Patimile lui Tariceanu

Ce mai tir concentrat! De la o vreme toate se sparg în capul premierului: afacerea “telefonul”, dezvaluita din zona Cotroceni, greve si mitinguri în lant, scrisoarea de avertizare a Comisiei Europene, un nou focar de gripa aviara, opozitia zice ca vrea anticipate, UDMR îsi reconsidera raporturile cu Alianta, daca “autonomia culturala” cade în parlament... Unul mai slab de înger îsi lua lumea-n cap. Nu si Tariceanu. El ramane de un calm dezarmant si raspunde foc cu foc. Nu nimereste de fiecare data, dar asta nu-l face mai putin redutabil.
Multi s-au întrebat la ce i-a trebuit premierului declaratia de marti, din plenul Camerei Deputatilor, atat de pustie încat fiecare cuvant facea ecou. Tariceanu a venit sa puna capat speculatiilor privind telefonul dat procurorului general în cazul Patriciu. Tocmai ca nu le-a pus. Intr-un moment în care scandalul baltea si s-ar fi stins de la sine, practic Tariceanu a repus chestiunea pe tapet. Si asta tocmai cand Botos facuse pasul înapoi, de pe pozitia justitiarului “deranjat” de factorul politic pe linia de fund, acolo unde “n-a fost o interventie în actul de justitie”. De altfel, sa nu uitam ca Patriciu n-a fost eliberat de Parchetul care îl retinuse, ci de un judecator pe care nu l-a sunat nimeni. Intre timp, au revenit în urechile opiniei publice alte voci de natura sa dilueze si mai mult cazul. Fostul presedinte Iliescu a recunoscut nonsalant ca era adesea “informat” despre mersul unor dosare si nu s-a mai scandalizat nimeni. Chiar si cand l-a sunat el pe procurorul general Botos “sa se informeze în cazul Tiriac junior”, iar CSM, care azi cerceteaza indignat telefonul lui Tariceanu, atunci n-a facut nici macar figuratie. Seful DNA a relatat cum l-a sunat Adrian Nastase în cazul care îl privea chiar pe Nastase, nu pe vreun prieten. Si daca va imaginati ca Ciuvica a fost umflat de pe strada pentru un text pe net despre averea lui Nastase, doar din zelul procurorilor, eu n-am ce sa va fac. In acest context, de ce a insistat premierul sa readuca în dezbatere o chestiune stanjenitoare “lung prilej de vorbe si de ipoteze”? Cine l-o fi sfatuit? Ce motiv avea sa afirme ca a doua oara ar face la fel? Mai ales ca n-ar face.
Sa te dai asa pe mana unui procuror general promovat de adversarii politici, iata o naivitate de care sper ca premierul s-a curatat. Fie si numai din acest motiv si sunt convins ca d-l Tariceanu stie ca a gresit. El pare însa convins ca nu-si poate permite nici un pas înapoi. De la tribuna Camerei a zis raspicat ca are constiinta curata fata de parlament, de liberali si de colegii din coalitie. Este felul lui de a-i spune presedintelui Basescu sa-si vada de treaba, el nu da socoteala decat în fata forului care l-a investit si a oamenilor pe care îi conduce. Mai mult decat atat, în zilele urmatoare l-a primit în audienta si mai ales în vazul lumii pe Dinu Patriciu, venit sa-i prezinte “chestiuni ce privesc necesara prezumtie de nevinovatie în cazul Rompetrol si scurgeri de informatii din Parchet spre o firma concurenta”. Premierul a luat nota, pe care i-o va transmite ministrului Justitiei. Iarasi un gest controversat, dar acelasi mesaj: nu ma clintesc din loc. Cu toate pierderile de imagine, n-o sa intru la remorca Cotroceniului.
Liberalii au strans iarasi randurile în jurul d-lui Tariceanu. De la cei mai vocali, ca Ludovic Orban, care a declarat ca PNL trebuie sa-si pregateasca un candidat propriu la Presedintia României, pana la Melescanu, care a lasat diplomatia deoparte, amenintand cu trecerea PNL în opozitie. Din randul contestatarilor d-lui Tariceanu nu s-a ridicat nici o voce. Conservatorii si udemeristii s-au alaturat liberalilor, înclinand balanta în favoarea premierului.
In aceasta situatie, presedintele Basescu n-are mult spatiu de manevra. Bate la usa Raportul de tara decisiv, care va stabili data intrarii României în UE. Iar presiunile sindicatelor risca sa ne împinga înapoi în inflatie, tocmai cand trebuie sa demonstram ca ne descurcam si fara FMI.
Cel putin o vreme, presedintele se va replia. A si început. S-a pus alaturi de guvern cand acesta a bagat bani în dotari si scoli noi si mai putin în buzunarele dascalilor. Iar partidul sau de suflet a negat vehement, prin Boc si Videanu, orice speculatii privind o eventuala înlocuire a primului ministru. Asta dupa ce Boc afirmase ca si în chestiunea telefonului ar fi facut la fel ca Tariceanu. Asadar, putem spera într-o acalmie. Abia dupa Raportul de tara din aprilie presedintele îsi va relua ofensiva reformarii sistemului nostru politic, care are “în sange” germenii conflictului. La capatul unui drum lung si anevoios, presedintele spera probabil în alte raporturi cu un parlament unicameral, pe care eventual sa-l poata dizolva într-un moment propice alegerilor anticipate. Si cu un premier pe care, în ultima instanta, sa-l poata revoca. Dar pana-n primavara, între oameni si palate, putina liniste. Bine ca vine iarna. Conflictul politic, înghetat...