Transplantabilii

Scepticismul se naste dintr-o constatare simpla: nu exista coincidente. Cel mai adesea aceasta concluzie e, demonstrabil, falsa. Problemele - între ele si scepticismul - încep în acele situatii, rare si fundamentale, în care aceeasi concluzie e, demonstrabil, corecta.

Aceeasi cultura, alta fata

Saptamana trecuta, medici ai Spitalului Universitar din Amiens au încheiat, dupa 15 ore de chirurgie complexa, primul transplant de fata umana. Isabelle Dinoire, o femeie în varsta de 38 de ani, a fost desfigurata de un caine. Mai tarziu s-a aflat ca accidentul a avut loc numai dupa ce Dinoire încercase sa se sinucida cu o doza masiva de droguri. Imediat dupa internare, o coincidenta izbitoare a adus la cunostinta medicilor ca o alta femeie, tot din nord-estul francez, tot în varsta de 38 de ani, încercase, de asemenea, sa se sinucida. Parintii sinucigasei au permis îndepartarea unei parti a fetei (buzele, nasul si barbia). Ideea ca identitatea fiicei lor ar putea fi distrusa, chiar dupa moarte, nu pare sa le fi spus ceva. Fata a fost “prelevata” si folosita în operatia de transplant. Isabelle Dinoire s-a trezit în camera de reanimare, a cerut o oglinda, a lacrimat, a murmurat “Merci!” si a început sa se pregateasca de externare. Recunostinta Isabellei Dinoire nu e un lucru simplu. Pacienta a facut ce face orice om vindecat. A multumit, si acest gest a asezat-o în limitele si normele unei culturi vechi. Neschimbate. Insa ideea ca a purta fata altcuiva presupune o mutatie bizara a stat departe de gandurile pacientei. Cativa medici - “critici”, cum i-au numit, anonimizandu-i, ziarele frantuzesti - au protestat, adica au încercat sa porneasca discutia de la începutul peste care au trecut si chirurgii, si pacienta. Nu i-a luat nimeni în seama. Lumea s-a grabit sa salute succesul transplantului si nimeni n-a mai avut timp sa se întrebe daca si cu ce pret se poate transplanta o fata fara a planta o identitate. Nimic întamplator, daca tinem seama de o a doua coincidenta. Transplantul de fata fusese devansat, cu aproape o luna, de o preschimbare înca mai adanca: transplantul de cultura. Operatia s-a desfasurat la mai putin de 200 de km nord de Amiens, în Belgia, la Charleroi. Reusita a fost exploziva: suflul a lovit o coloana de soldati americani, pe o sosea, la marginea Bagdadului.

Aceeasi fata, alta cultura

Muriel Degauque avea tot 38 de ani cand a decis sa plece din Charleroi. Orasul e bantuit de figura lui Marc Doutroux. Cel mai celebru ucigas de copii al Europei si-a înfometat, schingiuit si violat victimele în pivnita uneia din casele comode si urate care fac regula în acest oras obosit si nevrotic. Muriel n-a plecat din Charleroi pentru a protesta împotriva lui Doutroux, desi faptele ei trebuie sa se fi îndreptat împotriva a ceva sau cineva de gasit în Charleroi. Muriel Degauque a planat vid prin viata. A lucrat cand într-o brutarie, cand chelnerita, a dat repede de droguri, a început sa se culce indiferent, stanga-dreapta, cu cine se nimerea sa fie un pic mai insistent, dar “n-a fost un om rau” - cum spun, acum, vecinii. A fost, în schimb, un om fara continut. In clipa în care Islamul s-a înfatisat, aspru, plin de prescriptii si disciplinat, Muriel a înteles ca poate umple golul. Muriel Degauque s-a casatorit cu Issam Gorris, un barbat de origine marocana, cu 7 ani mai tanar si infinit mai exotic si mai interesant decat cenusiul tern, comod si belgian. Dupa 6 luni, Mademoiselle Muriel a devenit Myriam, o femeie tacuta, cu fata acoperita de burca. Obiceiurile noi au captivat-o, asa cum anumitor recruti instructia le acopera nevoia de ordine. In rarele vizite acasa, la parinti, Myriam a impus reguli de fier: cina se serveste separat, mama si fiica într-o camera, tatal si ginerele în alta, televizorul sta închis, iar berea nedeschisa. Dupa înca 6 luni, Myriam a disparut. Abia în seara zilei de 9 noiembrie figura ei placuta si disponibila a aparut pe ecrane în toate jurnalele televiziunilor belgiene. Muriel “Myriam” Degauque plecase în Irak, alaturi de sot, într-o misiune “sfanta”. S-a aruncat în aer fara sa-i raneasca pe soldatii pe care îi cauta. A fost singura victima. Atentatul n-a reusit, în schimb, operatia de transplant cultural a fost o reusita desavarsita.

Alunecarea din sine

Operatia de transplant facial si operatia de transplant cultural se deosebesc în multe puncte. In unul singur apropierea e, însa, vizibila si înfioratoare: lipsa de aderenta la propria identitate. Aceste cazuri de alunecare din sine pot fi motivate medical sau programate religios. Formula conteaza prea putin. Ce conteaza cu adevarat e usurinta cu care se produce înlocuirea. Adoptia unei alte identitati e lina, logica, aproape automata. Nimic nu ne mai tine, dinspre parintii mai vechi si mai noi, caci, în urma, e doar plictisul de ieri si dintotdeauna. In fata: nevroza si repetitia ei de maine. Libertatea europeana a fost, la început, dreptul de a renova traditia. Intre timp, ea a descoperit dreptul de nu fi nimic altceva decat purtatorul libertatii de a fi nimic. Suntem vulnerabili. Am devenit transplantabili.