De același autor
Criminalii, delatorii, colaboratorii formali si informali ai Securitatii, tortionarii si cadristii, cei numiti “persoane de incredere”, sunt liberi si nepasatori. Unii detin, ori au detinut pana foarte recent, functii importante, dau si lectii de anticomunism. Fosti informatori ai Securitatii tin prelegeri despre democratie si discursuri in Parlament. Par sa fi uitat cum era cand semnau angajamentele si primeau nume de cod. Unii au fost deconspirati, altii, sper, vor fi. Indignarile sunt insa efemere si selective. Este cineva socat ca fostul presedinte al UASCR, Ani Matei, conduce Comisia Romana pentru UNESCO? Anormalul a fost normalizat.
Aceasta este trista realitate menita sa genereze cinism, frustrare, dezamagire, furie si dezgust. Scriu aceste randuri in clipa in care, ca la un semnal al unei invizibile dar extrem de eficiente baghete magice, televiziunile din “dotarea” unui fost securist pozeaza in portavoce a luptei pentru adevar. Au mistificat cat au putut, au batjocorit si au bagatelizat condamnarea dictaturii comuniste, azi si-au pus la piept insigna anticomunismului “pur si dur”. Rar mi-a fost dat sa vad o mai nerusinata forma de uzurpare, de confiscare, de deturnare prin supralicitare cinic-manipulativa, a unei cauze nobile. Testul cel mare ramane: vor lupta acesti artisti ai minciunii pentru pedepsirea asasinilor lui Gheorghe Ursu? Vor accepta ei faptul ca Securitatea lui Ceausescu a fost la fel de criminala, la fel de nociva precum aceea in care au facut cariera Enoiu, Bistran si Visinescu? Ca nu au existat doua Securitati, asa cum se straduie sa demonstreze scribii restauratiei ceausiste? Sa-mi fie ingaduit sa ma indoiesc.
Cineva imi scrie ca am esuat in ce m-am straduit sa fac, alaturi de oameni pe care ii respect in cel mai inalt grad, in acesti ani. Nu sunt de acord. Exista un exorcism prin justitie si unul prin cunoastere. In Romania, s-au facut lucruri extraordinare intru cunoastere. Exista Muzeul Memorial de la Sighet. Exista CNSAS. A existat Comisia Prezidentiala cu al ei Raport Final. Exista lucrari esentile despre totalitarism. Mai putin, ori extrem de putin, s-a realizat intru justitie. Dar nu este, sper, prea tarziu.
In acesti 23 de ani am vazut prea multe travestiuri pentru a ma lasa inselat de ultimele din serie. Monstrul Enoiu e mort, dar chipul sau trebuie sa ramana pe veci gravat in memoria noastra ca o imagine a abjectiei absolute. Asa mi-i imaginez pe asasinii lui Gheorghe Ursu…
Recomand excelentul comentariu semnat de Petre M. Iancu la Deutsche Welle.
“Nu mai e mult şi se vor împlini 30 de ani de la una dintre cele mai abominabile crime comise de regimul Ceauşescu şi Securitatea lui. Dar unii din făptaşii ei securişti continuă să-şi bată joc de justiţia română.
Iar justiţia continuă să permită unor criminali să-şi bată joc de ea. Am scris în repetate rânduri, la Deutsche Welle, despre Babu Ursu. În 1985, poetul şi inginerul Gheorghe „Babu” Ursu a fost asasinat în chip bestial, în beciurile Securităţii, la ordinele ofiţerilor poliţiei politice a regimului ceauşist.
Singura „vină” a lui Babu fusese disidenţa, opoziţia sa faţă de dictatura comunistă, faţă de regimul totalitar şi faţă de cuplul prezidenţial.
Pentru această „vină” inginerul Ursu, turnat de colege de serviciu că asculta Europa Liberă, percheziţionat şi anchetat mai întâi în stare de libertate, apoi în detenţie pentru opiniile exprimate în jurnalul său particular, a fost maltratat. A fost bătut, torturat psihic, schingiuit fizic şi asasinat în mod sălbatic.”
Pentru textul complet:
