De același autor
Suntem la distanță de două săptămâni de la alegerile prezidențiale din Belarus. Alegerile din 9 august au fost declarate de statele membre UE și de SUA ca fiind falsificate, iar Aleksandr Lukașenko a fost recunoscut ca învingător în scrutin doar de un număr redus de autocrații sau regimuri hibride, ca Rusia, China, statele Asiei Centrale, Armenia, Moldova (prin Igor Dodon) și Venezuela. Câștigătoare a alegerilor este considerată Svitlana Țihanouskaya, forțată să se exileze în Lituania imediat după alegeri.
Există opinia pe larg răspândită printre cunoscătorii Belarusului, dar împărtășită și de marea majoritate a bielorușior înșiși, că Lukașenko a acumulat doar în jur de 35% din voturi, iar procentul de 80% cu care a fost creditat de către Comisia Electorală Centrală este rezultatul unei falsificări crase. Simplu spus, bielorușii consideră că au fost furați la alegerile prezidențiale de către regimul Lukașenko, de aici și principala formă de scandare împotriva sa – Ukhodi ! (Pleacă!).
Pierderea legitimității de către Lukașenko s-a accentuat în ultimele două săptămâni pe fondul cruzimii trupelor OMON (trupe speciale ale Ministerului de Interne) împotriva protestatarilor pașnici. Astfel, până în prezent, Lukașenko ar beneficia de susținerea a doar aproximativ 20% din populație. După 26 de ani de dictatură, Lukașenko pare să fi ajuns într-un punct critic. Mulți susțin că regimul său este în agonie, iar schimbările ce pot urma pentru Belarus și pentru vecinătatea sa după căderea dictatorului bielorus, probabil în următoarele luni, ar putea avea un impact strategic asupra vecinilor vestici, în primul rând Polonia și Lituania.
În Polonia, tematica Belarusului condus de un Lukașenko nelegitim și dictatorial a readus la suprafață o mai veche dezbatere despre ce rol trebuie și poate să joace Polonia în relație cu Belarusul, inclusiv ca membră a UE și NATO. Guvernul polonez a luat deja o serie de măsuri politice împotriva regimului și în favoarea opoziției din Belarus. Polonia a alocat o sumă de peste 11 milioane de euro pentru a susține opoziția, ONG-uri, studenți și azilanți politici din Belarus, urmând ca în viitorul apropiat să fie oferite posibilități extinse (inclusiv pe piața muncii) pentru azilanți și refugiați politici. Pentru comparație, UE a alocat 53 milioane de euro, urmând ca în viitorul apropiat să fie adăugate sancțiuni împotriva lui Lukașenko și a aparatului său.
Încă din 2007, guvernul polonez finanțează canalul de televiziune Belsat (cu sediul la Varșovia) și canalul de radio Racja (începând cu 1999), iar în ultimele două decenii, peste 8.000 de studenți bieloruși au beneficiat de burse de studii în Polonia. De asemenea, Polonia este una dintre destinațiile preferate de lideri ai opoziției politice și de intelectuali din Belarus. Diaspora bielorusă din Polonia numără peste 25.000 de persoane, la care se adaugă 48.000 diaspora istorică, concentrată în nord-estul Poloniei (în voievodatul Podlasie). Un exemplu al rolului jucat de această diasporă este canalul de telegram Нехта Live, cu sediul în Varșovia și inițiat de un grup de tineri jurnaliști bieloruși, cu 2,2 milioane de abonați, canal ce a devenit sursă primară de informare și mobilizare pentru protestatarii din Belarus.
Polonia are cel mai solid corp de experți în Belarus din lume. Printre aceștia se numără politologi, istorici, sociologi și diplomați de carieră cu experiență de zeci de ani de lucru pe tematica Belarusului. Capacitatea Poloniei de evaluare a evenimentelor și proceselor politice din această țară este impresionantă, însă din punct de vedere al impactului asupra proceselor social-politice din Belarus are un rol limitat. Încă din aprilie 2018, Adam Eberhardt, directorul influentului Centru pentru Studii Estice (OSW) din Varșovia, scria un articol în ziarul Rzeczpospolita, unde se întreba dacă „Rusia va anexa Belarusul”. Astfel se dădea un semnal public asupra necesității formulării unor politici coerente în măsură să reducă din impactul strategic negativ pe care l-ar putea avea apariția Rusiei la granița cu Polonia. Această dezbatere s-a reactivat în ultimele săptămâni, pe fondul evenimentelor din Belarus și al probabilității ca regimul lui Lukașenko să devină o marionetă a Kremlinului sau chiar să fie încorporat în Federația Rusă.
Pentru Polonia a devenit tot mai clar în ultimii doi-trei ani că Rusia își propune expansiunea teritorială pe durata celui de-al 4-lea mandat oficial al lui Putin (mandat ce durează până în 2024), inclusiv ca resursă de mobilizare și legitimare a regimului. Ideea aprofundării statului comun inițiat încă pe timpul lui Boris Elțin, în 1999, a devenit la Moscova principala temă în relație cu Minskul, în ultimii doi ani. Ultimul episod s-a consumat în decembrie 2019, atunci când Putin a pus pe masa negocierilor 31 de „pachete” de subiecte pentru aprofundarea „statului comun”. Se încerca astfel erodarea puterii lui Lukașenko în favoarea Rusiei în baza „instituționalizării statului comun” Rusia-Belarus.
Dacă ar fi să considerăm legale rezultatele oficiale prezentate de autoritatea electorală a Belarusului, atunci Lukașenko ar trebui să fie reînvestit oficial pe 6 noiembrie pentru un mandat de încă 5 ani. Între timp devine tot mai clar că regimul Lukașenko este în fază de agonie. Bielorușii nu se mai tem. În fiecare zi au loc proteste de masă pe teritoriul întregii țări, numărul grevelor la marile întreprinderi de stat crește, iar Lukașenko este în căutare disperată de dușmani interni și externi ca sursă de legitimare, Polonia fiind în topul listei de amenințări pentru Lukașenko. Criza care este în derulare la granițele nord-estice ale NATO și UE se va accentua în următoarele săptămâni și luni. //
