De același autor
Asemenea liderilor comuniști, conducătorii actuali ai României vin de jos: lăcătuși mecanici, funcționari vamali, absolvenți de universități particulare, cu diplome fără acoperire. Cei mai mulți nu au citit mai mult de 10 cărți. Au intrat în partide și au așteptat, răbdători, până când le-a venit rândul. Se pricep la montarea unor rețele clientelare și la ungerea mașinăriilor de vot. Cei mai mulți dintre ei, politicieni cu ștate vechi, nu s-au mai dat jos din mașini oficiale de cel puțin 10 ani. Sunt apărați zi și noapte de ofițeri SPP. Ocupă, ca Valeriu Zgonea, bunăoară, birouri imense în Casa Poporului. Viața lor cotidiană se compune din ședințe și apariții tv. Firme, companii, sau oaspeți străini le oferă mereu cadouri de protocol. Pe pereți au tablouri kitsch și icoane naive. În dulapuri, mari cantități de costume, cămăși, cravate și pantofi scumpi. Colecționează ceasuri de lux. Îsi organizează concedii opulente, în stațiuni la modă din felurite țări. Toate mijloacele statului – de la case de odihnă, până la elicoptere - se află la dispoziția lor. Între timp, își aranjează, prin interpuși, afacerile și comisioanele, pentru ca nicicând să nu bântuie seceta prin conturile lor la vedere sau bine ascunse. Mentalitatea lor e următoarea: sunt destui ”tâmpiți” care ne vor vota întotdeauna. Fie pentru că sunt foarte săraci și îi cumpărăm, fie pentru că sunt indignați și, la fiecare patru ani, vor socoti că partidul nostru (PSD, PNL, PDL etc) e mai puțin rău decât partidul sau coaliția care a guvernat. Nici unul nu speră că va sta la butoane mai mult de un ciclu electoral: maximizarea profitului personal este, prin urmare, un imperativ realist.
S-a ajuns aici prin contra-selecție, practica definitorie a comunismului. Intelectualii din dreapta liberală, anticomunistă și pro-occidentală au fost treptat evacuați din sfera PNL și PDL. Dar ei au cunoscut, paradoxal, soarta oricărui om cu pregătire academică serioasă, dornic să se implice în politică. Intelectualii pregătiți de PCR în felurite institute selecte - în genul A. Severin, A. Năstase, Daniel Dăianu și alții asemenea – au fost simptomatic marginalizați. Diferența constă doar în faptul că PSD a fost mai civilizat cu această categorie: a salvat aparențele, sau i-a dat o mâna de ajutor pentru a intra în afaceri. Putem cita, în acest sens, grupul de la Cluj, reprezentat prin Vasile Dîncu.
Situația descrisă e greu de întâlnit în statele post-comuniste de la vestul României, dar e larg documentată în statele de la estul țării noastre. Condiția intelectualului român angajat civic e la fel de brutală, ingrată și umilitoare precum aceea din Ucraina sau Belarus. Numai în acest areal post-sovietic poți găsi intelectuali publici obligați să aleagă între mercenariatul obscur și marginalizarea socială sau chiar demolarea personală, prin campanii media.
Efectul acestei stări de fapt este catastrofal pentru democrație. Căci nu soarta individuală a câtorva mii de oameni străluciți ca pregătire și expertiză e în joc. Îndepărtarea lor sistematică din politică, din administrație și din orice loc social cu mare vizibilitate a prăbușit calitatea guvernării, deschizând bulevarde electorale pentru oameni needucați, violenți, resentimentari și incompetenți. Regresul calitativ în leadership scade nivelul general al deciziei, avariază orice dezbatere și lasă loc abuzului nelimitat.
Vă propun un mini-studiu de caz dedicat diferenței dintre Traian Băsescu și Vasile Blaga: primul a înțeles că legitimitatea programului său politic va crește dacă are o echipă de suporteri prestigioși din lumea intelectuală. Aceștia au fost distribuiți în aparatul prezidențial și, mai rar, în guvern. Nu au fost lăsați să se profileze politic, în acord cu regula care îi cere liderului să elimine concurența directă. Dar discursul lor, propunerile lor, gândirea și competența lor au influențat agenda politică a președintelui în funcție, cristalizându-se în rapoartele comisiilor prezindențiale pe domenii de maxim interes comunitar. H.R.Patapievici, Vladimir Tismăneanu, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Cristian Preda, Monica Macovei, Daniel Funeriu, Andrei Cornea, Lucian Croitoru, Teodor Paleologu, Sever Voinescu, Ionuț Popescu, Sebastian Lăzăroiu, Cătălin Predoiu, Ioan Stanomir, Dorin Dobrincu, Alexandru Gussi, Bogdan Tătaru-Cazaban, Adrian Papahagi și modestul semnatar al acestor reflecții au fost, alături de mulți alți intelectuali publici (fără să-i omitem pe puținii jurnaliști verticali) adevăratul nucleu al reformei statului și consolidării democrației, după intrarea României în UE. Dacă niciunul dintre acești oameni nu s-ar fi implicat, cu mari costuri personale, peisajul politic dintre 2005 si 2012 ar fi fost altul: infinit mai amorf, mai lipsit de anticorpi democratici și de direcție europeană. Traian Băsescu și-a permis acest joc pragmatic și simbolic pentru că poseda inteligența necesară, dar și puterea suficientă pentru a dirija repartiția acestor personalități în ecuația puterii. Noul lider PDL nu și-a îngăduit nici măcar utilizarea ”decorativă” a intelectualilor de dreapta implicați politic. Ei au rămas, volens nolens, ”intelectualii lui Băsescu”... Spre deosebire de abilul, inteligentul și rezistentul Băsescu, Blaga s-a simțit nemijlocit amenințat de vecinătatea ”reformiștilor”, pe care i-a declarat, oficial, adversari ai partidului. Nu a putut negocia, pentru că se teme, se simte slab, știe că nu poate rezista unei avalanșe de idei pe care nu le pricepe și a căror eventuală punere în aplicare l-ar putea face să scape situația de sub control. Recentele sale declarații de contopire cu valorile partidului comunist chinez sunt expresia acestei derive: unde nu-i cap, vai de picioare !
Iată de ce Traian Băsescu mai are un viitor politic, pe când PDL Blaga, nu prea. Până și URSS a cultivat ”tovarășii de drum”, neputându-se lipsi, în planurile sale de expansiune și propagandă, de reputația internațională a unor Picasso sau Jean-Paul Sartre. Până și marele De Gaulle a avut nevoie de parteneriatul cu Andre Malraux, Albert Camus sau Raymond Aron. Fiecare partid politic major din UE are la îndemână un rezervor de sprijin intelectual prestigios. Acolo se bat liderii politici pentru ca numele cele mai rezonante din cultură sau din mediul universitar să le acorde girul indispensabil al competenței lor ideatice.
E greu de spus ce poate opri tendința anti-intelectuală din politica românească. Un singur lucru e cert: continuarea ei va duce la carbonizarea sistemului democratic și înlocuirea lui cu o hologramă fabricată la Antena 3. Sau în altă parte, tot mai departe de epicentrul geopolitic occidental.
