De același autor
Aflat în vizită în Finlanda, premierul Ponta a discutat cu omologul său despre schimburi de experiență în educație și în domeniul extracției de aur. Nu s-ar putea un schimb de premieri? Cu ocazia transmisiunilor tv, dl. Ponta s-a referit la proiectul RMGC declarând că „aici problema este cuvântul odios cianuri”. Nu numai. Cianuri mai avem. Problema este cuvântul sinistru corupție – căci RM s-a născut în ilegalitate încă din '94 când licența de exploatare a fost dată unei firme obscure cu o zi înainte să se anunțe licitația – și cuvântul fatal crimă împotriva naturii unde pier patru munți și sănătatea localnicilor. Pe aceste teme nu se discută prea mult, comisia parlamentară condusă de dl. Darius Vâlcov (PSD fost PDL) preferând excursii la galeria Cătălina.
Unde, ce să afle, Dariu al lui Istaspe? Că e sărăcie lucie și oamenii n-au de lucru? Asta poate vedea în nenumărate alte zone din țară – și chiar la suprafață unde nu e nevoie să dărâmi munții ca să-ți faci cimitire. Dar PSD nu poate trăi fără ipocrizie așa că dl. Zgonea s-a simțit „jignit”, de refuzul lui Crin (fleur du mal) de a-și pune „căscuța” pentru „poze” cu Cătălina și s-a delimitat de elitismul acestuia mărturisind că a devenit inginer la seral. Și isteț la fără frecvență. Aceste replici au determinat „Der Spiegel” să aprecieze că „guvernul Ponta se va destrăma” de la Roșia Montana. E oricum cam destrămat – dar premierul îl consideră vinovat pe președinte: „Băsescu ne blochează fiecare lege” - trimițând-o la CCR. Dar cine-i de vină dacă fac legi neconstituționale? Ce-ar vrea?
Ca dorința sa să fie lege pentru toți, indiferent de conținut? De data asta, premierul s-a referit la legea referendumului cu cvorum de 30% pe care dl. Băsescu a retrimis-o la CCR. Problema acestei legi este că schimbă sensul democrației unde minoritatea se supune majorității. Prin cvorumul de 30% majoritatea se supune minorității. În plus, o Constituție votată cu 50%+1 trebuie schimbată în aceleași condiții. Probabil însă că și Constituția și Regionalizarea vor eșua în războiul US contra L. Dar asta-i soarta coalițiilor la noi: toate au pierit prin trădări și sfâșieri interne. Există și o explicație ereditară: partidele noastre au nostalgia partidului unic – din care s-au născut prin sciziparitate. PDL a profitat de ocazie că toate cianurile au căzut în capul PSD și a prezentat „guvernul din umbră” condus de dl. Predoiu care „supraveghează” sumbrul guvern Ponta elaborând „politici publice de dreapta”. Și cine să le aplice?
Articol publicat si pe site-ul curentul.ro.