De același autor
Social-democratia s-a dezvoltat în a doua jumatate a secolului al XIX-lea în Europa Occidentala din împletirea a doua tendinte majore ale evolutiei societatii: dezvoltarea tumultoasa a capitalismului si a productiei de bunuri; necesitatea resimtita de unele forte sociale de a asigura o distributie mai echitabila a avutiei realizate de capitalism, de a înlatura sau macar de a atenua inegalitatea dintre detinatorii capitalului si furnizorii muncii fizice si intelectuale. Social-democratia s-a îndepartat de formula socialismului revolutionar care, în varianta extrema a lui Karl Marx, preconiza “dictatura proletariatului”, directie din care, sub îndrumarea lui Vladimir Ilici Lenin, s-a inspirat Partidul Comunist (bolsevic) al URSS, model totalitar impus în toate statele ocupate de armatele sovietice, inclusiv în Romania, la sfarsitul celei de a doua conflagratii mondiale, în secolul al XX-lea. Deosebirea esentiala între cele doua directii care s-au revendicat de la principiile socialiste consta în acceptarea democratiei de catre partidele social-democrate si din respingerea ei de catre partidele comuniste. Concurate pe terenul popularitatii în mase de cele dintai, partidele comuniste, în frunte cu cel al URSS, au stigmatizat social-democratia, declarata adversar principal, si au tratat-o în consecinta. Intre cele doua ramificatii care si-au împartit traditia ideii socialiste s-a asternut un zid ideologico-politic de neînlaturat: libertatea si democratia, de o parte, controlul absolut asupra vietii social-economice, totalitarismul, de alta parte. Infrant în cursa istorica angajata cu lumea libertatii - Razboiul Rece -, totalitarismul comunist si-a ascuns identitatea în diverse chipuri, pe alocuri travestindu-se în vesmintele adversarului sau traditional, social-democratia, de la care a preluat numele, ferindu-se însa sa-i adopte esenta democratica. In aceasta directie a evoluat si PCR, care în cele din urma s-a adapostit sub firma social-democrata.
Continuitatea cu vechiul regim
PSD nu este partid social-democrat, în primul rand pentru ca nu e democrat. Doua au fost initiativele care au determinat esenta puterii instalate la conducerea Romaniei dupa rasturnarea regimului comunist în varianta Nicolae Ceausescu: pe plan intern, reprimarea dura a încercarilor de a conferi continut democratic înlaturarii de la putere a regimului comunist, anume teroarea din decembrie 1989, si utilizarea masiva în cursul anului urmator a fortelor de represiune traditionale, mostenite de la regimul totalitar, în cadrul actiunilor cunoscute în istoria recenta sub numele de mineriade; pe plan extern, orientarea categorica în directia URSS, în 1990-1991, puternic manifestata si urmarita de noua putere pana chiar în ultimele clipe ale existentei patriei “comunismului victorios”. Izvorate din aceeasi pornire, aceste doua directii complementare, adevarate acte fondatoare, si-au pus indelebil pecetea asupra derivatului principal al Partidului Comunist Roman, care avea sa opteze în cele din urma pentru denumirea de PSD.
Din chiar clipa alcatuirii ei în decembrie 1989, noua putere a apelat la represiune pentru a împiedica “devierea” curentului revolutionar spre democratie. Organele de represiune ale regimului înlaturat si altele constituite ad-hoc au fost puse în actiune pentru a face imposibila recuperarea de catre poporul roman a libertatii rapite din ordinul lui I. V. Stalin cu decenii în urma. Ratata în 1989, încercarea de eliberare efectiva a fost reînnoita în 1990, dar regimul cripto-comunist, cum l-a caracterizat Corneliu Coposu, a strivit-o cu aceeasi salbaticie, pentru a apara interesele nomenclaturii comuniste dominante si ale fortei tutelare sovietice. Teroarea s-a asternut din nou asupra societatii romanesti, care a înteles ca esenta puterii a ramas neschimbata, chiar daca retorica oficiala si aparentele s-au modificat. In esenta, puterea a ramas totalitara, chiar daca evolutia generala a cadrului geopolitic în Europa i-a impus adaptari de circumstanta. Continuitatea cu vechiul regim a fost astfel asigurata.
Parghiile puterii economice au fost programatic încredintate exponentilor noii puteri, care, din nomenclaturisti comunisti, au devenit capitalisti, cu capital smuls pe diverse cai, din “averea întregului popor”. “Averea colectiva a nomenclaturii a devenit averea particulara a nomenclaturistilor”, a caracterizat un economist rus esenta transformarii economice a tarii sale în tranzitia de la comunism la postcomunism. Constatarea se aplica perfect si cazului romanesc; si în aceasta privinta guvernantii care au preluat puterea în decembrie 1989 s-au dovedit imitatori fideli ai dascalilor de la Moscova, de unde au continuat sa-si ia “lumina”. Evolutia spre economia de piata în sensul adevarat al formulei a fost falsificata pentru a retine în folosul noii puteri parghiile economice principale. Redresarea economica, singura modalitate reala de a spori prosperitatea populatiei, a fost compromisa si, odata cu ea, posibilitatea efectiva de a adopta solutii social-democrate. Social-democratia nu poate aplica efectiv masuri de echitate sociala decat în cadrul unei economii prospere, care multiplica necontenit productia si care are, în consecinta, mijloace de satisfacere a cerintelor populatiei. O economie sanatoasa de piata este conditia sine qua non a afirmarii eficace a politicii social-democrate, a îndeplinirii vocatiei ei sociale, înscrisa în denumirea partidelor care se revendica de la aceasta doctrina. Nefiind democrat, PSD s-a dovedit a nu fi nici social, întrucat a subordonat interesele paturilor largi ale societatii celor ale propriei sale puteri si ale retelelor de afaceri si afaceristi pe care aceasta se reazema.
Fidel traditiei totalitare, PSD nu putea lasa necontrolate principalele mijloace de formare a opiniei publice, Televiziunea si Radiodifuziunea. O cenzura discreta, dar foarte eficace, a asigurat puterii neocomuniste posibilitatea de a folosi din plin aceste parghii inestimabile ale puterii în lumea moderna si de a îngradi cat mai mult accesul la ele al celor indezirabili. Si în aceasta privinta, ca de-altminteri în toate domeniile vietii social-politice, PSD si-a asigurat continuitatea, indiferent daca a detinut sau nu direct puterea; pentru ca, potrivit spuselor unui personaj politic foarte calificat pentru a confirma aceasta constatare, neocomunistii nostri au pastrat puterea chiar atunci cand au pierdut alegerile.
Sensul profund al politicii interne urmarite în spirit de continuitate de puterea instaurata în decembrie 1989 se întelege mai cuprinzator în conexiune cu principala ei initiativa de politica externa din acea vreme: tratatul încheiat cu URSS, caracterizat corect în epoca drept vasalitatea romaneasca. Prin clauza care excludea posibilitatea unor legaturi internationale neconvenabile pentru una dintre parti, tratatul subordona Romania intereselor Uniunii Sovietice si perpetua dependenta tarii de Moscova. Comandant al ariergarzii sovietice în Romania, Ion Iliescu a fost avocatul înflacarat al politicii de înfeudare a Romaniei fata de Uniunea Sovietica, împotriva intereselor propriei tari. Nu trebuie uitat ca, sub conducerea lui Ion Iliescu, Romania a fost singura tara din ceea ce se numea odinioara “lagarul socialist” care a solicitat “favoarea” de a ramane în galaxia sovietica si care a întreprins pasi decisivi în aceasta directie. Ministrul de Externe care si-a asumat misiunea de a da expresie juridica acestui act de abdicare nationala a fost Adrian Nastase. Asadar, sensul antinational al guvernarii instaurate în 1989 s-a îngemanat organic cu cel antidemocratic si antisocial.
Viitor fara mostenirea trecutului
Atata timp cat partidul care se intituleaza social-democrat nu se va elibera de aceasta mostenire si de persoanele care au întruchipat-o, nu se va putea integra efectiv în traditia politica nationala si în familiile politice europene. Indepartarea din functiile de conducere a exponentilor aservirii Romaniei fata de interesele puterii care a subjugat tara timp de aproape o jumatate de secol e un pas necesar, dar nu suficient. Doar condamnarea explicita si categorica a actiunii lor nefaste e în masura sa dea credibilitate partidului care astazi tinde sa confere substanta reala titlului de social-democrat adoptat. Structurile de conducere mostenite de la partidul comunist, visceral antisocial-democrat, si cele constituite în acelasi spirit dupa decembrie 1989 trebuie sa dispara de pe scena politica, pentru a face credibila schimbarea la fata a PSD. Doar o înnoire radicala în conceptia si practica sa politica, însotita de îndepartarea din functiile de conducere a celor care s-au identificat cu neocomunismul si cu tendintele sale totalitare, vor fi în masura sa netezeasca evolutia de la PSD spre un adevarat partid social-democrat. O asemenea evolutie presupune vointa si curaj din partea celor care au manifestat de curand intentia de a se angaja pe acest nou curs. Viitorul va arata daca cei care se pregatesc sa preia drapelul social-democratiei romane au resursele de vointa si curaj necesare împlinirii acestui tel ambitios. In cazul afirmativ, Romania va avea un adevarat partid social-democrat.
(Subtitlurile apartin redactiei)
.png)
