De același autor
Cine are interesul să mute România pe şinele unui regim arbitrar, printr-o Constituţie care să ne arunce în trecut? Care să-i pună sub tutelă politică pe judecători şi să-i scoată din ecuaţie pe procurori? Cine ar vrea să modifice sistemul constituţional din România, pentru ca Parlamentul să poată face aproape tot ce vrea? Şi mai ales cine stă în spatele noii doctrine constituţionale, care poate întoarce ceasul istoriei cu 75 de ani?
Există o tendinţă clară de frânare a evoluţiei ţării, tendinţă ciclică de altfel, care ţine România prizonieră de grupuri de interese vizibile şi invizibile. Acum un an, în iulie 2012, au apărut semne evidente ca în România libertatea politică este pusă în pericol, după o suită de încălcări ale Constituţiei, iar acum aceste încălcări ar putea fi “legalizate” chiar prin revizuirea Legii Fundamentale. Cea mai importantă modificare transformă Parlamentul într-o supra-putere în stat, aniversând în acest fel 75 de ani de la Constituţia care instaura pentru prima dată un regim autoritar in România, sub bagheta Regelui Playboy. Parlamentul României înceracă să camufleze sub falduri democratice o Constituţie prin care să-şi aroge aproape întreaga putere, la fel cum, în 1938 Carol al II-lea îşi confecţionase o Constituţie pentru el prin care separarea puterilor în stat era desfiinţată şi aproape toată puterea trecea în mâinile regelui, care devnea astfel “Capul Statului” (art.30): puterea legislativă se exercita de Rege prin “Reprezentaţiunea Naţională, care se împarte în două Adunări: Senatul şi Adunarea Deputaţilor” (art.31), iar puterea executivă era “încredinţată Regelui”, care “o exercită prin Guvernul Său” (art.32). Constituţia Regelui Playboy desfiinţa Curţile cu Juri (art.73), lăsa inamovibilitatea judecătorilor la îndemâna unei “legi speciale” şi suprima împărţirea administrativă a ţării(art 79).
Există, fireşte, diferenţe mari între Constituţia lui Carol al II-lea care a dus la instaurarea dictaturii lui personale şi proiectul adoptat de Comisia condusă de liderul liberal, Crin Antonescu, prin care Parlamentul devine “forul suprem de dezbatere şi decizie al naţiunii şi unica autoritate legiuitoare a ţării” (Art. 61). Riscurile derapajelor sunt, totuşi, aproape la fel de mari, deşi frânele Uniunii Europene pot atenua intenţiile rău-voitoare ale arhitecţilor noii Constituţii. Într-o Analiză publicată ieri de Expert Forum sub titlul “Pericolele noii Constituţii şi riscurile puterii absolute”, Laura Ştefan argumentează că prin transformarea Legislativului într-un “for suprem de decizie”, “echilibrul între puterea judecătorească, cea executivă şi cea legislativă se rupe, Parlamentul impunându-se în faţa oricărei alte puteri, în caz de conflict”.
Predispoziţia hegemonică a parlamentarilor, potrivit proiectului de revizuire a Constiutuţiei, este evidentă prin dorinţa lor de a-i intimida şi controla pe toţi cei care devin incomozi: “Orice persoană de drept public, orice persoană jurdică private şi orice persoană fizică are obligaţia de a se prezenta (…) în faţa unei comisii parlamentare” (Art. 64). Judecători, procurori, ziarişti, organizaţii neguvernamentale, profesori, sindicalişti, oameni de afaceri, pot fi chemaţi fără motive temeinice în faţa parlamentarilor pentru a fi “făcuţi de ruşine” sau pentru a fi speriaţi sau pentru a-i converti sub papuc politic. Nu doar independenţa justiţiei ar putea fi suspendată, dacă acest articol va rămâne în viitoarea Constituţie, ci şi libertatea de opinie, dreptul la grevă sau libertăţile economice pot fi puse sub semnul întrebării.
Toţi şefii instutuţiilor bugetare vor fi la mâna senatorilor potrivit Constituţiei revizuite (Art. 75, al.2), în vreme ce parlamentarii vor putea fi cercetaţi de procurorii din teritoriu şi aduşi în faţa judecătorilor din propriile circumscripţii, nu ca până acum doar în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) sau a Parchetului General (Art. 72, al. 2). Acesta este modelul Dan Voiculescu, seful celui mai influent trust media, fost senator acuzat de corupţie, care şi-a dat demisia din Parlament pentru a scăpa de judecătorii ICCJ. Parlamentarii care vor să profite de pe urma poziţiei lor sau cei care au deja dosare pe rol, îşi imaginează că în localităţile lor vor găsi nu doar clemenţă, ci şi pârghii de manipulare a procurorilor şi judecătorilor.
Noua Constituţie a României, dacă nu va fi oprită de Curtea Constituţională ar putea transforma ţara într-o dictatură luminată în care Parlamentul poate face tot ce-şi doreşte, fără să fie temperat de nicio altă putere, în care senatorii şi deputaţii sunt feriţi de mâna lungă a justiţiei, criticii puterii vor putea fi intimidaţi şi hărţuiţi oricând de comisii făcute ad-hoc, iar Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) urmează să dea hotărâri “obligatorii pentru autorităţile administraţiei publice”, (Art. 119, al. 2) ca şi cum România se află într-o stare de război permanent. Promotorul discursului transpus în Noua Constituţie a fost în ultimii aproape zece ani, Dan Voiculescu şi trustul său mediatic: scribi mici şi flexibili i-au preluat ideile şi le-au transformat într-o doctrină, care poate bloca România, aici la marginea dintre Est şi Vest între regimul autoritar de la Ankara şi cel al premierului Orban de la Budapesta, care alunecă tot mai mult pe toboganul valorilor democratice.
