Ce simbolizează cazul Pacepa?

Cazul Ion Mihai Pacepa e tulburător, tot aşa cum reticenţa anumitor ”structuri” din România lui 2013 faţă de omul care a dat o lovitură mortală securităţii lui Ceauşescu e cel puţin dubioasă.

La 85 de ani, dl Pacepa s-a lepădat de trecutul său pre-1978 (când a trecut la americani). Îşi doreşte să revină în ţară, dar nu poate, pentru că dubla sa condamnare la moarte, ordonată de cel mai stalinist dintre dictatorii est-europeni, rămâne – ciudat – în vigoare. Am văzut două tipuri de reacţii la interviul său recent cu B1. Unii care, moralişti nevoie mare, spun că un trădător e un trădător, orice ar face. Alţii se uită însă la fondul chestiunii: ce a „trădat” dl Pacepa? Comunismul şi uriaşul său aparat dezinformativ. Lagărul socialist, cu maşinăria lui de minciuni şi represiune. Şi interesele Moscovei kaghebiste.

Faptul că americanii i-au acordat cetăţenia şi îl privesc ca pe un erou al războiului rece mi se pare suficient pentru a-l reabilita pe general. În plus, am fost impresionat de tonul autentic al patriotismului său. Opinia mea este că, indiferent de greşelile pe care le comitem într-o viaţă de om, recunoaşterea şi îndreptarea lor sunt suficiente pentru a renaşte, fie spiritual, fie moral, fie politic. Şi mai cred ceva: dacă gesturile cuiva servesc unei cauze majore - precum eliberarea atâtor naţiuni captive de sub jugul comunismului – ele nu pot fi anulate printr-o supra-semnificare a contextului.

Informaţiile pe care generalul Pacepa le-a livrat occidentalilor au fost o mină de aur: au slăbit întregul sistem kaghebist mondial. Au dezorganizat ireversibil Securitatea lui Ceauşescu, ocupată cu atentate teroriste pe mână cu faimosul Carlos Şacalul şi alte gesturi „filantropice” de acelaşi calibru. Ce era patriotic în „munca” acelor tovarăşi ascunşi, care înfricoşau o ţară întreagă, infiltraseră exilul şi se ocupau cu subminarea fanatică a lumii libere?

Ceauşescu a fost cel mai dogmatic lider din Pactul de la Varşovia. Aşa se face că românii l-au privit până şi pe Gorbaciov ca pe un salvator. Ucenicul cizmar a importat variante de comunism asiatic şi a distrus chiar tot în ţara noastră, de la istorie şi patrimoniu, până la minima libertate şi sănătatea familiilor. Nu degeaba căderea comunismului în România nu s-a putut face relativ paşnic (după exemplul Poloniei, Ungariei sau al Cehoslovaciei), ci s-a soldat cu o baie de sânge nevinovat, la care au contribuit şi lichidatorii tiranului.

Cred că evaluarea generalului Pacepa este ca o hârtie de turnesol pentru România ca membru UE şi NATO. Cei care, ipocrit şi interesat, continuă să-l condamne, fac acest lucru pe seama unui naţional-comunism anacronic şi anti-democratic. Ar fi extrem de relevant pentru gradul nostru de libertate şi integrare în lumea euro-atlantică să dovedim, inclusiv prin dezbatere la nivelul societăţii civile, că acest caz va primi o rezolvare juridică şi morală corectă. Poate că memoria victimelor comunismului ar fi lezată dacă generalul Pacepa ar fi declarat ”erou”. Nu e nevoie să pendulăm de la o extremă la cealaltă. Dar pocăinţa sa, convertirea sa la valorile lumii libere şi acţiunea sa împotriva sistemului comunist reprezintă, după mine, fapte care trebuie puse într-o lumină favorabilă.

Articol publicat si pe site-ul evz.ro.