A cazut o stea (din drapelul American?)

Traian Ungureanu 10.02.2003

De același autor

Dezastrul din dimineata zilei de 1 februarie nu a fost un accident. A fost o catastrofa simbolica. Naveta spatiala Columbia s-a prabusit din cauza unei defectiuni tehnice. Macar atat lucru stim.

Nici o arma nu putea lovi o tinta inaintand cu 60 de km pe secunda, la 70 de km deasupra pamantului. Terorismul nu a jucat nici un rol in cea mai noua nenorocire care s-a pravalit asupra Americii. Insa naveta a explodat deasupra unei lumi nelinistite. O lume pregatita sa interpreteze evenimentele, nu sa le ignore si nici sa le ia drept ceea ce par sa fie. A cazut o stea si lumea e obisnuita, din vechime, sa creada ca a vazut un semn rau prevestitor. In vremuri cuminti, ar fi fost, desigur, altfel.

Disparitia navetei spatiale Challenger, care s-a dezintegrat la decolare, in ziua de 28 ianuarie 1986, a provocat durere, dar n-a parut un semn, un avertisment sau un blestem. Toti am fost de acord sa ne tinem respiratia in fata acelei nenorociri spectaculoase, fara sa credem o clipa ca am asistat la un eveniment simbolic. Vremurile erau limpezi. Superstitiile erau moarte sau - cazul comunismului - se pregateau sa moara. Nici o alta credinta nu putea iesi in calea Secolului American. Dupa 27 de ani, explozia navetei Columbia pare sa fi avut tocmai rostul de a vesti inceputul sfarsitului visului american. Si cum altfel? Cele ceresti au lasat impresia ca se leaga, ca nicodata, cu cele pamantesti. O suita uluitoare de coincidente si suprapuneri a rasarit parca anume pentru a ne face atenti la mersul istoriei. Si cum altfel?

Houston, we have a problem!

Cine ar putea, de pilda, sa nu observe ca Statele Unite sunt vizitate tot mai des de catastrofe care nu lovesc la intamplare?

Nenorocirile care s-au abatut asupra Statelor Unite au cautat punctele in care straluceste esenta civilizatiei americane: pe 11 septembrie a fost distrusa emblema capitalismului clasic, pe 1 februarie a fost ciobita splendoarea tehnologica si, alaturi de ea, cutezanta intruchipata de explorarile spatiale. Dar semnele merg mai adanc. Ele devin de-a dreptul grosolane. Ceva sau cineva incearca sa ne bage degetul in ochi. De pilda: 6 din cei 7 astronauti ucisi in explozia navetei erau sau au fost ofiteri ai marinei sau aviatiei, cele doua forte americane de asalt temute in toata lumea. Amandoua se pregatesc din nou de lupta. Statele Unite sunt la un pas de razboiul din Irak. Mai departe. Unul din cei disparuti e Ilan Ramon, colonel de aviatie al armatei israeliene. Disparitia navetei Columbia a lovit astfel in plin un proiect americano-israelian, rod al celei mai discutate si detestate aliante a lumii in care traim. Ilan Ramon era insa un militar cu un palmares exceptional, si aici coincidenta e de-a dreptul provocatoare: israelianul disparut odata cu naveta americana a facut parte din escadrila care a pulverizat in 1981 (pe cand de asemenea probleme nu se ocupau Hans Blix si echipa) reactorul nuclear irakian Osirak, construit cu tehnologie franceza langa Bagdad. Se banuieste chiar ca, dupa 1990, Ramon devenise pilot al fortei aeriene speciale israeliene purtatoare de arme nucleare.

Si, daca nu e de ajuns, pentru aceste zile scuturate de febra religioasa, Ilan Ramon adusese cu el, la bord, o Biblie, comprimata pe computer, daruita de Moshe Katzav, presedintele statului Israel. Ramon era, de asemenea, fiul unui supravietuitor al Auschwitz-ului. O alta coincidenta biografica remarcabila: Laurel Clark, una din cele doua femei din echipaj, a pierdut un var, vaporizat, in turnurile distruse pe 11 septembrie.

Suficient? "Houston, we have a problem!" - comunica in cuvinte de acum legendare, pe 17 aprilie 1970, echipajul navei Apollo 13. Atunci, nava a fost salvata in extremis de la incinerare si tragedia evitata in ultima clipa a fost asociata, in lipsa altui simbol, cu cifra fatidica (13). Insa catastrofa de pe 1 februarie nu poate fi lasata in seama unei corelatii de o asemenea banalitate.

Pur si simplu pentru ca "potrivirile" semnificative continua din ce in ce mai convingator.

George Reagan Jr.

Cele doua dezastre absolute ale programului cosmic american in epoca navetelor spatiale au avut loc in 1986 si in 2003. In ambele momente Statele Unite cautau sa explice lumii ceva decisiv. In ambele momente, Statele Unite erau conduse de presedinti energici, convinsi ca au descoperit numele Raului si decisi sa ii puna capat prin forta. La mijlocul anilor ‘80, Ronald Reagan gasea in Imperiul Raului inamicul principal al libertatii umane si hotara apoi, fara ezitare, sa treaca la o politica de confruntare deschisa.

Intamplator sau nu, dupa doar trei ani, adversarul avea sa cedeze. Urmatorul presedinte purtator al unei viziuni etice radicale a fost George Bush Jr. In 2002, el desemna Axa Raului drept inamic ireductibil al civilizatiei occidentale si lansa asaltul frontal. Paralelismul n-a scapat si asocierea Reagan - Bush a devenit o imagine tot mai frecventa in analizele politice. Acum doar doua saptamani, New York Times risca un articol enorm pe aceasta tema, incumetandu-se sa propuna o schimbare dramatica de paternitate. Titlul: The Son Of Reagan (Fiul lui Reagan). Eroul: evident, George Bush Jr. Insa, dupa 1 februarie, paralelismul a inceput sa fie citit in alta cheie: doi hegemoni, acelasi pacat (aroganta), aceeasi pedeapsa. In cazul lui Bush, detaliile au chiar o precizie umilitoare: fragmentele navetei Columbia au cazut pe o suprafata enorma in statul Texas, statul de care se leaga cariera presedintelui. In plus, mai multe fragmente ale navetei au cazut intr-un orasel texan care se numeste, negru pe alb, Palestine!

Protestatarii care agita la mitingurile impotriva razboiului cu Irak-ul pancarte pe care scrie mare "Bomb Texas!" se simt probabil confirmati. La fel si multimea mai larga, dar tacuta, a celor ce cred de ceva timp ca America nu intelege lumea din jur, ca e o putere aroganta si ca, pentru asta, si-a primit pedeapsa.

Sensul istoriei

Catastrofa din 1 februarie 2003 a inceput astfel un destin simbolic coerent si periculos. El incununeaza intr-o teorie cu iz divin un resentiment in crestere.

Astfel, Dumnezeu a pedepsit America si a ales clipa cea mai nimerita, clipa in care America e pe punctul de a comite o noua crima impotriva celor ce nu sunt cum vrea ea.

Daca e sa ne luam dupa depesele transmise de agentiile de presa, simtamantul din care se hraneste aceasta teorie a fost exprimat in strada, la Bagdad si Teheran, la Karachi si Manilla, imediat dupa ce s-a aflat de catastrofa din 1 februarie. Nu va trece prea mult si campus-urile americane, dar si gazetari si teoreticieni europeni vor gasi formule mai subtile si concepte mai complicate pentru a sugera acelasi lucru. Asemenea constructii nu au in ele insele nimic neobisnuit. Mecanismul n-a fost nascocit pentru a dota antiamericanismul, ci e foarte vechi.

Oamenii trebuie sa isi exprime coerent spaimele si fobiile. Ei inventeaza sau chiar gasesc in istorie semne si coincidente in care descifreaza apoi semnatura divina, cursul predestinat al istoriei. Adevarata problema a lumii dupa 1 februarie nu e insa aceasta traditie, ci raza ei de cuprindere tot mai mare si popularitatea ei globala. Aceasta forta din ce in ce mai vasta si mai articulata, aceasta erezie neagra, cu care incepe un secol pe care il credeam adjudecat, e deja centrul unei batalii extraordinare pentru sufletul omului. Ce va urma de acum inainte va hotari numarul stelelor din drapelul american, valorile pe care le adoptam, valorile de care ne lepadam si zeii pe care ii slujim.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22