Ora americana

Rodica Culcer 02.12.2002

De același autor

Ca un miriapod care a hotarat, în sfarsit, sa-si miste si ultimul picior, istoria a tarat Romania într-o alianta politica si militara occidentala bazata pe "valorile dreptatii si libertatii".

Anuntand invitarea Romaniei la negocierile de aderare, secretarul general al NATO, Lordul George Robertson, a spulberat, joi, la Praga ultimele îndoieli ale scepticilor privind intentiile Aliantei fata de tara noastra, iar sambata, la Bucuresti presedintele Statelor Unite, George W. Bush, a explicat si motivele pentru care sprijina intrarea noastra în NATO.

Îndoielile scepticilor sunt totusi mai mult decat justificate: Romania este înca dominata de coruptie, cu o economie neperformanta si o administratie incapabila sa faca fata sarcinilor ce-i revin. Strazile sunt pline de gropi, populate de cersetori si caini vagabonzi, justitia este aservita politicului, iar politia este incapabila sa rezolve marile cazuri care i-au fost puse în fata - atentatul cu grenade de la Liceul "Jean Monnet" fiind un exemplu evident.Tot asa cum marile anchete asupra coruptiei s-au blocat - de la cautarea Ioanei Maria Vlas la afacerile lui Sorin Ovidiu Vantu sau ale lui Adrian Tarau, pana la cazul Pavalache. Ce pot astepta deci americanii de la noi ne-am întrebat pe buna dreptate.

Ascultandu-l pe George W. Bush am aflat. Vizita sa de patru ore a recuperat o întarziere de 57 de ani, cand presedintele american s-a rugat pentru cei care au murit pentru libertate în anii comunismului, categorie de care conducatorii nostri uita.

Mai mult, Romania a primit o garantie de securitate, exprimata fara echivoc, cum nu a mai avut niciodata. Ni se cere, în schimb, sa ne asumam o serie de obligatii în lupta antiterorista si într-o eventuala actiune militara împotriva lui Saddam Hussein. Nu este o sarcina usoara pentru armata romana, cu dotarea ei depasita, si nici pentru economia romaneasca grevata de gauri negre. S-ar putea sa ni se ceara si permisiunea de a instala baze militare americane, un gest pentru care populatia nu este înca pregatita.

Entuziasmul romanilor adunati în Piata Revolutiei în ploaie a fost însa indubitabil, ceea ce arata ca oamenii sunt dornici sa vada si sa auda si alte tipuri de politicieni decat cei cu care se confrunta zilnic. Discursul rostit de George W. Bush în Piata Revolutiei este o piatra de hotar în istoria noastra, pentru ca, în sfarsit, ni s-a atribuit un rol în viziunea strategica americana: cea de punte între NATO si Rusia, cu alte cuvinte, de avanpost al americanilor la marginea fostului imperiu sovietic si fata în fata cu zona exploziva a Caucazului.

Pozitia geografica, din cauza careia am avut atat de suferit în istorie, a devenit un avantaj si ne-a situat de partea Occidentului, dupa ce atatea secole am fost prea departe, spre Rasarit. Si poate am fi ramas asa, daca nu s-ar fi schimbat garda la Casa Alba în anul 2000. Noua echipa a avut de la început cateva idei foarte clare: sa profite de pozitia de unica superputere, pentru a reorganiza lumea în conformitate cu interesele americane, si sa nu permita altei puteri sa se afirme pe plan regional.

Astfel, s-a hotarat înca de anul trecut extinderea NATO pana la limita CSI, adica a zonei de influenta a Moscovei. Atentatele de la 11 septembrie 2001 nu au facut decat sa accelereze o strategie gandita deja mai înainte.

Cu clarviziunea de care dau dovada uneori în istorie, americanii au stiut sa profite de sfarsitul Razboiului Rece si de prabusirea imperiului sovietic, pentru a-si impune prezenta în zona. Fiind cea mai mare tara din lotul celor sapte invitate, Romania nu poate evita un rol strategic în viziunea americana. A durat 57 de ani pana cand americanii au ajuns de la Berlin la Marea Neagra, dar nu au venit cu mana goala. Mai mult, întreaga societate, abrutizata si macinata de nevoi, va trebui modernizata si adusa la standardele occidentale. Avem oare echipa de guvernanti capabila de a îndeplini aceasta sarcina istorica? Privita din perspectiva americana, da. Pe plan extern, actuala echipa guvernamentala a stiut sa-si faca temele astfel încat sa primeasca o nota de trecere la Washington. Pe plan intern însa, unde va începe adevarata batalie, ne ramane un imens semn de întrebare. Se va ridica PSD, partidul lui Mischie, Tarau si Oprisan, la nivelul impus de istorie?

Unde sunt reformatorii economiei romanesti? Polonezii l-au avut pe Leszek Balcerowicz. Pana si rusii l-au avut pe Egor Gaidar. În tot guvernul Romaniei nu exista nici o minte economica luminata care sa impuna un program reformist si nimeni nu are curajul politic sa afirme necesitatea unei reforme radicale. Avem, în schimb, niste clici politico-sindicale dominate de dorinta de îmbogatire pe seama unui sistem muribund si a unei populatii care nu-si poate plati întretinerea. În Statele Unite, cei responsabili de dezastrul companiei Enron se afla la închisoare. În Romania, managerii marilor întreprinderi de stat cu pierderi si datorii se plimba în masini straine de lux si primesc subventii de la guvern. Avem într-adevar nevoie de un nou proiect politic, asa cum spune primul ministru cand pledeaza pentru alegeri anticipate. Dar cine sa-l gandeasca si sa-l aplice? Oameni ca Nicolae Vacaroiu, în care PSD si-a exprimat încrederea? Primarul Bacaului, Dumitru Sechelariu, care a pus municipalitatea sa-i cumpere clubul de fotbal pe banii publici si apoi le-a aruncat localnicilor un mic si o bere de ziua lui?

Consilierul prezidential Ioan Talpes, care a luat public apararea unui pedofil? Ca sa nu mai vorbim de sefii serviciilor speciale, care au avut legaturi stranse cu Sorin Ovidiu Vantu. Ironia soartei face ca toti acesti oameni sa se fi exprimat în favoarea integrarii euro-atlantice a Romaniei. Ne permitem însa sa credem ca e vorba doar de oportunism în stare pura, si nu de solide convingeri prooccidentale. Cum altfel poate fi explicata aprobarea pentru decizia summit-ului de la Praga din partea Partidului Romania Mare, care a promovat prin ziarul fondator o retorica antiamericana fara oprelisti?

Marele mister al tabloului nostru de familie politica ramane însa Ion Iliescu. Format sub zodia Cominternului, deci a antiimperialismului si antiamericanismului, Ion Iliescu are toate sansele sa semneze tratatul de aderare la NATO în numele Romaniei. În decembrie ‘89 tinea înca la idealurile nobile ale socialismului si comunismului, dar a renuntat repede la ele cand a înteles ca nu-i mai folosesc. Dupa anul 2000 îl vedem partizan al integrarii în NATO si în UE. Convingerile sale intime mai razbat prin cate o replica data în provincie, dar sunt repede corectate. Iata-l acum partener de discutie cu presedintele Statelor Unite. Fata în fata cu George W. Bush, rigiditatea lemnoasa a iesit la iveala, cliseele au contrastat cu inspiratia si spontaneitatea. Numai Bush a vazut curcubeul; Ion Iliescu îsi citea discursul pregatit de acasa. Este oare cu adevarat proamerican, sau doar un desavarsit maestru al oportunismului? Romanii au fler pentru schimbarile în raporturile de putere pe plan international si se situeaza întotdeauna de partea celui mai tare, scria nu demult Robert D. Kaplan în The New York Times. Am putea adauga ca acelasi lucru se întampla si pe plan intern. Putem însa construi o Romanie moderna doar pe baza oportunismului oamenilor nostri politici? Sarcina pe care americanii au pus-o, fara sa se gandeasca prea mult, pe umerii actualului guvern este poate la fel de mare si de grea cum a fost cea pe care marile puteri au pus-o pe umerii guvernantilor romani în 1918, cand s-a creat Romania Mare, o tara care avea nevoie de un proiect politic nou, modern, care sa integreze toate provinciile romanesti adunate pentru prima - si ultima - data într-un singur stat. Cu alte cuvinte, Adrian Nastase trebuie sa se ridice la înaltimea lui Ionel Bratianu, de la a carui moarte s-au împlinit zilele trecute 75 de ani, fara ca multa lume sa observe. Poate ar fi bine sa ne amintim si ca Romania moderna a fost creatia liberalismului romanesc. Ar putea oare social-democratia, mai degraba consumatoare si profitoare decat fondatoare si producatoare, sa îndeplineasca acelasi rol? Ar trebui sa primim cat de curand un raspuns la aceste întrebari. Termenele fixate de NATO pentru negocierea protocolului de aderare sunt foarte stranse (primavara lui 2003 si mijlocul lui 2004), iar în cursa catre Uniunea Europeana am pornit deja tarziu si am ramas în urma cu cateva ture de pista. Reforma reala nu mai poate astepta, daca nu vrem ca "Romania profunda", adica peste jumatate din tara, sa se afunde tot mai mult în mlastina înapoierii ei premoderne, unde Bruxelles-ul nu înseamna nimic. Sa speram deci ca istoria, daca a început sa se ocupe de noi, ne va salva de noi însine.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22