Santajisti, santajati si santajabili de presa

Dan Tapalaga 10.11.2006

De același autor

 Luni, 30 octombrie, 6 membri ai conducerii trustului de presa  Gazeta au fost arestati, sub acuzatia de santaj.

 

Despre cazul oamenilor de presa arestati la Cluj s-a spus prea putin. Sub pojghita stirilor superficiale despre cei cinci, scosi in dimineata de 31 octombrie cu catuse la maini din redactia  BZA (Buna ziua, Ardeal), se afla o lume complice, dar ermetica. O lume ferecata sub sapte lacate. Rareori avem ocazia sa aruncam o privire sub capac, sa ridicam lespedea tacerii. O lume care te ameteste, in care nu mai distingi usor raul de bine, calaii de victime, vinovatii de inocenti. Incubatoarele unei tranzitii sugrumate de coruptie au nascut un monstru cu trei capete, multiplicat in fiecare mare oras. Se hraneste cu politica, afaceri si presa. Il vezi, il stii, il simti mereu. Este Romania judeteana, feudalizata, tocmita pe bani putini. Este copia provinciala a baronilor de presa de ieri si a oligarhilor de azi. In umbra ei, a crescut un intreg sistem. Ziaristii santajisti sunt doar una dintre fetele lui.

 

Falsi gazetari si confuzii grave

 

 Nu stim cu certitudine daca Liviu Man, ziaristul respectabil al anilor ‘90, corespondent  BBC si apoi director in TVR, a santajat sau nu. Banuim doar, pe baza de zvonuri si acuzatii oficiale, ca a coborat intr-un fel de circuit subteran al banilor negri. Ca s-a folosit de fosti ofiteri de politie si servicii secrete sa perfectioneze o masinarie neomologata de dijmuit banii murdari, incasand un fel de taxa de protectie dupa model mafiot. Aparatorii sai denunta insa tocmai coalizarea mafiilor locale impotriva jurnalismului de investigatie si vorbesc despre atentate la libertatea presei. Doar cine persista in confuzie poate accepta senin astfel de argumente. Din nefericire pentru breasla gazetarilor, cei cinci s-au identificat in mod abuziv cu o profesie altminteri complet straina lor. In afara de Liviu Man, avem un fost comisar de politie pensionat in urma unui scandal sexual, un fost sofer ajuns afacerist de presa si doi directori de publicitate. Ar mai fi un fost ofiter la "doi si-un sfert", Adrian Avarvarei, pare-se "tradatorul" grupului, veriga slaba utilizata de procurori pentru a reconstrui mecanismele pretinselor santaje. Deci, nici vorba de gazetari. Din pacate, opinia publica a retinut ca au fost arestati cinci ziaristi, si nu cinci manageri de presa. De unde confuzia? Presa locala a urmat, in conditii de conspirativitate ceva mai mari, reteta presei centrale. Patronii de presa, managerii, se amesteca in mod nepermis in treburile editoriale, decid ce apare si ce nu in ziar. Tot ei comanda articole pozitive sau negative despre potentatii zilei, in functie de propriile interese. Cei mai multi scriu cu o mana texte la ziar si cu alta semneaza contracte de publicitate. De aici rezulta un evident conflict de interese, iar granita dintre santaj, presiune si interes personal este intotdeauna foarte subtire.

 

Unde ne sunt santajatii?

 

 Oficial, Parchetul sustine ca "dosarul Gazeta" s-a deschis in 2004 si ca impotriva celor cinci au depus plangeri oameni de afaceri, politicieni si directori ai unor institutii publice locale. Harta santajului s-ar intinde peste Cluj, Targu Mures, Bistrita si Oradea, adica peste orasele unde trustul  Gazeta, pus pe picioare de Liviu Man, avea influenta prin publicatiile sale. Ajungem incet la marile intrebari. De ce avem santajisti, dar nu stim cine sunt si, mai ales, ce ispravi au facut santajatii sau santajabilii? Fara ei, nu se inchide cercul. Daca e asa cum sustine Parchetul si curg denunturi penale pe numele celor cinci, inseamna ca ani de zile autoritatile au dormit in bocanci. Sau stiau ce se intampla, dar au preferat sa inchida ochii. De ce? Nu stim precis, dar ne putem imagina. Poate ca anchetatorii s-au speriat de numele celor stransi cu usa, poate ca investigatiile gazetarilor erau corecte in continut, dar abuziv folosite in interesul personal al celor cinci. Poate ca puterea, oricum s-ar fi numit, PSD, PNL sau PD, s-a folosit si inca se foloseste din plin de santajisti ca sa-si neutralizeze adversarii (santajabili, de regula). Cu cat mizele economice cresc, cu atat potentialii santajisti sunt mai cautati, mai importanti. Clujul, se stie, este deja un magnet pentru investitori. Intr-un fel cu totul straniu, presa centrala nu si-a mai batut capul cu santajatii, desi acolo trebuia scormonit adanc. Ziaristii pot fi banuiti cel mult ca au incercat sa paraziteze ceva afaceri ilegale, insa nu ei sunt originea raului, ci doar prelungirea lui. Si atunci, unde trebuie cautat Raul? Procurorii l-au gasit, se pare, dar il tin sub cheie, ingropat adanc in tonele de interceptari, marturii si delatiuni. Asta nu le diminueaza, fireste, celor cinci o eventuala vinovatie. Daca au gresit, sa plateasca. Insa cade doar un cap din cele trei. Si cade, din pacate, cel mai putin vinovat: presa.

 Arestarea celor cinci a provocat o falsa perplexitate si vaste exercitii de ipocrizie.  Clubul Roman de Presa ia atitudine ferma, prin comunicate. Dar seful CRP, Cristian Tudor Popescu, nu se poate sa nu fie la curent cu fenomenul, de vreme ce se aflase la conducerea unui ziar unde granita dintre publicitate cu P si publicitate fara P n-a fost demarcata ani in sir. El ar putea depune marturie despre cum vine treaba cu asemenea operatiuni, intrucat s-a aflat ani in sir la o publicatie tinuta sub talpa "Guzganului Rozaliu".

 Ani de zile, "felicsii", ca si "guzganii" din presa n-au facut altceva decat sa execute la comanda, sa declanseze campanii de presa in functie de interesele lor politice sau economice. Sorin Rosca Stanescu, "Nasul", cum i se spune in breasla, este trimis astazi in judecata sub acuzatia de spalare de bani in dosarul  Rompetrol. El este patronul spiritual al unui mod de a face presa in Romania. Nu intamplator, poate, un alt scandal cu acuzatii de santaj izbucnise in martie 2005 la  Ziua de Iasi. Zicerea "santajul si etajul", pusa acum o jumatate de veac pe seama lui Pamfil Seicaru, nu pare lipsita de acoperire in zilele noastre. Daca despre baronii locali am aflat destule, despre baronii din presa se vorbeste putin si in soapta. Ei stiu sa scape de dosare cautand pulpana unei puteri vremelnice.

Presa are o imagine nemeritata. Ocupa primele locuri in sondaje, alaturi de Biserica si Armata, cand ar trebui, la cata mizerie ascunde, sa fie alaturi de politie si politicieni. De facto, chiar asa si este. Face jocuri, dirijeaza anchete si sta cu ochii cat cepele pe afacerile mari, sperand sa-si traga partea leului.

Santajul, presiunea, amenintarea se vad monstruos in provincie. La Bucuresti, mizeria se dilueaza subit, se topeste in pretinse razboaie dintre zeii puterii, iar fondul problemei, furtisagul ordinar, dispare in fundal. Pe santajisti si santajabili nu-i mai vede nimeni. Deja sunt de-ai casei.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22