De același autor
Razboiul fondator
Iluzia se sprijina pe fapte. Niciodata nu le-a venit americanilor atat de greu sa se recunoasca reciproc. Democratul afabil si riguros progresist din New York si sotia republicana si casnica a fermierului din Nebraska nu se cunosc, pentru ca nu se intalnesc, practic, niciodata. Si nu se recunosc pentru ca nu vorbesc o limba comuna, cu exceptia englezei care ii desparte prin accent si lexic. Doua Americi stau si se privesc rezervat sau ostil, din dosul unui zid care nu va fi construit niciodata. Dezertarile sunt admise, dar nimeni nu ia prizonieri neconvertiti. Bruce Springsteen, fiu al porumbului si rockului agrar din care creste Nebraska, a trecut dincolo. Schimband valorile, megastarul a mentinut inutil decorul. Springsteen canta la mitingurile lui Kerry si seamana cu un camionagiu prafuit. Seamana. Culturile s-au rupt si nu mai seamana. Mai nou, ele se intalnesc, o data la 4 ani, pentru a se detesta si rani electoral. Dar grozaviile electorale ale ultimilor 8 ani sunt grozavii doar daca excludem din discutie istoria si asezam in locul ei - singur la judecata - prezentul. In 1960, Kennedy si Nixon au umblat saptamani in sir, tot pana la glezne, in sange de electorat. Dar 1960 e prea departe si memoria generatiilor noi are un compas ingust. Ceva mai la vale, alta amintire nesigura: americanii au purtat un razboi civil cumplit (1862-'65). Dupa aproape 150 de ani, marele macel al discordiei straluceste aproape sacru din vitrina Istoriei Uniunii Americane. Dar etimonul spiritual e inca vizibil si ajunge la noi, coborand treptele marilor momente istorice: 1862, 1960, 2000, 2004. Razboi pentru idei - cand prin mijloace militare, cand prin mijloace politice. Razboi fondator. Marea neintelegere Bush-Kerry nu e un dar isteric al vremurilor noastre. Si nu ruptura e lucrul cu adevarat insemnat al traditiei de polaritate pe care o continua candidatii lui 2004. Peste ea sta, cam ignorata in dormitoarele europene unite, caracterul vital al principiilor politice americane. In definitiv, e vorba de oameni care se bat pentru idei, nu pentru urmatoarea faza a compromisului. Americanii, luati peste picior pentru tineretea lor istorica, sunt cel mai vechi stat modern al lumii, iar sistemul lor politic e teatru real. Nimeni nu trage cu arme de recuzita. Lumea americana - vedem in 2004, ca si in 1804 - isi ia principiile in serios. Si la stanga, si la dreapta. A confunda cu circul ultimul spectacol de tragedie publica al lumii e privilegiul celor ce si-au pierdut de mult energia si credinta in virtutea politica.
Cultura ce vine
Bush si Kerry sunt dovada unei capacitati inca active de a trai politica la nivelul principiilor. Ceea ce nu inseamna ca istoria americana sta pe loc, prizoniera a virtutilor descrise scriptural, tot acum 150 de ani, de Tocqueville. Americanii sunt, in 2004, foarte aproape de o schimbare de ciclu istoric. Adevarat, pasiunea politica a ramas, in mare, aproape egala cu sentimentele politice pure ale Fondatorilor. Insa, in interiorul acestei religii politice inepuizabile, crezul e sub presiune. Pentru ca nu mai e unul. Aici, 2004 ne spune aproape tot. Cele doua Americi sunt atat de departate si atat de fidele unor crezuri contrare, incat despartirea Democrat-Republican nu mai e suficienta. Sa privim mai atent. Prima constatare. Sprijinul electoral al candidatilor nu mai poate fi explicat in termeni politici si economici. Administratia Bush a prezidat un deficit bugetar de peste 400 de miliarde, dar aceasta deraiere economica a ramas fara efecte in sondaje. O energie care n-a mai luat in calcul date statistice l-a trimis pe Bush, aproape nevatamat, in finala. Aceeasi armura il inconjoara si il apara de observatia politica si economica elementara pe Kerry. Un senator obscur, mai mult construit decat dotat, ajunge la finis cu tonajul unui personaj carismatic.
Aceasta forta, care blindeaza instantaneu, fara sa masoare in prealabil, anunta schimbarea de ceas istoric. Bush si Kerry sunt oarecum pasageri, luati la bord de un curent care matura America de la un cap la altul. Cu alte cuvinte, alegerile din 2004 nu vor decide urmatorii 4 ani, ci urmatorii 40 de ani si mult dupa ei. Americanii stau in fata unei optiuni care va schimba cultura publica a natiunii lor si o va face apoi iluminismul global al noii epoci. Fie liberalismul multiplu si postnational al elitelor, fie realismul conservator al celor fideli clasicismului american. Despre asta au fost alegerile din 2004. Razboaiele din Afganistan si Irak, ca si videocursul scurt de istorie aruncat spre americani de Bin Laden sunt consecintele marii schimbari care clocoteste in America. Nu cauzele ei.
