Bugetul din zona crepusculară: arieratele locale

Câtă vreme nu știm exact ce se află în spatele contractelor generatoare de arierate, ele vor fi o sursă permanentă de incertitudine asupra sănătății fiscale a României.

De-a lungul timpului, guvernele succesive ale României au făcut tot ce le-a stat în putință să păcălească FMI și Comisia Europeană cu privire la sănătatea finanțelor noastre publice. Dacă FMI și CE se uitau la de­ficitul bugetului pe cash, fă­ceam arierate, adică se acu­mulau facturile neplătite în ser­tar. Dacă FMI și CE se uită la arierate, sifonăm banii prin companiile de stat. Dacă, mai deprinsă cu şmecheriile ro­mâ­neşti, Comisia reclasifică pier­derile acumulate în ani de zi­le ale unor companii de stat drept parte din de­ficitul public, cosmetizăm puțin printr-o re­s­tructurare. Iată că acum urzeala de minciuni și tertipuri a început să pârâie pe la toate cu­săturile și arieratele bugetelor locale nu mai pot fi ținute sub control, trăgând serios să ia­să din țintele agreate cu FMI. Câtă vreme ni­meni nu știe exact din ce sunt formate aceste arierate, deoarece nimeni n-a vrut vreodată să le transparentizeze, putem doar să ghicim ce se află în spate; mai mult, ele pot fi folo­site ca armă cu priză la popor contra adver­sarilor politici.

Ce sunt arieratele? Arieratele bugetelor locale sunt facturi emise de diferite firme pentru lu­crări făcute pentru autoritățile locale și ne­plă­tite în termen, adică datorii scadente față de par­tenerii comerciali. De pildă, plăți nefăcute încă pentru o reparație de drum sau pentru un patinoar. Din cauză că nimeni n-a vrut să facă vreodată o bază de date cu contractele locale și centrale pentru lucrări și plățile fă­cute, nu știm exact la ce lu­crări se referă arieratele pe ca­re le vedem și cine a făcut con­tractele cu pricina. Știm doar că unele dintre contracte sunt făcute direct de autoritățile lo­cale din bani proprii; în timp ce altele sunt programe ale Mi­­nisterului Dezvoltării și co­finanțate de primării. Însă ni­meni nu știe exact pentru fiecare primărie cât e contract local și cât e contract al gu­vernului central și din ce vine arieratul. Oare primăria e de vină că n-a plătit sau Ministerul Dez­vol­tării că n-a dat partea lui de bani pr­i­mă­riei, ca primăria să plătească mai departe firma?

Mai putem bănui, de asemenea, că arieratele autorităților locale au sărit din ținte și din cauza alegerilor: e foarte posibil ca primăriile să fi dat anul trecut mai multe contracte de­cât de obicei unor finanțatori de campanie, cu speranța că, odată câștigate alegerile de par­tidul care trebuie, de aceeași culoare politică adică, se vor face niscaiva transferuri de la bu­getul central pentru a se plăti rapid facturile. Cum s-ar putea face asta? De pildă, prin fai­mosul „fond de rezervă“ folosit discreționar de oricâte ori realitatea politică o cere. De fapt, o teamă a Comisiei și a altor donori e tocmai asta, că se poate folosi iarăși pârghia trans­fe­rurilor discreționare ca să cosmetizeze din nou realitatea bugetară. Ar fi interesant de văzut în lunile următoare care dintre primării scapă mai repede de arierate și dacă nu cumva se su­prapune geografic cu vreo alocare de la fon­dul de rezervă către primăriile de aceeași cu­loare politică.

Câtă vreme nu știm însă exact ce se află în spa­tele contractelor generatoare de arierate, ele vor fi o sursă permanentă de incertitudine asupra sănătății fiscale a României. În plus, sunt folosite drept armă în ping-pongul po­litic dintre guvernul central și autoritățile lo­cale și între partidele la guvernare și cele din opoziție, lucru care înseamnă, de fapt, ires­ponsabilitate bugetară și pasarea răspunderii. De pildă, s-a dat o ordonanță de urgență prin care guvernul impune că banii din TVA și din impozit pe venit întorși la autoritățile locale - bani care sunt de fapt surse proprii ale pri­măriilor - nu mai pot fi folosiți la discreția aces­tora, ci cu prioritate pentru acoperirea arie­ratelor, fapt care i-a scandalizat pe primarii și șefii de consilii județene. Într-un fel, baronii lo­cali au dreptate – sursele respective sunt ba­nii autorităților locale, nu poate dicta pre­mierul cum să fie folosiți. Pe de altă parte, are și premierul dreptate, primăriile poate au în­cheiat contracte cu tot soiul de firme apro­piate de primar. Mai rău, acum apar diverse spec­ulații – inclusiv în textul de ordonanță – cum că nu toate arieratele ar fi avut „sursă de finanțare“ de la bun început și că doar ce­le care au avut vor fi raportate la FMI. Asta e o acuzație foarte gravă, adică se presupune că unele contracte s-au făcut fără buget, deci ilegal, și că raportările pe bugetul consolidat făcute către Comisie și FMI anul trecut sunt incorecte, deficitul real fiind mult mai mare, pe modelul Greciei. Foarte probabil, urmă­toa­rea explicație va fi că guvernul actual refuză să recunoască contractele ilegale făcute de gu­vernul anterior și că de acolo vin niște arie­rate pe care guvernul actual nu va vrea să le re­cunoască faţă de FMI sau să le plătească.

Cu siguranță, toate aceste lucruri ar fi putut fi evitate, dacă guvernul își respecta până acum o altă obligație asumată față de FMI încă din 2009: o bază de date cu toate contractele de lucrări făcute de autoritățile locale și guvernul central, și cu plățile făcute, pentru a ști în ori­ce moment cât sunt arieratele, să se poată ve­rifica dacă contractele sunt făcute cu sau fără buget, și cu cine contractează fiecare au­toritate locală sau centrală. Evident, baza de date să fie publică. Oare de ce niciun guvern n-a vrut să facă o astfel de bază de date, în ciuda sutelor de milioane de euro aruncate pe diverse portaluri și sisteme informatice? Și dacă, totuși, Ministerul de Finanțe și-a făcut una, de ce n-o face publică și nici n-o îm­părtășește FMI sau Comisiei? //