte. Și, mai mult, dacă nu vor avea mână bună, ce a mai rămas din patrimoniul altădată imens al Academiei se va risipi în cele patru zări. Cum trebuie să fie deci omul care să evite toate aceste dezastre? Unii cred că nu se află printre cei trei candidați.
Indicele Hirsch, aliat sau dușman de moarte
Viorel Barbu, Valentin Vlad și Victor Voicu ar avea fiecare câte un atu, dar nici unul nu ar întruni toate cerințele înscrise într-o fișă ideală a postului. În orice caz, e unanim recunoscut faptul că matematicianul Viorel Barbu are cea mai prodigioasă activitate științifică. În vârstă de 73 de ani, Viorel Barbu a predat în zeci de universități din toată lumea. O simplă căutare pe Google Scholar relevă 9289 de citări ale lucrărilor sale științifice. O carte pe care a publicat-o în 1976, despre ”Semigrupuri nonlineare și ecuații diferențiale” a fost citată doar ea de 2212 ori de alți oameni de știință. Cea mai importantă valoare prin care se exprimă astăzi cota unui savant, indicele Hirsch, joacă și el în favoarea lui Viorel Barbu la aceste alegeri. O interogare a bazei internaționale de Web of Science arată că Barbu are indicele 22, considerat mare în domeniul matematicii, unde la nivel global se publică mai puține lucrări decât în fizică sau chimie, domenii care generează în consecință indici aproape dubli. Are 161 lucrări ISI publicate, majoritatea ca autor unic, cu 1500 de citări, 1313 fără autocitări.
Principalulul competitor al lui Barbu, Ionel Valentin Vlad, inginer electronist de meserie, cercetător la Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației de la Măgurele, are indice Hirsch 11, obținut pe baza a 116 lucrări ISI, majoritatea cu mai mulți autori. De asemenea, Vlad apare pe Web of Science cu 570 de citări, 403 fără autocitări, iar dintre citări circa 100 corespund unui volum omagial publicat la împlinirea vârstei de 70 de ani, anul trecut. Vlad nu excelează la acest capitol nici față de colegii săi fizicieni de la Măgurele. Nicolae-Victor Zamfir, de pildă, directorul Institutului de la Măgurele și managerului proiectului ELI prin care se va construi cel mai puternic laser din Europa, are indice Hirsch 36 și 196 de lucrări ISI, nefiind în Academie decât membru corespondent. Prin raportare la acest indice, Valentin Vlad este surclasat și de colegi care nu sunt nici membri corespondenți: Alexandru Mihul cu 45 și Dumitru Mihalache cu 40. Victor Voicu, al treilea candidat, farmacolog ca formație, medic militar și general, are indice Hirsch 13, 116 lucrări ISI și 371 de citări.
Plagiatul lui Ponta, capital electoral fără voie
Marți bătălia nu se va da însă nici pe departe doar pe tărâmul indicelui Hirsch, care în România nu este încă agreat pe scară largă în comunitatea academică. Un rol important în competiție îl vor juca imaginea publică pe care o au cei trei candidați, experiența, planurile manageriale și, nu în ultimul rând, susținerea unor personaje importante. Astfel, dincolo de indicatori scientometrici, profilul lui Viorel Barbu se susține prin funcțiile deținute din 1976 încoace. Înainte de Revoluție a fost decan la Facultatea de Matematică din Iași, apoi rector la ”Al.I.Cuza” până în 1989, vicepreședinte al Academiei între 1998 și 2002, apoi președinte al filialei din Iași, până anul trecut, când s-a retras din această funcție. În 2012, ca membru în Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a luat poziție alături de colegi față de presiunile politice ce s-au făcut asupra lor de a nu da verdict de plagiat în cazul tezei de doctorat în drept a prim-ministrului Victor Ponta.
Ministerul Educației, în fruntea căruia era colegul de partid al lui Ponta, Liviu Pop, a decis desființarea CNATDCU sub pretextul reorganizării, chiar înaintea acestei ședințe în care s-a judecat plagiatul. Membrii CNATDCU s-au prevalat de faptul că ordinul nu apucase să fie publicat în Monitorul Oficial și au votat ”plagiat”. E adevărat că ulterior CNATDCU a fost reorganizat oricum, Barbu fiind printre cei mulți eliminați din echipă, și la fel de adevărat este că verdictul lor n-a contat în cele din urmă, chiar dacă a fost dublat și de cel al Comisiei de Etică al Universității din București. Viorel Barbu și-a câștigat însă prețuirea colegilor cu acest prilej. Minusul ce se trece în contul lui Barbu este însuși felul său de a fi, introvertit, concretizat în aceste zile prin refuzul de a-și face o campanie propriu-zisă, precum colegii săi. ”Eu nu sunt om politic și nu cer voturi. Doar prezint o ofertă”, își justifică Barbu atitudinea. În programul managerial pe care îl va prezenta marți colegilor și-a fixat ca prioritate reorganizarea institutelor Academiei după criterii de performanță, ceea ce ar putea duce inclusiv la desființarea celor necompetitive la nivel internațional. De asemenea, Barbu vrea ca anual Academia să publice de acum înainte o Carte albă, care să cuprindă analize făcute de institutele specializate cu privire la domenii strategice precum educația, cel social etc.
O susținere politică indirectă și repudiată
Indiferent de atuurile lui Viorel Barbu, inginerul electronist Valentin Vlad este considerat totuși candidatul favorit la aceste alegeri. În primul rând pentru că are susținerea fățișă a actualei conduceri, din care dealtfel face parte, fiind vicepreședinte din 2009. Propulsarea în această funcție s-a produs imediat după ce a trecut de la statutul de membru corespondent la cel de membru titular. Deși a intrat în Academie în 1991, la fel ca și contracandidații săi, Valentin Vlad a obținut titularizarea foarte târziu, după ce a fost 18 ani membru corespondent, în cazul lui Barbu acest lucru întâmplându-se în 1993, iar în cazul lui Voicu în 2001. De când a ajuns în funcția de vicepreședinte, academicianul Vlad s-a dovedit a fi însă foarte activ. S-a implicat mai mult decât ceilalți vicepreședinți în managementul instituției și a devenit purtător de cuvânt neoficial al Academiei în problema exploatării de la Roșia Montană. În octombrie 2011, de pildă, a participat la dezbaterea ”Adevăruri despre Roșia Montană", organizată de delegația europarlamentarilor PSD, calificând proiectul ca fiind unul ”periculos pentru România". ”Academia Română încearcă să prevină un dezastru ecologic și cultural cu multiple consecințe inacceptabile", afirma Vlad.
El exprima însă nu o poziție personală, ci institutuțională. În 2013, în iureșul protestelor împotriva exploatării, Vlad a avut din nou intervenții publice pe această temă, justificând poziția prin interesul național. Unii academicieni consideră că implicarea colegului lor nu a fost străină de intenția de a candida la cea mai înaltă funcție a forului. Zic că a folosit cu abilitate în interesul său acest subiect. Tot în cheie electorală sunt interpretate și desele apariții publice din ultimul an ale lui Valentin Vlad în prezența Ecaterinei Andronescu, senator PSD și apropiată a lui Victor Ponta. Vlad a fost invitat la multe evenimente organizate de Politehnică, unde Andronescu este președintele al Senatului, Andronescu a fost invitată, la rându-i, la Academie, la aniversarea fastuoasă de 70 de ani a lui Vlad, în septembrie trecut, participare care a fost urmată de un articol in honorem semnat de Andronescu în revista Academica.
Până și la aniversarea a 150 de ani de existență a unui liceu din Năsăud au participat împreună, în octombrie, întărindu-se ideea unei susțineri politice a actualei candidaturi. Formal, susținerea nu este asumată de către Vlad, atitudinea lui Andronescu fiind justificată strict profesional și colegial, ambii fiind formați în aceeași universitate. Academicienii care cred că președintele instituției trebuie să fie un om care să aibă susținerea puterii și să fie capabil ”să deschidă uși” agreează, deci, candidatura lui Vlad. Asta deși recent, la prezentarea raportului de activitate a actualei conduceri, a fost pus într-o situație delicată de acad. Solomon Marcus care a acuzat limbajul de lemn folosit de Vlad. Acad. Voicu Lupei, și el cercetător la Măgurele, cu un indice Hirsch mai mare decât Vlad, a fost chiar mai dur. În plus, deși a fost absolvit în 2009 de CNSAS de vina de a fi făcut poliție politică printr-o adeverință, Vlad poartă totuși în spate un semn de întrebare asupra angajamentului de informator al Securității, pe care l-ar fi semnat în 1970 cu scopul de a supraveghea informativ participanții la un târg internațional, care, după cum arată documentele de arhivă, nu ar fi avut însă ca rod mai mult decât o notă informativă. Deși are o campanie electorală activă, cu un plan managerial detaliat, scris în spirit inginericesc, din care se desprinde ca idee principală continuitatea, Vlad refuză să facă orice declarație cu privire la alegeri considerând că reprezintă un eveniment strict intern care nu trebuie să fie dezbătut public, ci dimpotrivă.
Generalul Voicu și știința de a face zeci de milioane de euro
În ceea ce-l privește pe Victor Voicu, acesta este considerat candidatul favorit pentru o funcție de vicepreședinte sau pentru cea de secretar general. Cu alte cuvinte, se așteaptă ca, în caz că pierde alegerile pentru funcția de președinte, să intre în echipa contracandidatului câștigător. Dintre toți candidații, el se remarcă prin capacități manageriale. A deținut multe funcții publice, dar a dezvoltat în paralel și o afacere de succes care l-a făcut multimilionar în euro. Este vorba despre firma LaborMed Pharma, unde acționar era soția sa Marilena Jiquidi, cu aproape o treime, și care s-a vândut în urmă cu mai mulți ani cu circa 120 de milioane de euro. Firma a fost în centrul unui scandal în 2004, când generalul Voicu era președintele Consiliului științific al Agenției Naționale a Medicamentului și ar fi favorizat-o acordându-i exclusivitatea pentru producerea mai multor medicamente. Anul trecut, funcția de director al Centrului de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare l-a adus pe acad. Voicu din nou în centru atenției tot pentru o relație ”nepotrivită” cu o firmă în care soția sa era acționar.
Astfel, potrivit Agenției Naționale de Integritate, Voicu ar fi fost în stare de incompatibilitate atunci când instituția pe care o conducea, subordonată Ministerului Apărării Naționale, ar fi încheiat contracte de prestări servicii cu firma Biopharmacy & Pharmacol RES SA, la care este acționară soția lui, totalizând suma de 53.000 de lei. În plus, contabilul centrului ar fi deținut și funcția de director economic la firma respectivă. Aceste incidente nu i-au furat însă tot capitalul de imagine lui Voicu în Academie. El a fost secretar general în instituție din 2002 până în 2006, iar acum e președintele Secției de Ştiinţe Medicale. În plan politic, în 2012, în perioada interimatrului lui Crin Antonescu la Cotroceni, a fost consilierul acestuia pe probleme de sănătate, numele său fiind vehiculat și în legătură cu un potențial post de ministru al Sănătății. Cu o experiență de afaceri certificată, planul său managerial are ca prioritate, în mod firesc, patrimoniul văduvit al instituției. Însă Voicu, considerat și un destul de bun comunicator, vrea vizibilitate publică pentru Academie, iar instituția ar trebui să se implice, dacă va câștiga, în elaborarea unor politici publice.
Cum se evaluează un om de știință
Indicele Hirsch reprezintă astăzi în sine cartea de vizită a unui om de știință. Deja celebru, denumit astfel după numele argentinianului care l-a inventat, aceste indice reprezintă un număr prin care se exprimă cota la nivel internațional a unui cercetător și exprimă deopotrivă productivitatea științifică și impactul a ceea ce publică el. Se calculează după o formulă ce are printre variabile numărul de articole publicate în reviste indexate ISI (Institute for Scientific Information, astăzi parte a Thomson Reuters) –circa 14.000 în acest moment în toate domeniile, precum și factorul de impact al acestor reviste (cel mai mare, peste 30, avându-l, de pildă revista britanică Nature), numărul de citări și autocitări al articolelor. Există opinii potrivit cărora folosirea acestui indice ca bază pentru evaluarea unui cercetător nu oferă valori comparabile între domenii, cu aplicarea cea mai periculoasă în științele umaniste.
