Lungul drum de la Geoana la Gyurcsany

Socialistii au castigat un al doilea mandat in alegerile din Ungaria la o diferenta mai mare decat se astepta toata lumea, inclusiv ei insisi, si astfel au ajuns vedete in mass-media europene saptamana trecuta. Si chiar in presa de la noi, care n-a ratat momentul sa remarce ca este pentru prima oara ca un guvern est-european in functie este validat din nou de electorat (ceea ce este fals, s-a mai intamplat inainte in Slovacia si Slovenia, dar ce sa astepti de la comentatori provinciali pentru care adevarat nu e ce se intampla in realitate, ci ce au zis Brucan si Cristoiu). Oricum, partidul socialist maghiar constituie un studiu de caz interesant pentru PSD-ul roman, iar premierul Ferenc Gyurcsany un model de urmat pentru Mircea Geoana, in efortul lui de modernizare si credibilizare a partidului. Sunt sigur ca amanuntul n-a scapat echipei de strategi de la Cluj, care inteleg ca il asista pe presedintele PSD in aceasta cursa.

Socialistii maghiari sunt lideri in competitia est-europeana pentru a imbraca haine laburist-britanice, in care vad ca alearga azi toate partidele ex-comuniste din regiune: un socialism modern, pro-globalizare si pro-piata, care atrage segmentele urbane si tolerante ale societatii. In Ungaria, daca esti student si te afli la o petrecere cool, nu ti-e rusine sa spui ca ai votat cu socialistii; iar daca esti om de afaceri, nu te suspecteaza imediat lumea ca ai afaceri dubioase cu statul. Acest test simplu ar trebui sa si-l aplice Geoana, Diaconescu, Dancu et comp si vor simti atunci prapastia care ii separa de socialismul europenist à l’hongroise. Pentru ca ce conteaza la electorat este nu atat ce spui, cat in primul rand ce faci si cat de credibil esti, pe toate dimensiunile: buna guvernare, anticoruptie, ruperea de trecut. Si nu pe vorbe, ci pe voturi in parlament. Cand in jurul fostului premier socialist Medgyessy s-a intetit acum doi ani scandalul legat de colaborarea sa cu fostele servicii de informatii comuniste, el s-a retras din functia de sef de guvern, punandu-si punct carierei politice la varf. N-a fost nevoie de mahalagisme si tarare cu tractorul afara din birou, ca in cazul lui Adrian Nastase, care lasa impresia ca demisia echivaleaza cu drumul la esafod. In relatia cu mass-media si societatea civila, socialistii maghiari devin incet-incet partenerul de incredere dintre cei mari, gratie si lungului lor menaj politic cu Alianta Liberilor Democrati (partiduletul pro-european, liberal si civic al Ungariei).

Este uimitor ce bine a manevrat stanga de la Budapesta de a reusit sa produca aceasta rotire a axelor, aducand alinierile mai aproape de cele din Occident: socialistii sunt azi baietii buni si toleranti, receptati ca atare de societate, iar dreapta are aerul mizantrop, vindicativ si autoritarist care i-a dus la esec luna trecuta. Ce ironie, de vreme ce Fidesz si seful sau, Viktor Orban, intrasera in politica in calitate de reprezentanti ai tineretului anticomunist si progresist, deci aveau noile orizonturi de dupa ‘90 la picioare. Numai ca, atat cat a fost premier in perioada 1998-2002, Orban si nu altcineva a fost cel implicat in scandaluri de manipulare a presei, a devenit arogant si a cochetat cu extremistii. El e cel care a blocat proiecte de investitii in Budapesta, pentru ca primarul era din cealalta tabara politica, instrainandu-si astfel capitala. Iar in opozitie, in perioada 2002-2006, s-a gandit ca cea mai buna cale de a lovi guvernul ar fi sa joace pe cartea nationalista si pe resentimentele celor saraci, care nu castiga imediat si vizibil din integrarea europeana. S-a trezit astfel in brate cu electoratul rural, conservator si frustrat, care acum i s-a lipit ca sosul de rever. Iar in campania electorala, de ce a devenit mai agresiv, de aia s-a infundat mai tare. Din aceasta lectie despre pericolele pe termen lung ale becalizarii politice ar avea multa lume de invatat, inclusiv in Romania.

Concluzia gresita pe care ar putea-o trage PSD este ca le trebuie mai mult PR, mai multi consultanti care sa le vanda gogosi pe o caruta de bani (cum au facut cu Nastase), o noua culoare pe drapel si o noua sigla. Lectia corecta ar fi, in schimb, ca mesajul este chiar partidul: trebuie sa se schimbe ei insisi, unul cate unul si toti la un loc, pentru ca publicul sa fie convins ca sunt alti oameni. Sa-i vada lumea, zi de zi si in proportie de masa, ca se poarta altfel, prin parlament, primarii, pe strada, in afaceri. Altminteri, degeaba defilezi pe Corso cu juni neterminati si le scrii pe frunte Generatia 2008, daca in loc de tafna si amenintarile lui Nastase pui agresivitatea haraitoare a lui Ponta. Observati va rog ca in chestiunea Vanghelie nici nu vreau sa intru, pentru ca nu-i gasesc echivalent la Budapesta.

Cred ca noua conducere a PSD stie aceste lucruri, dar ii e greu sa le puna in practica: vezi lunga epopee, cu suisuri si coborasuri, a marginalizarii lui Ion Iliescu, care ameninta sa se lungeasca cat Iliada cea originala. Ce sa faci cu un om care nu se da dus neam din prim-plan, desi colegii sai de generatie si convingeri dau de mult la peste pe la casele lor de vacanta de la Balaton? PSD-istii au si circumstanta ca Romania nu e, din pacate, Ungaria: 40% rural la noi, 10% la ei; saracie urbana mai multa si mai consistenta la noi; reforma economica inca neterminata etc. (bun, a cui e vina pentru asta, inainte si dupa ‘89? poate ne explica tot Ion Iliescu in viitoarea lui carte). Le e teama sa faca pasul si sa renunte la segmentul lor electoral traditional, frustrat si marginalizat, pentru castiguri ipotetice pe termen lung. Insa ar face bine sa se gandeasca la lectia ungureasca sau la faptul ca multi dintre saracii Romaniei rurale si-au luat deja desaga in spinare si au plecat prin Spania si Italia ca sa invete europenismul direct la sursa. In plus, contrar parerii incetatenite, omul de rand nu voteaza neaparat cu cel care-i seamana cel mai tare, ci cu acela la care simte vana de lider si stea de castigator. Adica cu Gyurcsany, nu cu Orban.