De același autor
De două luni și mai bine, lumea întreagă experimentează o nouă formă de învățământ impusă de condițiile stării de urgență. De la grădinițe până la studii doctorale, totul s-a mutat în mediul on-line, cu entuziasm sau aprehensiuni, improvizând de fiecare dată, pentru că niciun sistem de învățământ nu a fost de fapt pregătit pentru brusca sistare a predării față în față.
După săptămâni în șir de bricolaj pedagogic, învățământul preuniversitar se apropie de momente extrem de sensibile, cele două mari examene care permit admiterea la liceu, respectiv finalizarea studiilor liceale și admiterea în facultăți, iar organizarea probelor e sursa polemicilor. Două școli de gândire se ciocnesc: prima, aceea care crede că testarea scrisă, cu prezența fizică a candidaților într-o sală reală de examen, e singura modalitate echitabilă. Ceilalți susțin că în locul unei expuneri inutile la pericolul contaminării trebuie apelat la o formulă excepțională, un calcul al mediilor obținute în timpul gimnaziului (respectiv liceului), cu selectarea celor relevante pentru profilul liceului ales sau pentru facultate.
Primii aduc ca argument caracterul inegal al evaluării, de la o instituție de învățământ la alta. Mediile obținute de un elev la un gimnaziu sau liceu de top sunt uneori mult mai mici pentru că exigențele sunt mai mari decât la o școală mai puțin cotată sau frecventată. Evaluarea uzuală și ierarhia dintre elevi au așadar o relevanță redusă în afara circuitului școlar intern. Discrepanțele în interiorul sistemului riscă să denatureze selecția obținută prin organizarea unor examene în formula obișnuită. Măsurile de siguranță pot fi, spun ei, aplicate în cazul unui examen, așa cum se vor aplica în toate spațiile publice supuse reglementărilor din starea de alertă.
Pentru părinți și profesori, dar și pentru elevi, este cunoscut efortul de ani pentru pregătirea unui asemenea examen (mai ales pentru evaluarea națională). Toți actorii implicați își orientează eforturile în această direcție (muncă, bani, timp), iar recomandările Ministerului Educației și ale inspectoratelor pentru încheierea mediilor în semestrul curent (dublarea mediilor din semestrul I) nu sunt deloc de natură să sporească încrederea în sistem.
Partizanii echivalării examenelor sunt îngrijorați în primul rând de implicațiile sanitare în contextul pandemiei și de accesul extrem de complicat la o pregătire adecvată pentru examene în lunile din urmă. În acest context, inegalitățile dintre elevi sporesc, șansele unei evaluări corecte se reduc dramatic.
Din semnalele de până acum, Ministerul înclină totuși spre varianta organizării probelor scrise, cu respectarea măsurilor de distanțare fizică și de siguranță sanitară. Iar facultățile care au modificat metodologiile de admitere anul acesta de abia, eliminând examenele de admitere și reținând numai proba de dosar cu departajarea în funcție de mediile de la bacalaureat, se pot sprijini pe testarea unitară la nivel național.
Experimentul școlii on-line nu a fost un mare succes pe nicăieri în Europa. Cu puține excepții, toate sistemele de învățământ au intrat în modul de avarie de la începutul lunii martie, improvizând, luptându-se cu incapacitatea unei părți a corpului profesoral de a se adapta, cu refuzul altora de a se reinventa de pe o zi pe alta. Alții au trecut cu entuziasm la treabă și au fost alături de elevii sau studenții lor, așa cum au putut, tehnic vorbind: pe platforme de videoconferințe, de e-learning, cu teme încărcate și descărcate, cu părinți transformați peste noapte în meditatori. Și, evident, cu inegalități din ce în ce mai marcate între elevii și studenții cu acces la tehnologie, cu ajutor acasă și alții, cei mai mulți, probabil, lipsiți uneori de mijloacele elementare pentru un trai decent și sigur în vremuri de criză sanitară, cu atât mai puțin pentru școală on-line.
Evident, România a fost și mai puțin pregătită decât alții. Atunci când te vezi pus să treci de la toaleta în curte la e-learning e greu de presupus că tranziția va avea succes. Dar lipsa de acces la internet a pus probleme și în Franța (zone unde nu ai un semnal bun nici la telefonul mobil), iar părinți deveniți peste noapte meditatori de matematică, fizică sau limbi străine nu s-au găsit peste tot nici în Germania, Italia, Spania sau Grecia.
Ca mai totdeauna, s-a văzut că nu numai „sistemul” este responsabil de consistența actului pedagogic, ci și calitatea umană a celor direct implicați: profesori „dispăruți”, pur și simplu, după suspendarea cursurilor, care nu au făcut nici cel mai modest efort de asigurare a continuității pedagogice; alții, profund implicați, empatici, prezenți, inventivi și plini de umanitate. La mijloc, persoane care au funcționat din obligație profesională, bifând strict fișa postului. Școlile „bune” nu au fost neapărat cele mai performante în trecerea la predarea la distanță. Iar abandonul pedagogic masiv la care am asistat în ultimele două luni va avea cu siguranță consecințe dure pe termen mai lung. Așa cum strania și uneori extrem de solitara aventură a cursurilor on-line nu va putea niciodată înlocui experiența predării în amfiteatre și sălile de curs. //
