De același autor
Manifesatiile de protest din Turcia au ridicat firesc intrebarea: acestea au fost pentru apararea unui parc sau pentru demiterea primului ministru? Nu este greu raspunsul, daca privim situatia din doua unghiuri de vedere: economic si politic. Unde poate duce aceasta confruntare in final? Spre cel mai nedorit deznodamant: reactivarea taberelor islamistilor si laicilor. Cui foloseste acest final? In niciun caz Turciei. “Primavara araba” nu se poate repeta intr-un spatiu in care interesele principalelor forte mondiale sunt cu totul altele si orice schimbare majora – daca se doreste – se va face dupa alt scenariu. Comportamentul “dictatorial“ a lui Erdogan a fost tolerat si chiar incurajat din afara pentru ca oferea o solutie, in timp de criza tarilor ce treceau “primavara” nu.
Tari cuprinse de flagelul crizei priveau spre economia Turciei cu o anumita invidie, pentru ca cifrele statistice aratau ca aceasta are o evolutie ascendenta.
Meritul principal atribuit de analistii occidentali lui Recep Tayyip Erdogan a fost acela ca, in momente dificile, a reusit sa gaseasca mijloacele necesare pentru evitarea recesiunii.
Protestele de strada pot fi considerate sfarsitul unui boom? Greu de spus, dar usor de conturat posibilitatea unui colaps. O succinta analiza a domeniului economic din perioada ultimilor ani ofera o serie de argumente unor explicatii cat de cat mai plauzibile.
The New York Times publica un material care incearca sa explice mecanismul cresterii economiei turce, dar si consecintele actuale. Muntii de datori generate de credite de sute de miliarde pe termen scurt, ajunse la scadenta, pot fi – dupa autorul articolului din publicatia mentionata - una din cauzele aparitiei unei situatii tensionate. desi guvernul lui Erdogan prezinta o crestere economica anuala de 5%, iar indicatori financiari ar fi cotati aproape de nivelul celor din Germania.
Investitiile straine au venit in Turcia pentru ca urmareau active cu un randament mai mare, iar zona cea mai tentanta era cea imobiliara.
Una din consecintele posibile nedorite ar fi aparitia crizei valutare insotita de prabusirea pietei imobiliare cu efect asupra sistemului bancar turcesc.
Manifestatiile de strada au favorizat un pas spre aparitia unui inceput de agonie in sectorul financiar. Bursa de valori a scazut cu 9%, iar ratele la dobanzi au inceput sa creasca. Deprecierea lirei din ultima perioada cu 8% a mai adaugat un procent dupa inceperea protestelor.
In opinia analistilor, barometrul poate fi completat de evolutia cursului lirei, al carui efect poate fi vazut in atitudinea investitorilor straini, deloc de neglijat in acest moment.
Preocuparile expertilor au in vedere intentiile guvernului: o finantare externa de aproape 221 miliarde de dolari (cca. 25% din PIB-ul Turciei) si un program privind infrastructura evaluat la 400 miliarde dolari (peste jumatatea PIB-ului). Cine se poate angaja in conditii de instabilitate?
Raspunsul il avem privind la tarile care se zbat in datori si sunt ocolite de investitori straini.
Peste toate acestea ramane nivelul acumularii ascunse a datoriei externe a bancilor si companiilor care se poate transforma intr-un urias “balon de datorii”.
Din acest punct de vedere, situatia din Turcia poate deveni complicate, daca Erdogan si AKP nu vor gasi solutia cea mai buna pentru incheierea protestelor cat mai curand posibil. Timpul lucreaza in folosul aparitiei unor ”organizatori“ bine dotati in sanse de rasturnare a situatiei. A nu se uita ca in timpul guvernarii lui Erdogan armata – simbolul apararii laicitati statului – a fost trecuta sub control civil, “decapitata” prin bagarea in puscarie a mai multor generali, iar in ultima perioada au fost luate o serie de masuri aprobate de lumea islamica si dezaprobate de laici.
In acest context, siguranta unui lider autoritar poate deveni nesiguranta, daca “tavalugul social” este lasat sa creasca, iar succesul economic nu mai este garantul continuitatii.
Tarile afectate de “primavara araba “ privesc cu multa atentie cele ce se intampla acum in Turcia.
Egiptul si Tunisia, unde islamistii au venit la putere in urma alegerilor, sunt “ingrijorate de problemele aparute in fata guvernului lui Erdogan, pentru ca au vazut in Turcia ultimilor 10 ani un model de succes de functionare“, aprecia Antoine Basbous de la Observatorul Tarilor Arabe, la Paris.
Mai mult, tarile unde revolte fara precedent au dus la indepartarea de la putere dictatori, deschizand calea islamistilor, au vazut in Turcia un model de democratie islamista moderata.
Partidul islamist tunisian Ennahda, castigator al primelor alegeri dupa revolta, a apreciat in mod dosebit “modelul“ turc, iar presedintele egiptean Mohamed Morsi a afirmat in septembrie 2012 ca partidul lui Erdogan este o ”sursa de inspiratie”. Si asta in conditiile in care cele doua tari cunosc in prezent o polarizare intre islamici si laici, primii la putere, ceilalti in opozitie.
Unii analisti egipteni apreciaza ca protestele actuale din Turcia impotriva AKP se vor regasi in manifestarile impotriva presedintelui egiptean la 30 iunie, cu ocazia implinirii unui an de la preluarea functiei.
Comparatia este totusi speculative, daca avem in vedere potentialul scazut al opozitiilor din cele doua tari considerate “slabe si prost organizate”.
Aprecierile si comparatiile dintre tarile afectate de “primavara araba“ si Turcia sunt dificil de facut, pentru ca economiile au alte mecanisme de functionare. Egiptul si Tunisia, dupa aproape doi ani de la revolte, traverseaza o criza economica ce nu da semne de revenire, consensul social este departe de a fi atins, iar Libia nu intra in calculul de revenire.
Revenind la situatia din Turcia, se poate spune ca dupa doua saptamani de proteste este dificil de identificat un for sau organizatie sociala care sa-si asume organizarea acestor manifestatii.
Dupa unele aprecieri, sunt “turci nativi“ care au inradacinata mult mai adinc frustrarea creata “de maniera lui Erdogan de a-si atinge propiile interese si de a impune tarii o religie islamica conservatoare”.
Discursurile premierului turc de pana acum nu au aratat nici un moment de conciliere, dimpotriva, dusmani identificati sunt cei laici, catalogati “extremisti aflati mana-n mana cu teroristii”. Stilul sau extrem de autoritar devenind zid pentru parerile opozitiei.
Dupa jurnalistii de la New York Times. situatia a inceput de la “schimbarea fizica a peisajului din Istanbul, care simbolizeaza teme concurente ce macina Turcia moderna. Islamul vs conceptiile laice, elemental urban vs elemental rural”. Pe plan international atentia acordata situatiei din Turcia creste pe masura continuarii protestelor.
Pentru SUA, Turcia este un “aliat model”, care, dupa opinia purtatorului de cuvant al administratiei de la Casa Alba, trebuie “sa depaseasca situatia din acest moment printr-o maniera care sa respecte drepturile cetatenilor“ sai.
Ceilalti lideri occidentali privesc cu o anumita ingrijorare evolutia evenimentelor, asteptand gasirea unei solutii corecte pentru toate partile, in conditiile in care criza financiara inca preocupa si nu da timp pentru evaluari de situatii din alte parti.
In ceea ce privesc Balcanii, Turcia a construit o doctrina speciala pentru peninsula din care face parte si si-a pus-o in aplicare prin ministrul sau de Externe. Neootomanismul este genericul sub care si-a desfasurat o serie de actiuni care au pornit in primul rand de la cele economice, sfarsind cu cele culturale. Nu sunt de neglijat si cele de mediere a disputelor ramase de la razboaiele din fosta Iugoslavie.
Credibilitatea demersurilor turce este in acest moment ridicata, in special in Bosnia si Herzegovina, Albania si Kosovo. Manifestatiile din Turcia au venit intr-un moment cand Balcanii sunt concentrati pe integrarea europeana.
Degajarea Turciei in relatiile cu UE a adus un plus de optimism tarilor balcanice aspirante la integrare care nu mai sunt incarcate cu entuziasmul de accedere de la inceput.
Comunitatile musulmane din tarile foste iugoslave au unele elemente comune cu cele din Turcia, dar fara sa se identifice, aspect care explica si modalitatile prin care partea turca incearca sa se integreze spatiului balcanic.
Un aspect deloc de neglijat in raporturile bilaterale il reprezinta toleranta specifica fata de lumea musulmana din tarile foste iugoslave si Albania.
Din acest considerent, perceptia acestora fata de evenimentele din Turcia este una de suprafata si nu de profunzime. Pozitia pemierului turc este considerata drept o forma fireasca de a pastra ordinea sociala fara alte aprecieri. Singura ingrijorare vine de la aparitia posibilitatii inrautatiri situatiei, aspect ce ar putea periclita sprijinul financiar si implicit participarea Turciei la realizarea de obiective socio-economice.
In procesul europenizarii Balcanilor, Turcia este vazuta ca un partener cu potential deosebit care poate ajuta la constituirea parghiilor necesare atingerii criteriilor si standardelor europene. Ori continuarea protestelor poate schimba proiectile care contau pe contributia turca.
Spre deosebire de tarile arabe, cele balcanice sunt interesate mai putin de disputa interna si mai mult de mentinerea pozitiei externe care-i confera Turciei un rol de referinta pe scena europeana.
Un lucru devine cert: continuarea protestelor in Turcia va atinge imaginea de care se bucura in Balcani si va mai potoli “entuziasmul” unor grupari islamice din Bosnia si Macedonia.
Fara pretentia de fi concluzie, se poate spune ca protestele din Turcia vor insemna un punct de cotitura in evolutia acestei tari, care daca va fi depasit corespunzator va fi un bun pentru intrega natiune.
In legatura cu viitorul politic a lui Erdogan, acesta depinde de abilitatea cum va solutiona criza, avand in vedere ca la urmatoarele alegeri prezidentiale obiectivul principal al acestuia este fotoliul presidential.
*Ambasador, dr. stiinte politice, analist diplomatic pe probleme balcanice, senior editor revista Balcanii si Europa
