Summit-ul NATO de la Bucuresti

Intrunirea "la varf" a Aliantei Nord-Atlantice de la Bucuresti din aprilie 2008 a fost prezentata in presa internationala ca un eveniment epocal. La reuniune vor participa liderii celor 26 de state membre NATO, reprezentantii tarilor din Parteneriatul pentru Pace si o parada impresionanta de alti demnitari straini. Avand interese nationale, prioritati si aspiratii politice diferite, membrii NATO au intampinat frecvent dificultati in decursul dezbaterilor pentru definitivarea deciziilor care necesita unanimitate. Conform traditiei, la intrunirile la care participa multi sefi de state, o mare parte din discutii, tatonari si negocieri preliminare au loc in grupuri restranse, "in culise".

La summit-ul NATO de la Bucuresti, liderii statelor membre in Alianta Atlantica trebuie sa analizeze solicitarile de aderare ale unor noi aspiranti. Decizii consensuale sunt necesare pentru admiterea Croatiei, Macedoniei si Albaniei si pentru acceptarea preliminara a candidaturilor Ucrainei si Georgiei. Alianta va trebui sa se ocupe si de alte probleme de mare importanta pentru securitatea statelor membre, precum contributiile membrilor la eforturile militare din Afganistan, evitarea dependentei energetice de surse externe, relatiile NATO cu Rusia si reevaluarea misiunilor, capabilitatilor si strategiilor de viitor ale Aliantei.

Admiterea de noi membri

In urma imploziei Uniunii Sovietice, extinderea NATO spre Est a devenit o preocupare majora a Aliantei Nord-Atlantice si a contribuit semnificativ la restabilirea vitalitatii organizatiei. Oferind umbrela protectoare a NATO altor state europene, puterile occidentale au sperat sa extinda zona de pace, toleranta etnica si stabilitate politica in Estul continentului, ca sa permita crearea unei Europe unitare, libere si prospere. Desi realizarile din ultimii 11 ani sunt remarcabile, proiectul initial inca nu a fost finalizat. Integrarea natiunilor europene care inca nu au aderat la NATO ramane un obiectiv esential al organizatiei.

Razboaiele interetnice din Balcani declansate in decursul dezmembrarii fostei Iugoslavii nu s-au incheiat decat dupa interventia armata si diplomatica a tarilor din NATO. In afara de Slovenia, celelalte state desprinse din fosta Iugoslavie inca nu au intrat oficial in comunitatea democratiilor europene. Croatia, Macedonia si Albania au facut cereri de aderare la NATO acum opt ani.

La summit-ul de la Bucuresti, cele trei tari balcanice spera sa fie invitate formal sa devina membre in NATO. Ceea ce inseamna ca ar putea fi admise oficial in 2009. O parte dintre liderii NATO pretind ca cele trei tari inca nu au indeplinit satisfacator toate criteriile de admitere si ca ar fi preferabil ca acceptarea lor sa fie amanata pana la completarea reformelor economice, politice si militare necesare pentru convergenta cu celelalte state membre. Asemenea obiectii neinspirate au fost avansate inainte de fiecare admitere de noi membri.

Realitatea este ca, in ultimii opt ani, cele trei state aspirante s-au pregatit intens pentru admitere in cadrul Planului de Actiune pentru Aderare. Ele au initiat cu succes reformele necesare pentru interoperabilitatea cu NATO, si-au demonstrat atasamentul fata de comunitatea democratiilor europene si au participat activ la operatiunile militare ale Aliantei in Afganistan.

Dintre cei trei candidati, Croatia este cea mai avansata in pregatirea pentru integrare in NATO si UE. Ea a beneficiat de o crestere economica vertiginoasa, a reformat decisiv sistemul politic spre democratie multipartinica si si-a consolidat relatiile de colaborare cu tarile din comunitatea euroatlantica.

Macedonia a reusit sa atenueze tensiunile interetnice, a progresat considerabil in implementarea reformelor necesare pentru satisfacerea criteriilor de aderare si a cooperat intens cu oficialii din NATO. Cu toate acestea, Grecia a amenintat ca isi va utiliza dreptul de veto ca sa blocheze admiterea Macedoniei in NATO, daca Skopje nu renunta la denumirea de "Macedonia". Atena pretinde ca guvernantii de la Skopje incearca sa monopolizeze identitatea macedoneana in dezavantajul provinciei macedonene din Grecia. Disputa dintre cele doua state vecine asupra denumirii Macedoniei, nefiind un mare impediment, va fi rezolvata inainte de votul pentru invitarea Macedoniei in NATO.

De cand a scapat de comunism, Albania a facut eforturi remarcabile ca sa-si dovedeasca europenismul si atasamentul fata de aspiratiile democratice ale comunitatii atlantice. Desi majoritatea albanezilor sunt de religie musulmana, guvernantii, societatea civila si sistemul de educatie au promovat activ secularismul si au evitat orice identificare cu fundamentalismul islamic. Izolarea Albaniei, prin respingerea solicitarii de a adera la NATO in 2008, ar fi o eroare strategica grava.

Regretabil, doi lideri importanti ai NATO, presedintele american George Bush si secretarul general Jaap de Hoop Scheffer, au fost printre cei care au exprimat anumite rezerve in legatura cu invitarea la aderare a celor trei tari balcanice la summit-ul din aprilie 2008. Majoritatea celorlalti oficiali americani si europeni sunt convinsi ca admiterea lor fara intarziere este necesara, mai ales in conditiile in care tensiunea regionala a crescut din nou, din cauza independentei acordate recent provinciei Kosovo.

Cei care sustin invitarea insista ca nicio extindere anterioara a NATO nu a fost regretata ulterior, ca statele est-europene admise au participat activ si loial la consolidarea Aliantei si ca noii membri au contribuit considerabil la stabilitatea si detensionarea regiunilor respective, chiar daca nu au satisfacut initial toate criteriile pentru aderare. De exemplu, Grecia si Turcia nu ar fi fost admise nici astazi in NATO, daca li s-ar fi cerut sa rezolve toate conflictele etnice si teritoriale dintre ele inainte de aderare.

Orice amanare a admiterii celor trei tari balcanice in NATO ar putea destabiliza din nou regiunea si ar crea dificultati majore pentru Uniunea Europeana, care isi va asuma curand responsabilitatea pentru securitatea Balcanilor, fara participarea directa a Statelor Unite si a Aliantei Atlantice.

Ucraina si Georgia

In ianuarie 2008, presedintele ucrainean Viktor Iuscenko, primul ministru Iulia Timosenko si presedintele parlamentului de la Kiev, Arsenii Iatseniuk, au trimis o scrisoare secretarului general Jaap de Hoop Scheffer prin care au solicitat ca Ucraina sa devina membru in Planul de Actiune pentru Aderare la NATO. Presedintele Mihail Saakasvili a facut cerere de aderare pentru Georgia anul trecut.

Planul de Actiune a fost creat la summit-ul NATO de la Washington din 1999 ca un vehicul pentru pregatirea candidatilor care doresc sa adere la Alianta Nord-Atlantica. Toate statele care au fost admise in NATO dupa 2002 au beneficiat considerabil din asocierea cu acest Plan. Oficialii celor doua state aspirante au primit asigurari de sustinere din partea liderilor partidelor conservatoare/populare din Europa, la intrunirea lor de la Lisabona, in octombrie 2007. Fostul premier belgian Wilfred Martens a promis liderilor georgieni si ucraineni ca popularii europeni vor sprijini cu fermitate candidatura lor la summit-ul de la Bucuresti.

In ianuarie 2008, electoratul georgian a aprobat cu peste 70% dintre voturi referendumul cu privire la aderarea la NATO. Oficialii de la Washington au afirmat apasat ca sprijina aspiratiile Georgiei de a deveni membra in Alianta Atlantica. Importanta strategica a Georgiei pentru SUA se bazeaza nu numai pe convertirea tarii la democratie, in urma "revolutiei trandafirii" din 2004, dar si pe faptul ca tara ofera un coridor convenabil pentru conductele de carburanti de la bazinul Marii Caspice spre Vest. Acest culoar de transport ar evita tranzitul prin Rusia si ar eluda controlul monopolizant al Moscovei asupra surselor de energie exportate in Occident.

In Ucraina, sondajele de opinie arata ca o majoritate a populatiei inca nu este de acord cu aderarea la NATO. Liderii "portocalii" de la Kiev pretind ca, in urma admiterii tarii in Planul de Actiune, electoratul isi va modifica preferintele si va favoriza aderarea. Mai multi oficiali din capitalele occidentale pretind ca nu au renuntat la ideea cooptarii in organizatiile euroatlantice a celorlalte state din Europa Rasariteana, precum Ucraina, Moldova si Belarus, si ca, deoarece intervalul de timp favorabil pentru acest obiectiv este limitat, amanarea admiterii solicitate de Ucrania si Georgia ar fi o eroare strategica majora. Unii analisti proeminenti considera ca reintegrarea Ucrainei cu Rusia ar recrea un nucleu imperial dominat de Moscova si ca, fara Ucraina, Rusia nu poate reface imperiul pierdut.

Din nefericire, ideea integrarii Ucrainei si Georgiei in NATO nu este universal sustinuta de liderii din UE. Cancelarul german Angela Merkel, presedintele francez Nicolas Sarkozy si primul ministru portughez Jose Socrates au facut declaratii recente ca sunt reticenti sa sprijine candidatura celor doi aspiranti, pe motiv ca oferta de integrare a celor doua foste republici sovietice in structurile occidentale le-ar degrada relatiile cu Rusia. Intr-adevar, Moscova se opune cu fermitate posibilitatii admiterii Ucrainei si Georgiei in NATO.

Putin la Bucuresti

De cand s-a format Consiliul NATO-Rusia, in 1992, presedintele rus Vladimir Putin a fost invitat in fiecare an sa se adreseze plenului intrunirilor anuale ale liderilor statelor din NATO. In trecut, el a refuzat invitatia. Surprinzator, de data asta, Putin a acceptat sa vina la summit-ul NATO din Bucuresti. In perioada in care Putin a fost presedinte, majoritatea ofertelor de colaborare, coordonare si apropiere ale tarilor din regiunea euroatlantica au fost respinse. Relatiile democratiilor occidentale cu Rusia au ramas tensionate.

In ultimii ani, presedintele rus a devenit din ce in ce mai ostil fata de Occident si mai ales fata de Statele Unite. In pronuntarile sale, el s-a exprimat din ce in ce mai brutal, mai agresiv si mai amenintator. Avioanele ruse au violat repetat spatiul aerian al Japoniei. Aeronavele de bombardament ruse au survolat Islanda si, in Marea Japoniei, au zburat in mod ostil deasupra unui portavion american. Rusia a reinceput manevre militare navale si aeriene in oceanele Atlantic si Pacific. Putin a amenintat ca, daca Ucraina intra in NATO si, impreuna cu Polonia si Cehia, ajuta America sa instaleze un sistem de aparare antiracheta in Europa, Rusia isi va indrepta rachetele nucleare spre Ucraina. Kremlinul se opune vehement la extinderea NATO in fostul spatiu sovietic, fata de independenta provinciei Kosovo si fata de impunerea unor sanctiuni severe Iranului pentru continuarea programului nuclear.

Nimeni nu se asteapta ca Putin sa adopte o postura concilianta la Bucuresti. La intrunirea Uniunii Europene de la München din 2007, Putin a tinut un discurs agresiv, in care a atacat virulent Statele Unite, prezentandu-le ca pe un mare pericol mondial. Ripostele gazdelor din UE, ca si cele de la Washington, au fost neasteptat de concesive.

Putin a stabilit ca unul dintre cele mai importante obiective de politica externa a Rusiei trebuie sa fie rectificarea "tragediei epocale" a dezmembrarii Uniunii Sovietice, prin reconstituirea zonelor de influenta ale Moscovei asupra vecinilor, prin interzicerea extinderii estice a NATO si prin eliminarea prezentei militare americane din Asia Centrala.

Putin a facut eforturi considerabile sa monopolizeze exporturile de petrol si gaze naturale din zona Marii Caspice spre Vest si sa previna coordonarea energetica a tarilor occidentale. Evitarea dependentei fata de carburantii importati din Rusia ar permite statelor importatoare sa devina invulnerabile in cazul unui santaj energetic din partea Rusiei.

Profitand de faptul ca Alianta Nord-Atlantica este impotmolita in razboiul de gherila din Afganistan si ca o parte dintre europeni nu este de acord cu continuarea ocuparii militare a Irakului, Putin va incerca sa creeze noi disensiuni intre membrii NATO, in asa fel incat sa previna cooptarea Ucrainei si Georgiei in structurile de securitate occidentale. Ca sa evite acest scenariu, organizatorii summit-ului au decis ca discursul lui Putin la Bucuresti sa aiba loc la sfarsitul intrunirii, dupa definitivarea deciziei cu privire la acceptarea Ucrainei si Georgiei in Planul de Actiune.

Este foarte probabil ca transferarea aparenta a puterii prezidentiale de la Vladimir Putin la Mihail Medvedev, in mai 2008, nu va modifica atitudinea ostila a Moscovei fata de NATO si SUA. Putin a instalat la Kremlin o clica opresiva, nelegitima si corupta, care are nevoie in continuare de un "mare dusman" strain ca sa pretinda ca numai silovikii "nationalisti" de la putere pot apara "patria".