Trei modele pentru Bucureşti

Viena

Austria se deosebeşte, ca primă observaţie, de România prin structura federală. Constituţia Federală stabileşte că oraşele mari, printre care şi Viena, trebuie să aibă 3 instituţii obligatorii: Consiliul Municipal, instituţia reprezentativă aleasă de cetăţeni, consiliul (Senatul) ales de cel municipal şi primarul.

Prin Statutul (Constituţia) Vienei, se identifică punctual rolul fiecăreia dintre aceste trei instituţii. Consiliul Municipal, compus din 100 de membri şi ales pe 5 ani, are rolul de a reprezenta interesele cetăţenilor, de a alege primarul, viceprimarii şi consilierii din Senat, de a adopta bugetul şi de a lua deciziile majore. De asemenea, îi poate interpela pe primar sau pe consilierii executivi.
Senatul este prezidat de către primar şi este compus din cel puţin 9 şi cel mult 15 membri. Este format din membri cu funcţii executive, dar şi din consilieri fără portofoliu. Instituţia este responsabilă de revizuirea anumitor probleme municipale, înainte de intrarea acestora în dezbaterea Consiliului Municipal şi de rezolvarea celor administrative majore.

Primarul nu face parte din Consiliul Municipal, dar poate fi revocat din funcţie de membrii acestuia. În schimb, prezidează şedinţele Senatului şi are atribuţii federale, fiind guvernator al Provinciei Viena. În anumite condiţii, poate anula deciziile luate de cele două consilii.

Din punct de vedere administrativ-teritorial, capitala austriacă este compusă din 23 de districte (Bezirke), conduse de primari, aleşi de către consiliul de district, compus din persoane alese democratic. Primarii au rolul de a reprezenta districtul şi de a-l susţine pe primarul Vienei în activitatea sa. Municipalitatea poate încredinţa misiuni de interes local districtelor, oferind fondurile necesare pentru implementarea acestora. Pe de altă parte, districtul plăteşte pentru prestarea unor servicii publice (curăţenia, spre exemplu) gestionate de către administraţia Vienei.

Preşedintele districtului are dreptul de a lua atitudine faţă de deciziile municipalităţii. Există şi procedura de audiere, prin care primarii pot fi consultaţi cu privire la proiecte semnificative, fără obligaţia din partea consiliului de a aproba cerinţele materiale ale districtelor. Respectând principiul descentralizării, administaţia centrală a Vienei trebuie să anunţe organele de conducere a districtului cu privire la planurile de administrare, astfel încât la cererea districtului să se poată modifica lista de priorităţi.

Londra

Următorul exemplu aduce în discuţie o problemă sensibilă a zonei metropolitane. Londra extinsă, Greater London, s-a constituit în 1965 prin London Government Act (1963) şi este entitatea care cuprinde atât Londra, cât şi localităţile înconjurătoare. În prezent este compusă din Londra propriu-zisă şi cele 32 de subdiviziuni (boroughs) plus The Corporation of London, care gestionează centrul financiar – the city.

Fără a urmări toată povestea creării entităţii administrative, vom urma firul de dezvoltare a structurii administrative care guvernează astăzi peste aproape 7 milioane de cetăţeni. Prin intermediul Greater London Authority Act 1999, au fost definitivate cele trei instituţii principale care guvernează Londra - Greater London Authority (Autoritatea), respectiv London Assembly (Adunarea) şi primarul, care, spre deosebire de cazul vienez, este ales direct.

Autoritatea însumează un corp stabil, apolitic, de aproximativ 600 de funcţionari. Adunarea este formată din 25 de membri - 11 reprezintă capitala, iar 14 sunt aleşi în circumscripţii - care au rolul de a supraveghea activitatea primarului şi de a investiga probleme semnificative. Membrii Adunării pot supraveghea cheltuirea banilor publici şi chiar amenda bugetul propus de primar.
Rolul primarului este de a dezvolta politici pe domenii precum transportul, dezvoltarea economică, sănătatea, cultura, spaţiul locativ sau mediul. Are atribuţii largi în ceea ce priveşte bugetele Autorităţii Londoneze şi ale instituţiilor conexe – Poliţia Metropolitană, Agenţia de Dezvoltare, Pompierii şi Autoritatea de Transport.

Din punct de vedere administrativ şi teritorial, există 33 de diviziuni (boroughs), conduse, în cele mai multe dintre cazuri, de câte un consiliu, responsabil pentru administrarea şi livrarea serviciilor publice – spaţiu locativ, curăţenie şi educaţie. Scopul lor este de a-l susţine pe primar în implementarea strategiei sale pe termen lung. Consiliile sunt alese pe un mandat de patru ani, de către cetăţenii din zona respectivă şi au un primar, în cele mai multe cazuri onorific, ales de către consilieri. Consilierii, care sunt plătiţi, au rolul de a decide asupra politicilor publice. Pe lângă consilieri pot exista cabinete, conduse de lider (leader), care se ocupă de trasarea politicilor necesare dezvoltării comunităţii şi pot avea atribuţii executive şi comisii de examinare a performanţei administrative.

Budapesta

Capitala maghiară are un sistem dual, cu o administraţie generală şi 23 de administraţii locale. Adunarea generală (consiliul) şi primarul sunt aleşi prin vot direct, iar viceprimarii sunt selectaţi din cadrul Adunării, la propunerea primarului.

Budapesta este împărţită în 23 de districte. Fiecare dintre aceste districte are propriul sistem de guvernare, administrat de primari aleşi şi structuri reprezentative, şi are dreptul de a emite decrete locale, în acord cu reglementările Adunării. Nu există regim de subordonare între consiliul general şi cele districtuale. Diferenţa esenţială între ele este că cele districtuale au în grijă probleme locale, pe când cel general are ca scop rezolvarea celor generale sau care privesc mai multe districte.

Relaţiile dintre cele două paliere sunt clarificate prin intermediul Legii guvernării locale. Reprezentanţii districtelor pot participa la şedinţele consiliului general şi pot înainta moţiuni. De asemenea, pot solicita informaţii oficialilor centrali despre probleme referitoare la districtul din care provin.

Concluzii

Am adunat, deci, sub aceeaşi cupolă trei modele de guvernare diferită – cel englez, unul complex şi cu tradiţie, cel austriac, marcat de rigoare, şi cel maghiar, unul asemănător cu cel româ­nesc. Fără a ne pronunţa asupra celui mai bun, mai frumos sau eficient, admitem că cel mai bun mod de a găsi răspunsul pentru propria Capitală stă în observarea experienţei altora. Şi, cum am avut o Constituţie şi un sistem administrativ inspirat din Vest, de ce nu am avea şi o Lege a Capitalei? //

* * *

Abordare unitară

Legea Bucureştiului vizează, după cum se precizează în expunerea de motive a proiectului, asigurarea unei abordări unitare şi revitalizante pentru Capitală, prin menţinerea numărului actual de sectoare, dar prin modificarea structurii instituţionale. Instituţia primarilor de sector va fi eliminată din joc şi va fi introdus un buget consolidat pe Capitală, care va fi distribuit de către Consiliul Local şi gestionat de către viceprimari.

Structura instituţională

Autorităţile care ar guverna Bucureştiul sunt Consiliul Local (rol deliberativ) şi primarul, respectiv viceprimarii sectoarelor (executivul). Consiliul Local ar avea un număr de 84 de membri, aleşi prin scrutin uninominal, sistem care deschide posibilitatea de candidatură pentru independenţi. Viceprimarii vor fi aleşi din rândul consilierilor locali şi vor reprezenta sectorul în care se află colegiul uninominal de unde provin.

Citeste si despre: Bucuresti, referednum, Viena, Londra, Budapesta.