Revolutia portocalie din Ucraina

Rezultatul final al alegerilor prezidentiale din Ucraina este extraordinar de important pentru viitorul tarii, pentru securitatea europeana si pentru alinierile strategice din regiune. Campania electorala, cinica, murdara si inechitabila, ca si cele doua tururi de scrutin, fraudate de autoritati, au dus la un conflict fundamental intre doua tabere inversunate care ameninta sa fractureze unitatea Ucrainei. Cei doi candidati la functia de presedinte sunt exponentii unor sisteme politice opuse si ireconciliabile. Pe cand liderul opozitiei Viktor Iuscenko reprezinta aspiratiile celor care doresc o democratie liberala compatibila cu cea din Uniunea Europeana, contracandidatul lui, Viktor Ianukovici, este exponentul unor grupari oligarhice care insista sa guverneze tara prin coruptie, intimidare si frauda. Iuscenko, fost guvernator al Bancii Nationale si prim-ministru reformator, promoveaza intrarea Ucrainei in NATO si in UE. Ianukovici, prim-ministru din 2002 pana in noiembrie 2004 si fost guvernator al regiunii Donet, sustinut de presedintele ucrainean Leonid Kucima si de presedintele rus Vladimir Putin, prefera apropierea de Moscova cu intentia de a reintegra Ucraina in uniunea Rusia-Belarus. Adresandu-se populatiei de origine rusa din estul tarii, Ianukovici a promis ca, in calitate de presedinte, el va propune ca limba rusa sa devina a doua limba oficiala si ca, avand consimtamantul Moscovei, va acorda ucrainenilor si nationalitate rusa. Conform sondajelor obtinute prin interogarea celor care au votat in cel de-al doilea tur de scrutin la 21 noiembrie 2004, ca si prin analiza numaratorilor paralele, a reiesit clar ca Iuscenko castigase detasat cu 54% din voturi. Ianukovici era creditat cu 43%. Sute de mii de ucraineni purtand esarfe, panglici si drapele potrocalii, culoarea opozitiei, au iesit fericiti pe strazile oraselor din vestul tarii. Alte zeci de mii de "portocalii" s-au adunat in Piata Independentei din Kiev ca sa serbeze victoria lui Iuscenko. La 24 noiembrie, Comisia Electorala Centrala, aservita lui Kucima, a anuntat cu insolenta ca, in final, Ianukovici a fost ales presedinte cu 49,5% din voturi si ca Iuscenko a primit numai 46,6%. Aceste rezultate, evident masluite, au fost respinse categoric de societatea civila uncraineana, de observatorii straini si de oficialii occidentali. In urma anuntului Comisiei Electorale, revolutia portocalie a devenit exploziva. Intr-o saptamana, sub presiunea "strazii", autoritatile au fost obligate sa anuleze rezultatele turului doi al alegerilor prezidentiale.

Derularea evenimentelor

Scandalizati de "rezultatele finale" anuntate de autoritati la 24 noiembrie, miile de sustinatori portocalii ai lui Iuscenko au continuat sa demonstreze la Kiev si au blocat cladirile guvernamentale indurand atat frigul si zapada, cat si contrademonstratiile "albastre" loiale lui Ianukovici si lui Kucima. Tinerii din organizatia Pora ("A Venit Timpul") s-au asezat pe autostrazi ca sa previna intrarea in capitala a autobuzelor intesate cu mineri din regiunea Donet. Politia, organele de ordine si militarii, carora protestatarii portocalii le-au oferit flori si alimente, au refuzat sa execute ordinele superiorilor care cereau sa-i atace si sa-i disperseze pe manifestanti. Un numar de diplomati ucraineni au semnat o declaratie de protest impotriva fraudarii alegerilor. Jurnalisti si reporteri de la televiziunile controlate de autoritati, ignorand "directivele de sus", au informat publicul despre demonstratiile de la Kiev, au redat declaratiile lui Iuscenko si au facut publica condamnarea internationala a falsificarii alegerilor. La 25 noiembrie, imediat dupa anuntul "victoriei" lui Ianukovici, Curtea Suprema a blocat validarea "noului ales" si a acceptat sa delibereze problema fraudarii alegerilor. Doua zile mai tarziu, parlamentul ucrainean, intrunit de urgenta, a adoptat o rezolutie simbolica prin care a anulat turul al doilea al alegerilor prezidentiale. Guvernatorii provinciilor din vestul si sudul tarii, in majoritate populate de originari rusi, au amenintat ca, daca Iuscenko devine presedinte, ei vor initia un referendum pentru obtinerea autonomiei regionale. Cateva zile mai tarziu, "separatistii" au retras amenintarea deoarece au aflat ca ucrainenii de origine rusa nu sunt de acord cu scindarea tarii. De fapt, conform legilor in vigoare, nu exista nici o modalitate juridica care sa permita separarea unor provincii ucrainene. Statele Unite si Uniunea Europeana au declarat ferm ca nu vor accepta sub nici o forma diviziunea Ucrainei. La sfarsitul lunii noiembrie, mai multe guverne europene au trimis la Kiev reprezentanti care s-au oferit sa participe la negocieri in vederea dezamorsarii crizei. Presedintii Poloniei si Lituaniei, impreuna cu oficiali ai Uniunii Europene si ai Rusiei s-au intalnit cu Leonid Kucima. Simtind ca sansele lui de "victorie" sunt nule, Ianukovici a promis ca, daca alegerea sa ca presedinte este confirmata, el este dispus sa ofere functia de prim-ministru lui Viktor Iuscenko. Liderul opozitiei a respins categoric oferta. La 1 decembrie, parlamentul ucrainean a votat o motiune de neincredere in guvernul condus de Ianukovici. Conform Constitutiei, presedintele Kucima ar trebui sa demita guvernul de la Kiev si sa propuna formarea unui alt guvern "interimar". In ziua urmatoare, in loc sa semneze motiunea parlamentara si sa isi asume un rol constructiv la negocieri, Kucima s-a dus la Moscova ca sa se consulte cu Putin. Dupa trei zile de dezbateri, la 3 decembrie, Curtea Suprema, recunoscand falsificarea alegerilor, a anulat irevocabil al doilea tur de scrutin si a ordonat un nou scrutin care sa aiba loc la 26 decembrie 2004.

Rolul Rusiei

Contrar normelor democrate, presedintele rus Putin a participat direct la campania electorala din Ucraina. El i-a invitat la Moscova pe Ianukovici si pe Kucima si s-a etalat demonstrativ cu ei. Intre cele doua tururi de scrutin, Putin a vizitat Ucraina de doua ori, imbratisandu-se cu Ianukovici si indemnandu-i pe ucraineni sa voteze pentru el. Putin a demonstrat ca este perfect dispus sa accepte instalarea frauduloasa a unui guvern clientelar la Kiev. Putin a acordat fonduri echivalente cu sute de milioane de dolari in campania electorala din Ucraina si a trimis un mare numar de "experti" care au contribuit la abuzurile din campanie si la falsificarile electorale. Actiunile criminale impotriva lui Iuscenko au depasit actele de violenta, intimidare si fraudare "obisnuite" in "democratia dirijata" instaurata de Putin in Rusia. In septembrie 2004, Iuscenko s-a imbolnavit grav in urma unei intalniri cu ofiteri ai serviciilor secrete ruse. Este bine cunoscut ca, in trecut, securistii sovietici si rusi au folosit substante toxice ca sa elimine adversarii politici ai regimului. In urma intoxicarii, Iuscenko a fost internat in spital in Austria pentru cateva saptamani. Astfel, el a fost incapabil sa participe la o parte importanta a campaniei electorale. Desi s-a refacut, fata lui, acum acoperita cu abcese, a fost desfigurata de cicatrici adanci. Unii toxicologi occidentali au sugerat ca mutilarea lui Iuscenko ar fi consecinta unei otraviri cu dioxina. Putin a ofensat electoratul ucrainean implicandu-se personal in campania electorala, felicitandu-l pe "invingator" inainte de anuntarea "verdictului" oficial si impunandu-l in continuare pe Ianukovici, chiar dupa ce falsificarea alegerilor fusese stabilita. Intre timp, Parlamentul European a votat o rezolutie in care Rusia a fost acuzata ca poarta o mare responsabilitate pentru criza electorala din Ucraina.

Rectificari electorale in postcomunism

Propagandistii de la Moscova i-au acuzat pe "complotistii occidentali" ca, de fapt, ei ar fi responsabili pentru impasul electoral din Ucraina. Departe de a fi consecinta unei conspiratii straine, revolutia portocalie din Ucraina a fost precipitata de incercarile regimului actual corupt de a se mentine la putere prin falsificarea rezultatelor electorale. Situatii similare au avut loc in alte tari postcomuniste in ultimii 5 ani. Rezultatele alegerilor din Slovacia in 1998, din Serbia in 2000 si din Georgia in 2003 au putut fi "rectificate" deoarece societatea civila din aceste tari, darza si unita, a exercitat presiuni puternice asupra regimului despotic, deoarece fraudele electorale au fost expuse in mod credibil si deoarece democratiile occidentale au condamnat puternic incercarile de falsificare a alegerilor respective. Participarea activa la alegeri a observatorilor autohtoni si straini, precum si verificarea rezultatelor electorale prin analize paralele si prin sondaje inteligente au contribuit la dezvaluirea fraudelor. Informarea publicului a fost mentinuta prin Internet si prin dezertarea unui numar important de reporteri care au refuzat sa se conformeze cenzurii oficiale. Un rol important l-au avut si organizatiile de tineret asociate cu opozitia democrata precum Otpor in Serbia, Kmara in Georgia si Pora in Ucraina.

Concluzii

Succesul revolutiei portocalii din Ucraina a demonstrat ca populatia tarii nu va tolera instaurarea prin frauda a unui regim ticalos ca in Belarus sau a unei "democratii dirijate" ca in Rusia. Dominata sute de ani de straini, Ucraina a devenit cu adevarat independenta in 1991. Desi guvernantii de pana acum au mentinut o relatie stransa cu Moscova, identitatea nationala a ucrainenilor s-a consolidat atat de puternic in ultimii 13 ani, incat populatia nu mai accepta ca tara sa fie reabsorbita de Rusia. In ciuda investitiilor politice, financiare si logistice, Kremlinul a suferit un esec notabil in Ucraina. In loc sa se solidarizeze cu Moscova, ucrainenii au votat majoritar pentru independenta, pentru libertate si pentru apropiere de democratiile occidentale. Sloganul lui Ianukovici "Fara Occident, dar cu Rusia" a fost respins categoric de electoratul ucrainean. Ianukovici nu mai are nici o sansa de a deveni presedintele Ucrainei. Incercarile neoimperialiste ale Kremlinului de a instala dictatori-marionete prin fraude electorale in statele desprinse din fosta Uniune Sovietica nu sunt in interesul national al Rusiei. Acesti despoti nu sunt usor manipulabili de la Moscova. Un exemplu pertinent este Alexandr Lukasenko din Belarus. Cand tiranii promoscoviti sunt inlaturati de protestatari cu inclinatii democrate, succesorii lor au tendinta de a adopta o politica antirusa, asa cum s-a intamplat in Europa Est-Centrala si, mai recent, in Georgia. O Ucraina democrata si prospera ar reprezenta un pericol indirect pentru Putin, deoarece ar putea incuraja prin exemplul ei fortele liberale din Rusia, care au fost marginalizate de regimul autoritarist al lui Vladimir Putin.