De același autor
Disparitia fostilor disidenti est-germani de pe scena publica
In Germania anului 1989 ei erau eroii zilei. Este vorba despre fostii disidenti est-germani, Vera Wollenberger, Arnold Vaatz, Werner Schulz, Markus Meckel, Günter Nooke, Erhart Neubert, Stephan Hilsberg si multi altii, activisti ai civismului si ai reînnoirii democratice a unei societati osificate si birocratizate, condusa din umbra de aparatul atotputernic al politiei politice, Stasi.
În vremurile culturii evenimentiale, cand memoria a devenit un lux si amintirea s-a dovedit a fi foarte scurta, de numele acestor eroi aproape nimeni nu-si mai aduce aminte. Dupa unificarea celor doua Germanii, deci în anii normalizarii parlamentare, unii dintre ei au intrat în politica, s-au încadrat în diversele partide si au devenit politicieni, pierzandu-se undeva în masa colegilor lor apuseni.
In preajma alegerilor parlamentare anticipate ce se vor desfasura în septembrie, ziarul Frankfurter Rundschau si-a adus aminte de acesti fosti eroi si a publicat un dosar dedicat ex-disidentilor est-germani. Sigur, aici nu sunt amintiti toti cei care au jucat un rol politic pasager în ultimele zile ale Republicii Democrate Germane, ci doar cei care au reusit sa se impuna în politica dupa 1991.
Faptul ca în fruntea Uniunii Crestin-Democrate se afla Angela Merkel, nascuta în Est, nu înseamna ca CDU este condus astazi de o fosta disidenta rasariteana, precum se poate citi uneori în presa romaneasca. Angela Merkel nu a fost o disidenta si nici nu s-a remarcat prin actiuni politico-civice spectaculoase care i-ar fi periclitat existenta sau cariera. Ea s-a alaturat miscarilor civice în toamna lui 1989, cand represiunea Stasi a încetat sa mai existe.
In Uniunea Crestin-Democrata însa au intrat si cativa disidenti autentici, ca, de pilda, Rainer Eppelmann, ultimul ministru de Externe al RDG, fost activist al miscarii Demokratischer Aufbruch (DA), care nu se mai afla pe lista candidatilor pentru viitorul Bundestag. In aceeasi situatie se afla Vera Lengsfeld, despre cazul careia au relatat pe larg ziarele dupa ce s-a aflat ca agentul Stasi care a spionat-o a fost propriul sau sot. In ianuarie 1988, Vera Lengsfeld, care atunci se mai numea Wollenberger, a organizat demonstratia activistilor civici si a confectionat panoul pe care a scris citatul celebru din Rosa Luxemburg: “Libertate înseamna întotdeauna si libertate pentru cei cei gandesc altfel”.
Dupa ce Vera Lengsfeld intrase în parlamentul federal pe listele ecologistilor, ea s-a alaturat crestin-democratilor, reprosand verzilor ca ar da dovada de o prea mare toleranta fata de postcomunisti si ar fi renuntat, ca atare, la igienizarea politica a societatii.
Nici fostul disident Günter Nooke, care pana acum fusese parlamentar crestin-democrat, nu a mai fost desemnat sa candideze. Aceeasi soarta o are si incomodul Werner Schulz, care devenise membru al partidului ecologist si care a adresat Curtii Constitutionale o plangere privind propunerea cancelarului social-democrat Gerhard Schröder de a dizolva parlamentul în vederea organizarii alegerilor anticipate.
Un post public important continua sa fie ocupat de catre Marianne Birthler, care provine tot din structurile disidente est-germane si care dupa unificare s-a alaturat partidului ecologist. Birthler conduce Oficiul pentru administrarea dosarelor fostei securitati est-germane Stasi.
In viitorul parlament federal german se vor regasi numai putini fosti critici adevarati ai regimului comunist din RDG. Unul dintre acestia este, probabil, actualul presedinte al Bundestagului, social-democratul Wolfgang Thierse; celalalt este social-democratul Markus Meckel, ultimul ministru de Externe al fostei RDG.
