De același autor
In primul sau an la Cotroceni, Traian Basescu ne-a dat indicii destul de clare despre tipul de presedinte activ care si-ar dori sa fie. Dar conditiile potrivnice l-au impiedicat sa-si indeplineasca agenda. Fragilitatea din sanul Aliantei, slabiciunea de care aceasta a dat dovada in parlament, precum si incapacitatea de a forta alegeri anticipate si de a-si impune autoritatea asupra institutiilor statului au produs un sentiment de declin. 
Basescu poate pretinde ca aceste obstacole l-au impiedicat sa duca tara intr-o directie mai buna. Intr-un fel, ar trebui sa le considere binevenite, pentru ca ele vor determina electoratul sa renunte sa-l mai judece. Daca opozitia ar fi fost inlaturata, atunci lumea s-ar fi asteptat la imbunatatiri substantiale dupa un an de guvernare. Iar Basescu ar fi fost pus, probabil, in situatia de a se confrunta cu o populatie dezamagita, de genul celei care ii eclipseaza, in Ucraina, reputatia lui Victor Iuscenko - a carui “revolutie portocalie” n-a avut suficient combustibil in rezervor. E mai bine pentru Basescu sa ni se infatiseze ca un om care se confrunta cu numerosi adversari motivati de ambitie, lacomie si teama de a fi adusi in fata justitiei; ii acrediteaza imaginea de victima, chiar si atunci cand acorda puteri nelimitate serviciilor secrete, prin crearea Comunitatii Nationale de Informatii (CNI).
Presedintele si serviciile secrete
E adevarat ca PSD-ul n-ar fi trebuit sa piarda alegerile in 2004. Basescu a dus o campanie inspirata, dar, in comparatie cu el, fortele Aliantei au fost foarte sterse. Electoratul indecis era dezgustat de Adrian Nastase, dar rezultatul final a fost determinat de actiunile din culisele politicii romanesti. Dezvaluirea jenantelor stenograme de la intalnirile PSD, care scoteau la iveala un partid fara scrupule, in cele mai proaste momente ale sale, nu a fost intamplatoare. A necesitat un plan foarte minutios, de genul acelora care, in Romania, par a sugera implicarea uneia sau mai multor ramuri ale serviciilor secrete si a rivalilor lui Nastase din PSD. Serviciile secrete nu au fost niciodata un teritoriu prea confortabil pentru PSD. E posibil ca o parte dintre sefii SRI sa se fi temut de Nastase pentru ca el intentiona, avand competenta organizatorica necesara, sa se impuna asupra acestei institutii foarte puternice a statului. Un sef de stat insetat de putere nu s-a potrivit cu interesele lor. O competitie politica la varf le-ar fi permis sa-si vada de propriile interese chiar sub nasul politicienilor care ar fi trebuit sa-i aiba sub observatie. Probabil ca discutia cum ca Basescu ar fi un pion al serviciilor secrete, pentru ca i-a tinut in functie pe Radu Timofte si pe Gheorghe Fulga, este fantezista. El a fost un beneficiar intamplator al manevrelor din culise. Nu putea nimeni sa garanteze ca ele il vor opri pe Nastase, dar au facut-o datorita altor factori care au intrat in scena. Basescu e foarte cunoscut analistilor din cadrul serviciilor secrete. El nu este un revolutionar hotarat sa le distruga sfera de influenta si sa nu le mai acorde un buget generos de la stat. Basescu crede ca Romania are nevoie de un brat puternic al serviciilor secrete si a dezamagit o parte a societatii civile prin reticenta pe care o manifesta fata de dezvaluirea rolului Securitatii inainte de 1989. Daca Basescu va fi un presedinte sensibil la plangerile oamenilor, care ii va proteja pe cei slabi si, din cand in cand, isi va pleca urechea la necazurile lor, atunci cei de la SRI sau SIE nu vor avea de ce sa fie ingrijorati. Intr-adevar, majoritatea celor cu o gandire strategica si cu intuitia lui Virgil Magureanu (primul sef al SRI) si-ar fi dorit, probabil, ca o persoana cu astfel de instincte sa fi ajuns la conducere inainte de 2004. Lacomia PSD-ului a pus de nenumarate ori sub semnul intrebarii situatia tarii dupa revolutie, amenintandu-i stabilitatea, mai ales acum cand SUA si UE sunt din ce in ce mai prezente la granitele Romaniei. Desigur, exista o atmosfera plina de optimism atat la Cotroceni, cat si in randul serviciilor secrete. Basescu e increzator ca poate calari acest tigru si ca nu va fi inghitit de el, in timp ce unii mai ambitiosi spera, probabil, ca vor putea domina CNI, in acelasi fel in care SRI-ul parea uneori ca domina comisia parlamentara care ar fi trebuit sa-i supravegheze activitatea.
Un lider al opozitiei din tabara guvernului
Basescu are o problema care nu-i da pace: nu a reusit sa-si convinga premierul, dezamagitor de apatic, sa joace dupa regulile lui; acesta raspunde tuturor, mai putin presedintelui. Astfel, primul an al lui Basescu la Cotroceni s-a concentrat pe lupta pentru putere impotriva lui Calin Popescu Tariceanu si a sustinatorilor acestuia, lucru care, in Romania, a devenit un tipar bine cunoscut. Cele mai dure lupte politice s-au dat in interiorul partidelor sau intre aliante ale partidelor care s-au invechit. Cele mai aprige dispute exista in sanul familiilor politice din cauza ca lucrurile care le-au apropiat la inceput au fost mai degraba superficiale: nu solidaritatea bazata pe o ideologie sau pe un program politic, ci hotararea de a promova un grup de interese si a-l plasa chiar in centrul puterii.
Probabil ca Basescu nu a avut de ales decat sa-si atace fostii aliati liberali. Exista multe voci din partea liberalilor cu state vechi care sustin ca partidul a devenit un instrument al unor puternice interese financiare. Se spune chiar ca ar fi instrumentul politic al lui Dinu Patriciu, iar pentru unii, pericolul unui “PSD de dreapta” creat in jurul unor indivizi ambitiosi - care nu provin neaparat din fosta clica a lui Ceausescu - pare de neinlaturat. Nu cred ca Basescu a pornit la drum cu ideea de a-l indeparta pe Tariceanu, dupa ce acesta s-a dovedit un prim-ministru interimar convenabil. Dar esecul de a inlatura PSD-ul din anumite structuri ale puterii a produs frustrare in randul unei Aliante care a parut dintotdeauna instabila; in fond, aceasta a fost creata in 2003 pentru a asigura supravietuirea principalului curent de opozitie, avand ca scop impiedicarea PSD-ului de a ajunge din nou la guvernare, in dauna unei strategii politice coerente.
Spre deosebire de Iliescu, Basescu nu va fi un presedinte care sa atenueze diferentele de opinie din cadrul elitei politice. Predecesorul sau a inteles sa fie un fel de imparat chinez care primeste delegatii si ofera audiente. Fiecare isi avea rolul sau recunoscut, atata timp cat era foarte clar unde si cui apartine puterea. Basescu se vede ca un fel de forta a naturii gata sa-i loveasca pe politicieni in numele poporului. Astfel, pe 11 august, a criticat foarte dur coalitia in fata opiniei publice pentru “performantele” in domeniul sanatatii, al privatizarii energiei si al traficului de influenta. El e pregatit sa fie un lider al opozitiei din tabara guvernului. Acestea sunt semnele unui populist desavarsit. Basescu l-a criticat pe Adriean Videanu pentru ca a vrut sa interzica prima parada gay din Bucuresti in primavara acestui an, iar de curand i-a criticat pe liderii partidului pentru a fi respins oferta PSD-ului de a discuta pe marginea bugetului.
Cat timp politicienii apartin unei profesii detestate, un presedinte nu-si va pierde popularitatea prin faptul ca-i admonesteaza in mod periodic. Dimpotriva, ii da dreptul de a fi perceput de majoritatea romanilor ca un om capabil sa controleze o clasa politica servila, in mainile careia Romania a fost, din nefericire, aruncata. Atata timp cat va fi un ghimpe permanent in coasta politicienilor, nu exista pericolul ca Romania sa se confrunte cu acapararea puterii de catre o forta autoritara, asa cum s-a intamplat in timpul mineriadei din 1999.
Desigur, exista pericolul ca, atunci cand el pleaca, ceea ce va ramane si se va institutionaliza ca atare sa fie discursul populist, si nu o metoda mai buna de guvernare. Si acest discurs va fi folosit de alte persoane cu mult mai putine scrupule decat Basescu, pentru a acapara puterea.
Un proces in derulare
Improvizatia a fost marca primului an al lui Basescu ca presedinte, ceea ce nu e neaparat un defect, ci denota o persoana capabila sa se adapteze din mers, si nu sa devina prizonierul evenimentelor sau sa conduca un joc politic steril la care populatia sa nu aiba acces (trasaturi asociate mandatelor celor doi predecesori ai sai). El a fost nerabdator cu institutiile si procedurile, daca acestea erau considerate obstacole care impiedicau Romania sa mearga in directia buna. De aceea a sustinut in vara sistemul de vot uninominal si parlamentul unicameral, sperand ca acestea vor imbunatati functionarea sistemului politic. Dar impresia a fost ca aceste propuneri au aparut spontan, fara o consultare prealabila. Basescu nu a strans laolalta intelectualii sau expertii pentru a le cere sa-i sprijine public propunerile.
In martie, Andrei Plesu a demisionat in plina glorie din functia de consilier pe probleme externe si nici un alt intelectual pe masura nu a fost atras spre Basescu. In schimb, presedintele se bazeaza pe un grup de oameni cu experiente provenind dintr-o arie foarte larga. De exemplu, lui Radu Timofte si Monicai Macovei, ca persoane ce conduc serviciile secrete si, respectiv, Ministerul Justitiei, li se cere sa colaboreze in lupta impotriva coruptiei. Obligand astfel de oameni din domenii opuse sa lucreze impreuna duce uneori la rezultate neasteptat de bune, dar necesita si un arbitru pentru a inregistra un real progres. Iar Basescu este acel arbitru.
Pentru cei ce il acuza de a fi un dictator in devenire, e curios ca presedintele a neglijat sa-si formeze un aparat prezidential puternic, un fel de guvern din umbra alcatuit din persoanele capabile de la Cotroceni. Constantinescu a avut un cabinet cu o eficacitate moderata si cateva dintre greselile sale majore s-au intamplat atunci cand nu si-a ascultat principalii consilieri.
Basescu nu a prea adus oameni noi poate si din cauza ca exista un deficit de inlocuitori capabili. Majoritatea prefera sa ramana in sectorul privat sau sa plece peste hotare. Multi dintre cei care au lucrat pentru guvernarea PSD ar putea fi recuperati si s-ar putea adapta noilor cerinte.
Mandatul lui Basescu este inca “un proces in derulare” si presedintele are nevoie de alte conditii pentru a-si pune in valoare calitatile de reformator. El a sprijinit reforma sistemului juridic si e pregatit sa se confrunte cu jucatori din umbra precum Sorin Ovidiu Vantu si puternicul sau trust media.
Pana in prezent, presedintele poate fi creditat cu putine reusite concrete, dar are cateva alibiuri, care, pe de alta parte, nu vor functiona la nesfarsit. Nu e foarte sigur nici daca programul sau populist a avut succes. Poate ca e un “presedinte al mass-media” prin excelenta, dar mesajul sau nu a ajuns dincolo de partide, la celelalte forte sociale. A esuat in incercarea de a stabili o “legatura” cu societatea civila si cu cele mai cunoscute organizatii non-guvernamentale. Cateva dintre mintile stralucite il privesc ca pe un presedinte cu o buna intuitie in problemele importante, dar care nu poate stabili o conexiune cu structurile societatii civile decat in chestiuni foarte punctuale. Reuseste sa aiba un impact favorabil la cei care s-au simtit exclusi din politica inca de la restabilirea pluralismului politic. Acesta e un lucru bun pentru procesul politic romanesc, dar presedintele va trebui sa fie mult mai ambitios si mai bine pregatit in anul urmator pentru ca mandatul sau sa reprezinte o etapa importanta in redresarea Romaniei in vremurile grele pe care le traverseaza, parca, dintotdeauna.
Traducere de Cristina Spatarelu
(Subtitlurile apartin redactiei)
