A murit, oare, totalitarismul?

Sa incepem cu definirea totalitarismului. Cred ca sunt doua mari definitii. Una este cea a Hannei Arendt: ideologie si teroare. Legatura între ele? Totalitarismul începe cu ideologia si pe urma teroarea devine un scop în sine, un mecanism în care nu mai are importanta ideologia de la început. Întai iei ideologia foarte în serios si zici: daca o rasa este rea, de ce sa n-o suprimam? Printr-un colaborator al lui Stéphane Courtois, am aflat teorema lui Felix (Dzerjinski, fondatorul CEKA, GPU, NKVD, KGB... si-au tot schimbat numele...) care suna asa: daca Marx ne învata ca burghezia este condamnata la sfarsitul istoriei, de ce sa nu anticipam, de ce sa nu-i omoram pe toti, si s-a sfarsit? Deci aceasta trecere de la viziunea istoriei la executarea ei, si deci o diviziune între “noi”, care suntem cei alesi de istorie sau de filosofia rasista, si “ceilalti”, este, cred, o caracteristica a totalitarismului.

Cealalta definitie (care converge, cred), enuntata, printre altii, de filosoful francez Claude Lefort, este/pune accentul pe negarea pluralismului. Toate societatile, înaintea crestinatatii si a capitalismului, erau societati ierarhice, unde individul îsi avea locul determinat de casta. Dar a survenit întai revolutia individualista, prin crestinism, si apoi revolutia democratica si individualista, prin liberalism. Sa iei o societate complexa, unde individul - si din punct de vedere spiritual, si din punct de vedere material - si-a cucerit autonomia, si sa vrei s-o reduci iar la o unitate totala, încarnata într-un lider, acesta e totalitarismul. Cred ca aici regasim opozitia cu liberalismul. Multi specialisti critica notiunea totalitarismului, spunand: exista fascismul, exista comunismul; ce au ele în comun decat faptul ca nu sunt liberale? E punctul de vedere al liberalului, care îi vede ca unul si acelasi. Dar tocmai asta este adevarul: mi se pare ca important nu este continutul ideologiei, ci faptul ca, în numele oricarei ideologii, fie a elitei, fie a maselor, fie a rasei, fie a clasei, înlaturi toate cuceririle religiei si moralei, toate limitele, toate barierele, ca sa-ti permiti absolut totul. Asta este, cred, definitia totalitarismului: nu exista nimic care sa te opreasca.

Al doilea aspect, care e corelativ, este politica privita ca un razboi. Clausewitz, cel mai mare teoretician al strategiei, a spus, într-o fraza foarte cunoscuta, ca “razboiul este continuarea politicii prin alte mijloace”. Si sunt trei oameni care au rasturnat formula. Lenin, în caietele lui despre Clausewitz, a scris pe margine: “nu, politica este continuarea razboiului prin alte mijloace”. Maresalul Ludendorff, care a fost un precursor al lui Hitler si care a scris o carte, Razboiul total, a facut exact aceeasi remarca. Si, cu mare tristete, am vazut ca filosoful francez Foucault, un mare ganditor care era foarte de stanga, spune si el: nu, politica este razboiul continuat prin alte mijloace. Daca spui asta, eu zic ca esti totalitar. Carl Schmidt, un mare jurist si filosof, dar din pacate nazist, a scris în ’38 un articol care, dupa parerea mea, rezuma totul. El spune: “dusman total, razboi total, stat total”. Deci ce-i important e “dusmanul total”, si contra “dusmanului total” trebuie sa duci un “razboi total”. Ca sa duci un “razboi total”, trebuie sa ai un “stat total”, adica un “stat totalitar”. Si cred ca asta este esenta totalitarismului.

Unul din elementele acestei trinitati a lui Schmidt, statul total si totalitar, este în mare regresiune; mai avem Coreea de Nord, care este poate mai stalinista decat Rusia stalinista, un model absolut perfect al totalitarismului. , cu Fidel Castro, pastreaza un fel de program romantic si revolutionar. De asta sunt iluzii si multi romantici stangisti sunt pro-Cuba, chiar cand Castro îi duce la puscarie pe intelectuali. Sunt si multe alte dictaturi groaznice, ca în . Dar nu mai exista, cred, sistemul totalitar, adica o ideologie, o interpretare a istoriei, o pretentie stiintifica falsa si un apel la aceeasi adeziune neconditionata, ca în religiile în care trebuie sa iei secta ca model, toti ceilalti fiind afara.

Totalitarismul postmodern

Statul totalitar e în defensiva, dar mai exista tot felul de dimensiuni si de fragmente ale totalitarismului. As spune ca totalitarismul s-a facut postmodern, în sensul ca s-a fragmentat. Spiritul totalitar, adica fanatismul, înfloreste. Nu stiu daca secta unuia care a vrut sa distruga Tokyo-ul punand gaz în metrou, sau Al Qaida, fanatismul islamic, sunt totalitare sau nu. Unii spun da; altii spun nu.

Ce mi se pare esenta totalitarismului este nerecunoasterea omului ca om. Este o formula a lui Hegel, reluata de Marx. Totalitarismul înseamna nerecunoasterea: faptul ca o categorie întreaga, inamicul de rasa sau de clasa, este exclusa din umanitate, nu mai are drept la nimic. Si aceasta excluziune poate sa fie operata în mod abstract. Am niste citate din Rusia, unde tovarasul Malenkov sau tovarasul Hrusciov îl roaga pe tovarasul Stalin sa-i autorizeze sa împuste cu 1.000 de oameni mai mult, ca sa curete complet regiunea cutare, ca ei si-au împlinit norma, au împuscat 2.000, dar ar vrea sa împuste 3.000, deci sa depaseasca norma. E ceva complet abstract, un numar colectiv. La cealalta extrema este dezumanizarea fata în fata, tortura: ai un om în fata dumitale si, mai ales cand a fost vecinul tau, te înversunezi pe el pana ramane numai o rana, nu mai e o fiinta umana, ca sa te convingi ca nu e un om ca tine, ca sa nu-i mai vezi privirea etc. Aceste doua extreme ale dezumanizarii sunt caracteristici ale totalitarismului, într-un fel sau altul.

In onoarea lui François Furet am tinut o conferinta despre Pasiunile revolutionare, despre razbunarea lor. Modernitatea liberala si burgheza a vrut sa înlocuiasca pasiunile cu interesele sau pasiunile arzatoare cu pasiunile reci. Montesquieu are o fraza extraordinara: “Il est beau que les hommes, alors que leurs passions les entraînent à être mauvais, leurs intérêts les empêchent de l’être”. (E frumos ca, atunci cand oamenii sunt antrenati prin pasiunile lor sa devina rai, interesele îi împiedica s-o faca.) Asta a fost ideea Constitutiei americane, Federalist Papers: ca omul este cum este. Daca n-ai institutiile, daca n-ai echilibrul care sa-l forteze sa se limiteze si care sa organizeze coexistenta oamenilor, atunci va fi razboi perpetuu, chiar daca va fi purtat în numele unor pasiuni nobile, ca unitatea organica sau înaltarea spirituala. Asta este, cred, problema, pentru ca pasiunile care au dat nastere totalitarismului sunt înca prezente. Sunt pasiuni rele (ca setea de putere absoluta, setea de a fi Dumnezeu, de a dispune de ceilalti ca si cum ai fi Dumnezeu), dar sunt si pasiuni nobile. Democratia liberala nu da satisfactie unor pasiuni nobile : pasiunea pentru actiune, pentru puritate, pentru comuniune.

Tentatia totalitara este fata neagra a democratiei liberale, pentru ca aceasta îti arata cum sa coexisti cu altii, dar este prozaica: nu-ti da sensul vietii. Suntem într-o perioada de criza pentru ca nu avem traditii, credinte care sa ne dea acest sentiment de comuniune. Cele trei lozinci ale Revolutiei Franceze sunt Liberté, Egalité, Fraternité. Dar, cum a aratat Tocqueville, libertatea si egalitatea intra în conflict. El spunea: “sa ai mai putina nobilitate, dar mai multa justitie si mai putina suferinta”. Trebuie sa echilibrezi libertatea si egalitatea. Libertatea absoluta duce la legea junglei, la înlaturarea celor mai slabi, iar egalitatea absoluta duce la uniformizare, avand numai cetateni slabi în fata unui stat puternic. Cel mai greu de realizat într-o societate moderna, complexa, deschisa spre lume, este fraternitatea. Astazi este o criza din cauza absentei unui consens religios sau traditional. Un psihanalist care a studiat nazismul, Eric Fromm, a scris o carte care se cheama Escape from Freedom (Fuga de libertate). Libertatea poate fi foarte greu de suportat, la fel ca si multiplele identitati.

Sa ne pazim de utopii

Liberalismul poate se corecteaza singur, dar a fost criza mare din 1929, din care a iesit în America Roosevelt, iar în Germania Hitler. Keynes spunea ca trebuie un echilibru între interventia statului si mecanismele pietei. Dupa liberalism, la sfarsit piata se corecteaza, astfel ca orice marfa îsi gaseste cumparatorii. Dar “la sfarsit suntem toti morti”, spunea el. “Cat suntem vii trebuie sa corectam.” Marea prapastie este între totalitarism si restul, nu între stanga si dreapta. Aron spunea ca, întotdeauna, primul lucru de înteles este ca un conservator liberal si un social-democrat sunt mult mai aproape unul de altul decat conservatorul de fascism si social-democratul de comunism. Social-democratii au fost printre cei mai persecutati de comunisti. Astazi, democratia este în criza pentru ca nu se stie cum sa se concilieze concurenta cu protectia statului. Aceasta este tema crizei europene si a referendumurilor negative din Franta si din Olanda. Toate instinctele rele ale omului pot duce la totalitarism, dar si toate instinctele bune.

Un mare istoric englez, specialist al Europei Centrale si de Rasarit, Hugh Seton-Watson, care în anii ‘30 a trait în Romania si în Serbia, facea urmatoarea remarca. Dupa traditia culturala, exista atunci un om identic, fiu de învatator sau de preot si care ajungea la oras, vedea coruptia orasului, coruptia burgheziei, victoria banului, cosmopolitii care se întorc de la Paris: în Serbia acela devenea comunist, iar în Romania legionar. Legionarii spuneau: “Omul si pogonul!” si erau contra coruptiei, contra dezordinii burgheziei. Comunistii - era o traditie produsa în Serbia - vroiau, la fel, sa lupte contra burgheziei si contra coruptiei. Exista o fraza în latina: “Corruptio optimi pessima” (coruptia celui mai bun este cea mai rea).

Trebuie totdeauna sa ne pazim de amandoua partile: de utopia viitorului radios pe care o aveau comunistii si de utopia paseista a epocii de aur a traditiei taranesti, în care nu mai exista coruptia orasului. Trebuie sa cautam ceva, sa avem siguranta data de institutiile democratice si sa nu cedam elitismului. Sa nu dispretuim omul de rand, cinstit, dar prozaic si care nu are mari idealuri, sa nu formam o comuniune artificiala bazata pe o elita fanatica. Pe de alta parte, o societate în care fiecare lucreaza numai pentru el însusi este condamnabila. Eu cred ca democratia este singurul regim care este compatibil cu drepturile omului, dar ea nu poate supravietui decat daca liberalismul face un loc acestor aspiratii care au produs ororile totalitare - aspiratia spre comunitate, pe de o parte, si aspiratia spre nobilitate, pe de alta parte. Totalitarii trebuie combatuti. Nu trebuie sa le dam ocazia, fie prin pasivitate, fie prin represiune, sa aiba aderenti disperati sau idealisti. Acest fapt este cel mai greu. Sociologul englez Ralph Dahrendorf, în 1991, dupa caderea comunismului în Europa de Est, a spus: “Ca sa ajungeti la democratie aveti nevoie de trei lucruri: o constitutie, un sistem economic si o societate civila. Constitutia se poate face în sase luni, o piata se poate construi în sase ani, dar pentru o societate civila trebuie doua generatii”.

(Subtitlurile apartin redactiei)