Franța vs Turcia: competiție pentru Mediterana Orientală

Rivalitățile apărute între țări aliate pentru Levant paralizează NATO la nivel regional.

Stefan Popescu 25.08.2020

De același autor

Mediterana Orientală a devenit un teatru major al competiției dintre marile puteri secondate de puteri mici și mijlocii. Această regiune se întinde între coastele libiene, egiptene, israeliene, libaneze, siriene, turcești, grecești și cipriote. Rusia a devenit o prezență importantă în Siria. Statele Unite, alături de aliatul său Israel, caută să își redefinească prezența regională prin extinderea infrastructurilor militare în Grecia și România – baze avansate, inclusiv pentru efectivele staționate în Italia. Franța caută să își conserve influența istorică în Liban, dar și să ocupe locul lăsat liber de inactivismul Marii Britanii prin stabilirea unei prezențe militare permanente în Cipru și Grecia.

Franța, Rusia, Egiptul, Turcia, Italia și câteva state arabe din Golful Persic își dispută influența în Libia. Iranul este și el un jucător în regiune, chiar dacă puternic fragilizat de criza internă provocată de sancțiunile americane, prin gruparea șiită Hezbollah și prin prezența din Siria de susținere a regimului Assad.

Spre deosebire de Marea Neagră care este o mare închisă, aici avem un spațiu deschis atât spre Atlantic, cât și spre Oceanul Indian, prin Canalul de Suez. Este, de asemenea, o regiune bogată în hidrocarburi, cu descoperiri importante în apele teritoriale ale Israelului, devenit mare exportator de gaz natural, ale Libanului, ale Egiptului și ale Ciprului.

Mediterana Orientală este și un important spațiu migratoriu. De aici, în vara anului 2015, sute de mii de migranți au spart «porțile Uniunii Europene» ajungând până în Germania, Danemarca și Olanda. Pe scurt, este un spațiu în care se va scrie o parte importantă a istoriei secolului al XXI-lea, cel puțin în ceea ce privește contribuția sa la ierarhia internațională a puterilor. Nu întâmplător, într-un discurs trecut cu vederea la noi, ținut de președintele francez Emmanuel Macron pe 13 iulie la Hôtel Brienne, sediul Ministerului francez al forțelor armate, acesta afirma că «Mediterana va fi marea provocare, factorii generatori de criză care se conjugă fiind numeroși: contestarea zonelor maritime, confruntările dintre statele riverane, destabilizarea Libiei, migrațiile, traficurile, accesul la resurse, jocul noilor puteri».

De altfel, primele situații explozive nu au întârziat să apară, cea mai semnificativă fiind cea din 10 iunie, când, în apele teritoriale libiene, fregata franceză Le Courbet, care se pregătea să inspecteze o navă de transport sub pavilion turc, bănuită că ar transporta arme, a fost luată în vizorul de tragere de o fregată turcă. La scurt timp, aeronave neidentificate, cel mai probabil Rafale ale armatei franceze, într-un raid nocturn, au distrus baza libiană Al-Watiya, care urma să fie preluată de forțele armate turce. Iată cum rivalitățile între țări aliate fac inoperantă la nivel regional Organizația Tratatului Nord-Atlantic.

„Patria albastră” turcă – detonatorul crizei

Ca în orice criză, există un factor declanșator, iar acesta este reprezentat de politica Turciei de a-și extinde domeniul maritim. Acest lucru reprezintă o nouă schimbare a doctrinei strategice a Turciei. După eșecul din Siria și cel al construcției unei alternative în Orientul Mijlociu la Arabia Saudită, după eșecul de a-și extinde influența în bazinul Mării Negre, planificatorii politici de la Ankara au dezvoltat recent conceptul de «Patria Albastră». Acesta presupune o extindere a domeniului maritim turc dincolo de insulele grecești din Sud și dincolo de Cipru, până la limita apelor teritoriale libiene, astfel încât Ankara să devină o putere maritimă semnificativă. Sigur că această doctrină are la bază elemente din trecut.

În primul rând, nemulțumirea Turciei pentru frontiera egeeană, trasată la finele Primului Război Mondial: Insula Samos se află la numai 2 km de coastele turce. Acest lucru este văzut drept o vulnerabilitate strategică de către Ankara. Este și unul dintre motivele pentru care Turcia a închis de multe ori ochii la trecerile ilegale de migranți către insulele grecești, astfel încât să «transfere» vulnerabilitatea către Grecia, poate și din dorința forțării unei negocieri privind un nou traseu al frontierei.

În al doilea rând, avem de-a face și cu o moștenire adiacentă a împărțirii Ciprului la 1974, cu atât mai mult cu cât în apele teritoriale ale părții grecofone s-au descoperit importante zăcăminte de hidrocarburi. Astfel, Ankara a mizat pe guvernul Al-Saraj de la Tripoli, pentru care oferă o asistență militară consistentă, inclusiv deplasarea unor elemente siriene rebele, cu riscul proliferării unor organizații teroriste la nivelul întregii regiuni. Prin această mișcare, Turcia încearcă să compenseze diferența de putere față de Rusia, Franța și Egipt, unite conjunctural în sprijinul mareșalului Heftar. Cert este că acest sprijin pentru autoritățile libiene recunoscute de ONU i-au adus Ankarei un memorandum semnat cu Tripoli în noiembrie 2019 prin care își împart spațiul maritim, afectând însă suveranitatea Greciei în zona insulelor Rhodos și Creta. Ca răspuns, Atena și Cairo au semnat la rându-le un acord de delimitare al apelor teritoriale și al zonelor economice exclusive care contestă memorandumul turco-libian.

Franța, care are mai multe interese la nivel regional, inclusiv un parteneriat strategic cu Egiptul privind cooperarea în Mediterana, și-a declarat sprijinul pentru Cipru și Grecia. Cu Nicosia, Parisul a semnat un acord pentru crearea unei baze militare a marinei franceze lângă Limassol, iar cu Atena, un parteneriat în domeniul militar care prevede o prezență continuă franceză în apele grecești. Parisul este nemulțumit și de faptul că gigantului petrolier Total, care dispune de o concesiune în sectoarele cipriote în care s-au identificat mari zăcăminte de hidrocarburi, îi este afectată activitatea de acțiunile Turciei.

În ciuda acțiunii moderatoare ale SUA și Germaniei, NATO a devenit nefuncțională între trei aliați-cheie, pe de o parte Turcia, iar de cealaltă, Grecia și Franța, iar pozițiile diametral opuse ne arată, cel puțin pentru moment, imposibilitatea unui acord între părți. Turcia are însă o marjă de manevră mult mai restrânsă decât competitorii săi, iar în cazul în care va ajunge într-un alt impas strategic, acesta nu va putea fi rezolvat decât printr-o schimbare de regim la Ankara. //

Un laborator al noului sistem internațional

Dintotdeauna, Mediterana Orientală a fost un spațiu de contact și de conflicte. Este o zonă de tranzit de prim ordin la nivel mondial: 25% din traficul maritim mondial. Pentru unele puteri europene precum Franța, 70% din traficul maritim trece prin Mediterana Orientală. Este, de asemenea, principalul spațiu strategic al Rusiei, prin care aceasta caută să își consolideze statutul de putere cu influență mondială. Tot în Mediterana Orientală, Turcia caută să își construiască o prezență cu amprentă mai mult decât regională. Mediterana Orientală este și principala zonă de contact între lumea creștină și cea islamică, între lumea orientală și cea occidentală. Este în același timp principala zonă de intrare a Chinei în Europa – nu întâmplător aceasta a achiziționat principalul port comercial grecesc, Pireu. Mediterana Orientală devine tot mai mult o importantă zonă de interes strategic a SUA la contactul dintre Orientul Mijlociu și Europa. Dar această regiune ne arată și felul în care va arăta sistemul internațional, un sistem al alianțelor cu geometrii variabile, al diplomației de concert, al întrepătrunderii spațiilor post-imperiale, un sistem internațional ne-ideologic, al interdependenței, dar în același timp al competiției acerbe pentru resurse și statut în ierarhia națiunilor, al coabitării dificile din spațiul transatlantic între noi poli de putere care caută să-și dezvolte propria autonomie strategică față de Statele Unite ale Americii.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22