Polonia în căutarea noii generații

Orice tentativă de „orbanizare“ a Poloniei ar putea duce la izolarea sa față de comunitatea euroatlantică, iar, dacă există vreo lecție a istoriei pe care Polonia a învățat-o cu adevărat, atunci aceasta este evitarea izolării față de Europa și Occident. Probabilitatea unui astfel de scenariu este de aceea foarte mică.

Pe 25 octombrie, Polonia a votat pentru a patra oară la capătul unui an și jumătate de campanii electorale pentru Par­la­men­tul European, alegeri locale, prezidențiale și parlamentare. Dacă pen­tru unii, performanța PiS (Dreptate și Justiție) este fă­ră precedent prin amploare (37,58%, convertiți în 235 de locuri în Parlament, din 460), atunci, pentru cu­nos­cători, schimbarea și apa­rentul viraj spre dreapta nu este chiar o surpriză. În realitate, circa două treimi din electoratul polonez a fost și este de dreapta, într-o formă sau alta. De fapt, o altă formațiune de centru-dreapta, PO (Platforma Civică), a deținut puterea timp de două mandate con­se­cu­tive, între 2007-2015, iar acum a obținut un foarte onorabil 24,1% și 138 de locuri în Parlament, o performanță unică în is­toria postcomunistă a Poloniei. După cum este pentru prima oară după 1990 când o formațiune, PiS, obține singură ma­jo­ri­ta­tea în Parlament.

Deși sub unele aspecte identitatea politică a PO este similară cu PiS, ambele partide situându-se pe dreapta spectrului politic, ma­rea diferență a făcut-o de-a lungul ani­lor personalitatea liderilor fondatori și des­chiderea PO pentru un dialog social mai amplu cu parteneri externi și prin trans­for­marea sa într-un partid catch-all, cu timpul. Ca element suplimentar, abilitatea de a juca cartea populismului a contribuit de fiecare dată la performanța electorală a celor două mari partide, dar și la declinul lor, atunci când nu au știut să mențină un echilibru sănătos între promisiuni, po­si­bilitățile reale și capacitatea cetățenilor de a tolera politici cu un cost social ridicat.

Practic, începând cu 2001, scena politică po­loneză a fost modelată de lupta între ce­le două forțe de dreapta și centru dreapta, plus partide mici, de nișă, care au încercat să speculeze fie votul de protest (atât de dreap­ta, cât și de stânga), fie tot mai în­gustul segment de centru stânga și stânga. Așadar, în acest răstimp, Polonia a trecut printr-un zig-zag indentitar politic, care încă reflectă marea dezbatere între se­cu­larizarea prin europenizare a valorilor fun­damentale versus conservatorism religios și economic-social. Un element su­pli­men­tar l-a reprezentat populismul care, ajutat de marile teme apărute neașteptat pe agen­da publică – de exemplu, refugiații din Ori­en­tul Apropiat sau drepturile mi­no­rităților sociale –, a contribuit la în­cli­na­rea ba­lanței, de data aceasta în favoarea PiS.

Moștenirea Platformei

În prezent, fie că se bucură de po­pu­laritate sau nu, Platforma Civică își poate în mod legitim aroga schimbarea colosală a Poloniei în ultimii 8-9 ani. Schimbarea nu a fost nici de departe fără greșeli și la­cune, pentru care, iată, Platforma a ajuns să plătească electoral. Cu toate acestea, Polonia este cel mai solid stat din Europa Centrală și de Est, cu un leadership politic incontestabil printre statele din Europa Centrala și de Est și la nivel UE, unicul stat care a avut creștere economică în UE în timp de criză și un exemplu elocvent de reformă constantă. Cifrele vobesc de la sine: PIB-ul acumulat al Poloniei între 2008-2014 a crescut cu 24 procente, cel mai ridicat în UE, care în medie s-a mărit cu doar 0,6 procente în timpul crizei. Rata șo­ma­jului în Polonia este de 9 procente, ușor sub media UE, iar deficitul și în­da­to­rarea publică sunt în li­mi­tele stabilite de Pactul pen­tru stabilitate și creștere al UE. În politica externă, Po­lonia a devenit un ju­că­tor greu de evitat pe orice do­sar legat de Europa Cen­trală și de Est. Chiar dacă jocul vechilor mari puteri din UE legat de Ucraina a încercat marginalizarea Poloniei în 2014-2015, când principalii interlocutori în re­la­ția cu Rusia au fost Germania și Franța, în prezent, Polonia devine una dintre plăcile turnante ale dezbaterii pe securitate și apă­rare în NATO și UE. Statul polonez de­ve­nind cel mai consecvent reformator în domeniul apărării și unul dintre puținele care mențin cota de 2 procente din PIB pen­tru apărare.

Plecarea lui Donald Tusk la Bruxelles și încercarea de a-și menține influența prin cultivarea unor noi lideri competenți, dar cu un capital politic minor, precum Ewa Kopacz, premierul încă în funcție, a costat partidul în ultimele alegeri prezidențiale și parlamentare. Polonia rămâne încă tri­butară modelului liderului carismatic, du­pă cum a demonstrat-o ultimul ciclu elec­toral din 2014-2015. Văduvirea partidului de un lider energic având capacitatea de a vorbi pe limba oamenilor de rând (un an­tiexemplu fiind chiar Radosław Sikorski), în urma plecării lui Donald Tusk la Bru­xelles, a contribuit la erodarea PO. De cea­laltă parte, PiS și-a învățat treptat lecțiile, pe măsură ce PO a intrat într-o stare de com­plezență și anumită aroganță, în re­la­ție cu așteptările polonezilor de rând. Ne­popularul și uneori nevroticul Kaczyński s-a retras în umbră, promovând lideri din generația mai tânără, energici și capabili să speculeze gafele PO, precum scandalul ascultărilor secrete din restaurante ale li­de­rilor PO (mai-iunie 2014) sau starea de complezență autosuficientă din tim­pul campaniei ex-președintelui Komorowski.

Jarosław Kaczyński şi Beata Szydło

În mod îngrijorător, Jarosław Kaczyński – adevăratul lider din umbră - a reînviat teme problematice pentru publicul larg. Cu șanse mari de a ajunge la un moment dat prim-ministru, chiar dacă în cam­pa­nie premierul desemnat a fost Beata Szyd­ło, Jarosław Kaczyński, un catolic devotat, promovează un discurs aprins, cultivând un populism care alunecă uneori într-o re­torică conspiraționistă. Ca atunci când dis­cută circumstanțele accidentului aviatic de la Smolensk care a dus la moartea fra­te­lui său geamăn, Lech Kaczyński, sau sursa valului de refugiați din ultimele luni. Cu toate acestea, ceea ce îi aseamănă pe Kac­zyński și Tusk este dificultatea lor de a întoarce pagina și a cultiva o nouă ge­ne­rație de lideri autentici, cu o viziune cri­tică chiar față de generația liderilor se­ni­ori, aflată acum în retragere. Finalmente, ceea ce se poate reproșa Platformei a fost incapacitatea de a mobiliza electoral ge­ne­rația mai în vârstă și alegătorii din pro­vin­cii în dezbaterea pe teme așa-numit li­be­rale (libertățile de exprimare ale mi­no­ri­tăților, fertilizare în vitro, emanciparea fe­meilor). Rezultatul? Marginalizarea Po­lo­ni­ei conservatoare a înclinat balanța în fa­voarea PiS.

De la prescripții electorale la realitate

Președintele Duda a semnalat că rămâne consecvent promisiunilor din campania pro­prie. La numai două zile de la alegerile parlamentare, Andrzej Duda și-a exprimat veto-ul pe Protocolul de la Kyoto asupra plafonării emisiilor de gaze cu efect de seră. Ținându-și una dintre promisiuni, Du­da a alimentat scenariul celor care afir­mă că Polonia va reintra în clubul pre­pon­derent eurosceptic al celorlalte state din Vi­șegrad 4 sau va face front comun cu Marea Britanie. Acest lucru este foarte pu­țin probabil. Chiar dacă discursul polonez pe problema refugiaților a deranjat și Bru­xellesul, și Berlinul, Polonia s-a retras, to­tuși, la timp, atunci când s-a pus pro­ble­ma solidarizării cu poziția acestora legată de criza refugiaților din Orientul Mijlociu. Practic, în cazul celor două mari teme, di­vergențele Varșoviei față de linia do­mi­nan­tă din UE se încheie, iar cea mai clară do­vadă a fost traseul președintelui Duda și dis­cur­surile acestuia din marile capitale vizitate, cum ar fi Berlinul sau Wa­shing­tonul.

Unii observatori, în special din zona stân­gă a spectrului politic, au comparat PiS și pe liderii săi cu Orbán și Fidesz. Este fals. Mai întâi de toate, PiS nu se bucură de ma­joritate constituțională în Parlament, ci doar de o simplă majoritate. Modificarea Constituției după modelul Orbán ar fi un exercițiu foarte costisitor și nerealist. În același timp, Polonia nu suferă de aceleași frustrări istorice și nu se confruntă cu un fals imaginar al victimizării după modelul „cetății asediate“. În politica externă, cel mai probabil va exista mai degrabă con­ti­nuitate, cu accent pe o mai strânsă co­la­borare cu vecinătatea imediată a Poloniei și dezvoltarea parteneriatelor strategice re­gionale. O atitudine greu de observat la Bu­­dapesta. În egală măsură, PiS are, prin pre­zența PO și a liberalilor din partidul Modern (Nowoczesna), o opoziție pu­te­r­nică care se va opune oricărei tentative de împingere a Poloniei spre un model „ili­beral“ (neliberal). În final, în mod cât se poate de evident, orice tentativă de „or­ba­nizare“ a Poloniei ar putea duce la izolarea sa față de comunitatea euroatlantică, iar, dacă există vreo lecție a istoriei pe care Polonia a învățat-o cu adevărat, atunci aceasta este evitarea izolării față de Eu­ro­pa și Occident. Probabilitatea unui astfel de scenariu este de aceea foarte mică.

Spectrul politic polonez a fost dominat în ultimii 25 de ani de partide și idei de dreapta, care au avut diferite nuanțe și for­matori. Prin alegerile din 25 octombrie, Polonia a intrat în ultima fază a unui ciclu al generației posttranziție, la capătul că­reia cel mai probabil se va produce pre­darea ștafetei către noua generație de po­liticieni și administratori. Este greu de prezis cum va arăta următoarea ge­nerație, însă potențialul acesteia a început să se manifeste la nivelul celor două par­tide nou apărute pe scena politică, care au acumulat fiecare câte 7-8%. Unul este Miș­carea „Kukiz“, un model de partid centrat pe personalitatea unui singur lider po­pu­list, și partidul Nowoczesna, care își poate revendica drept exemple corespondente modele de lideri din noua generație, ca Justin Trudeau (Canada) sau Albert Rivera (Spania). Rămâne de văzut dacă po­ten­țialul electoral al acestor partide nou apă­rute va crește suficient pentru a produce o schimbare de generație politică în anii următori. O schimbare care a început deja în 2015.

* Octavian Milewski este doctorand în cadrul Graduate School of Social Research, Academia Poloneză de Științe.