De același autor
E o întrebare simplă, dar astăzi este crucială. Și fiecare cetățean al României care are drept de vot, indiferent unde trăiește, este dator să și-o pună. În măsura în care conștientizează faptul că ziua de 16 noiembrie 2014 va marca o dată de răscruce în istoria țării. Vom putea continua drumul de consolidare a democrației, al statului de drept; vom ajunge la o creștere economică reală, care să se facă simțită în viața fiecăruia dintre noi; deloc în ultimul rând, vom rămâne și ne vom onora așa cum se cuvine calitatea de membri ai UE și ai NATO. Diametral opusă este drumul care lasă loc celor mai negre predicții: reorientarea la 180 de grade a politicilor de alianță a țării, expansiunea nestăvilită a corupției, siluirea legilor, stagnarea economică, sărăcia. Prima cale este perspectiva care se desprinde din programul politic cu care Klaus Iohannis se angajează în fața românilor: ”România lucrului bine făcut”. Cea de-a doua este sinteza inebranlabilă a anilor de guvernare Ponta. Nu există nicio posibilitate de confuzie între cei doi.
Victor Ponta ne-a dat măsura capacităților lor, în cei doi ani de guvernare, într-o manieră care ne-a aruncat, de cele mai multe ori, în stupoare și revoltă. Niciun semn de îndreptare, de smerenie, de regret. Cu o infinită nerușinare ne-a mințit invariabil, fie că era vorba de studiile lui, de atașamentul lui față de lege, de respectul pentru normele fundamentale ale statului de drept. Am fost martorii repetatelor situații în care demnitari în cele mai înalte funcții, din țările UE sau administrației americane, i-au spus în față că este intolerabilă orice concesie, orice pas înapoi în lupta împotriva corupției. Victor Ponta a promis și și-a încălcat promisiunile a doua zi, într-o complicitate afișată sfidător cu marii corupți, pe care îi apără public până în pânzele albe. Ne rânjește în față cu statistici care pot face orice om care trăiește în altă lume sau e sărac cu duhul că în România guvernului Ponta curge numai lapte și miere – în realitate, oamenii sunt tot mai apăsați de o viață plină de griji și lipsită de bucurii.
Pe Klaus Iohannis a ajuns să-l cunoască o țară întreagă odată cu intrarea lui în competiția pentru alegerea președintelui țării. Nimic din trecerile lui anterioare prin spațiul public nu au fost suficiente pentru a ne oferi o imagine edificatoare asupra celui despre care știam doar că este meritoriul primar al Sibiului. Un timp extrem de scurt i-a fost suficient ca să convingă asupra seriozității cu care tratează lucrurile; asupra temeiniciei cu care și-a articulat Programul cu care vrea să reformeze România. Klaus Iohannis este primul român, în douăzecișicinci de ani! care ne cheamă să clădim o țară în care lucrurile să fie bine făcute. O țară în care să fim respectați și să ne respectăm unii pe ceilalți. O țară la care aproape nici nu am mai visat. Pentru că normalitatea, despre asta e vorba, aproape că a ieșit din gândurile, din aspirațiile noastre. Astăzi, grație lui Klaus Iohannis, mulți, toți mai mulți ajung să creadă că se poate.
Nu mă număr printre cei care au așteptat cu sufletul la gura dezbaterea dintre Klaus Iohannis și Victor Ponta. Între malurile prăpastiei care îi desparte pe cei doi nu există nicio punte de trecere. Am reținut totuși două trăsături pe care le consider neprețuite, pentru cineva care aspiră la cea mai înaltă funcție în stat. Prima: capacitatea extraordinară de-a a-ți păstra cumpătul; de a rămâne sigur pe tine și neclintit în fața unor valuri de insulte și provocări. A doua: noblețea de-a fi gata să-ți prezinți scuze celor față de care, fără voia ta și fără să știi – ”cu vorba, cu gândul sau fapta” – poate ai greșit vreodată. Ambele sunt trăsături inconfundabile ale lui Klaus Iohannis.
A mai adăuga și un singur rând despre Victor Ponta mi se pare că m-ar face vinovat în ochii celor cărora mă adresez că aș putea să-i suspectez de lipsă de luciditate și de discernământ. Ar fi o eroare pe care nu pot să o fac.
Sunt sigur că, la fel ca și mine, puteți distinge mizeria omenească cu ochiul liber.
Numele ei este VICTOR PONTA!
