De același autor
Pronuntata tarziu, cand lumea aproape uitase de ei, sentinta definitiva pronuntata, saptamana trecuta, de ICCJ impotriva generalilor Victor Stanculescu si Mihai Chitac a avut, mai intai, darul de a surprinde. Publicul se resemnase sa-i vada pe generali liberi si prosperi - chiar foarte prosperi, cum sunt o multime de alti raufacatori produsi de regimul postcomunist. Abia dupa ce ne-am dezmeticit, am putut sa ne dam seama si de semnificatiile profunde si absolut sinistre ale acestei sentinte tarzii.
Asadar, avem acum dovada ca, in primii ani dupa schimbarea de regim din decembrie 1989, Romania a avut doi ministri vinovati de omor, adica de-a dreptul criminali, ceea ce demonstreaza ca Romania postcomunista s-a intemeiat pe crimele Romaniei comuniste. Faptul este cu atat mai grav cu cat cei doi au condus ministere-cheie pentru orice putere: Industria, Apararea si Internele. Sterilizarea scenei publice, prin transferarea ulterioara a generalilor in sfera privata, nu poate fi echivalenta cu absolvirea lor, si mai ales a complicilor lor, de orice raspundere pentru mortii de la Timisoara si pentru varsarea de sange pe care s-a intemeiat puterea postdecembrista. Sentinta ICCJ ne aminteste, asadar, de pacatul originar care defineste regimul postcomunist din Romania si care, prin multiplele sale consecinte, face ca tara noastra sa arate asa cum arata astazi - adica sa fie, in fond, incompatibila cu standardele europene. Justificarea generalului Stanculescu, care a sustinut de cand a inceput procesul ca o revolutie nu poate fi judecata de instantele judecatoresti, nu sta in picioare, pentru ca nu revolta populara a fost judecata, nici macar lovitura de stat din spatele acestei revolte, ci crimele comise in slujba lui Ceausescu impotriva celor care protestau impotriva dictaturii. Definindu-se, insa, ca participant la revolutie, generalul Stanculescu sugereaza o realitate sinistra, suspectata de altfel de multi, desi nu poate fi dovedita, si anume ca gruparea care a preluat puterea in decembrie 1989 avea nevoie de victime care s-o legitimeze, s-o proiecteze in mentalul colectiv ca salvatoare a natiunii, iar generalii au fost cei care au “livrat” aceste victime. Rolul generalului Stanculescu in fuga familiei Ceausescu si apoi in procesul fostului cuplu prezidential tinde sa justifice o astfel de interpretare. De altfel, generalul a amenintat ca detine casete pe care ar fi inregistrate o serie de fapte necunoscute publicului si ar proba implicarea unor personaje importante in evenimente grave. Aceste casete se afla, insa, in safé-ul unei banci din Elvetia si nu vor fi facute publice decat dupa moartea proprietarului, ceea ce transforma marturia generalului intr-o amenintare la adresa celor implicati impreuna cu el in treburile murdare ale preluarii puterii. Altfel, de ce nu face generalul Stanculescu public tot ce stie? Vom afla curand daca amenintarea sa a avut succes: pe 21 octombrie, exact cand apare revista 22, se judeca cererea avocatei domnului Stanculescu privind suspendarea executarii pedepsei pe motive medicale (pleurezia generalului ne aminteste de piciorul pus in ghips in decembrie 1989), iar pe 17 noiembrie ICCJ va judeca admisibilitatea contestatiei in anulare a sentintei de condamnare pronuntate impotriva generalilor.
De altfel, cei doi generali aveau toate motivele sa creada ca aveau sa scape de inchisoare: prestatia lor in slujba puterii instalate in 1989 a fost fara cusur. Sa ne amintim de rolul lui Mihai Chitac in reprimarea tuturor manifestatiilor publice impotriva FSN de la inceputul anilor 1990, de seninatatea cu care Victor Stanculescu, ministru al Apararii in guvernul Roman, a acceptat mineriadele. Iar Ion Iliescu a avut grija de ei: daca generalii au fost liberi pana la 16 octombrie 2008, acest fapt se datoreaza, in primul rand, recursului in anulare, promovat in 2001 de fostul procuror general Tanase Joita impotriva sentintei de condamnare definitiva a celor doi la 15 ani inchisoare. Astfel “suspendarea executarii pedepsei in vederea promovarii recursului”, dispusa de doua ori la rand, i-a permis domnului Stanculescu sa se plimbe prin lume pentru a-si derula afacerile fara a se teme ca va fi arestat la intoarcerea in tara. Si pentru ca am ajuns la afaceri, merita sa ne amintim in acest context de afacerile spectaculoase ale generalului Stanculescu.
Astfel, in primavara lui 2002, fostul ministru al Apararii scapa de condamnarea pentru rolul sau in afacerea Motorola, prin care statul a fost pagubit de aproape 6 milioane de dolari, deoarece, in loc sa fie cumparate direct de la sursa, telefoanele mobile au fost achizitionate printr-o serie de intermediari, unii exotici, cum ar fi Intreprinderea de Pescuit Oceanic! Dosarul era, se pare, beton, dar procesul a fost tergiversat exact cat a trebuit pentru ca sa intervina termenul de prescriere a faptelor. Alt scandal de rasunet s-a legat de capusarea combinatului Sidex, inainte de privatizarea sa mult intarziata, prin compania Balli. Tot Balli, consiliata de Stanculescu, primise de la FPS clauze de preemptiune pentru privatizarea Sidex si Alro Slatina. Vanzarea acestor drepturi i-a adus zeci de milioane de dolari, ca si exploatarea combinatului BBC Alum Tulcea, obtinut tot pe vremea regimului Iliescu. La fel de generos cu generalul a fost si regimul Constantinescu, pe vremea caruia s-a petrecut capusarea Sidex, preluarea operatorului portuar Comvex si desemnarea firmei Balli ca reprezentant al FPS in Marea Britanie.
Afacerile derulate de generalul Stanculescu in rezerva, inclusiv pe perioada suspendarii executarii sentintei, demonstreaza ca a fost un pion economic al structurilor politico-economice oculte care au constituit osatura regimului Iliescu. In ciuda alternantei la putere, am putut constata, de-a lungul anilor, ca regimul Iliescu este inca puternic si castiga periodic adepti in randul politicienilor, ultimii recruti fiind liberalii lui Calin Popescu Tariceanu. Ar fi, asadar, o mare surpriza ca generalii sa petreaca prea mult in inchisoare. Daca o vor face, inseamna ca lucrurile au inceput sa se schimbe cu adevarat in Romania. Deocamdata niciun observator lucid nu indrazneste sa spere ca o astfel de schimbare a avut loc.