Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Violul duhovnicesc. Irina (V)
2017-06-06
1
Încheiem, la aproape 12 ani de la drama care a avut loc la Tanacu, traseul duhovnicesc al Irinei la mănăstire, urmând cronologia stabilită de Tatiana Niculescu Bran în romanul nonficţional în două părţi bazat pe acest caz.

14. Pompierul incendiator

 

După ce diagnosticul de îndrăcire s-a im­pus la Tanacu, tânărul ieromonah și-a asu­mat un rol de salvator – doar curajul său de exorcist o mai putea scăpa pe Irina din jalnica ei rătăcire. Într-o ast­fel de cultură du­hov­ni­cească, pentru un astfel de caz disperat există o ultima ratio. Puțini sunt, însă, cei ca­re se încumetă într-o ast­fel de luptă corp la corp cu diavolul. Tocmai de aceea, cei mai curajoși au con­știin­ța unei misiuni de elită – își riscă isihia în favoarea ce­lor prea necăjiți. Ca un cavaler al Du­hu­lui, Daniel Corogeanu a vrut să alunge ba­laurul ce-i luase mințile Irinei. Dar pretins nobilele sale intenții – împletite probabil și cu o prea umană ambiție – au nesocotit o împrejurare elocventă: inedita tulburare a fetei s-a produs la mănăstire. Altfel spus, la Tanacu nimeni nu s-a gândit vreo clipă că tocmai purgativul penitenței ce i s-a oferit (firesc) ca atâtor altora – pentru mântuire – ar putea fi cauza exasperantei sale crize. Și, în consecință, au trecut la o medicație duhovnicească și mai agresivă, pentru a corecta efectele celei dintâi. Psi­hiatrul, singurul, în acest caz, care o pu­tea rupe din această legătură toxică, o retrimite la mănăstire – din comoditate și pio­șenie. Premiza sa – ca și a multora dintre noi – a compensat dilemele deon­tologice: religia nu poate face decât (mai) bine. În loc de a fi scoasă din acest univers (pentru ea) terorizant, iar bombele du­hov­nicești plasate ca leacuri în conștiința ei vulnerabilă dezamorsate, Irina s-a întors, încrezătoare, în bolnița Domnului. Iar ce­lui care a iscat – nu din rea-voință, ci în conformitate cu o venerabilă tradiție – fo­cul care i-a năpădit sufletul nu i-a mai ră­mas decât să-și asume îndrăzneț misiunea de pompier. De fapt, religia nu face numai bine – merită să medităm mai serios la bu­tada unui teolog ca Alexander Schme­mann, care preciza că aceasta pe jumătate e de la Dumnezeu și pe jumătate de la dia­vol. Irinei, în mod evident, nu i-a făcut bi­ne. Dar odată pornit, mecanismul duhov­nicesc nu a mai putut fi oprit – singura al­ternativă era extragerea ei, dar nu a avut om pentru asta. A afirma că spovedania doar a scos la iveală un dezechilibru deja bine adâncit în sufletul ei e o simplă ipo­te­ză – utilă în a minimaliza rolul duhov­ni­cului. Tot o ipoteză e și a afirma că simpla sa îndepărtare de focarul religios ar fi con­dus la o restabilire acceptabilă. Dar un te­ra­peut mai lucid ar fi început de aici. În unele profesii, cel puțin, pioșenia necesită o responsabilă autocenzură.

 

15. Cerul pe pământ

 

Unul dintre motivele pentru care acest exor­cism a scăpat de sub control a fost jena – ieromonahul nu era, totuși, pre­gătit pentru un astfel de rol în văzul mul­țimilor. I-a fost teamă de reacția cre­din­cioșilor care veneau în număr mai mare la slujbele mănăstirii la sfârșit de săptămână. Astfel încât Irina a așteptat legată două zi­le. Într-adevăr, între o liturghie sublimă, la care sute de oameni stau câteva ore în­tr-o concentrare evlavioasă, la care strana de măicuțe cântă cu glasuri îngerești, iar preotul slujește hieratic în odăjdii stră­lu­citoare, și un exorcism un­de cel vizat face ca toți dra­cii e o diferență semni­fi­ca­tivă. Ortodoxia e mândră de re­latarea convertirii ru­șilor: ambasadorii lor au de­clarat, după o liturghie în Sfânta So­fia, acum peste un mi­le­niu, că au văzut cerul pe pă­mânt. La un exor­cism, în schimb, chiar și cu un fi­nal fericit, impresia e, ine­vitabil, mai degrabă de iad. A apropia aceste două ex­tre­me ale duhovniciei e rar și hazardat. Daniel Corogeanu nu a riscat. Dar s-a luat în­tr-atât cu slujbele încât a așteptat (două zile) plecarea tuturor pelerinilor – între timp, Irina a rămas nu doar legată, ci și re­dusă la tăcere printr-un căluș bine în­de­sat. În loc să lase cele 99(0) de oițe și să se ocupe de cea rătăcită, a lăsat-o pe aceas­ta pradă unui jalnic calvar. În limbaj duhovnicesc, o astfel de atitudine are un diagnostic clar: slavă deșartă.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-caasdsadsatalin-bogdan.jpg

Imagine din filmul După dealuri, regizat de Cristian Mungiu, bazat pe romanele nonficţionale ale Tatianei Niculescu Bran despre cazul Tanacu

 

 

16. Lanțuri de câine

 

Când a sosit momentul exorcismului, Iri­na a fost legată cu prosoape și lanțuri – o soluție la care s-a recurs pentru că, sin­gure, cele dintâi erau ineficiente. Această înlănțuire are un precedent prestigios: re­fe­ritor la unul dintre demonizații exor­ci­zați de Iisus, evanghelistul Luca men­țio­nează forța de a tot rupe lanțurile prin ca­re se încerca imobilizarea lui. Din păcate pentru Irina, dracii săi nu au fost la fel de puternici ca cei cărora li s-a permis, într-un târziu, să intre într-o turmă de porci. Lanțurile – recent achiziționate pentru câini – au contribuit și la deznodământul pe­nal, învinuirea fiind de privare de li­bertate urmată de moartea victimei. În fond, exorcismul constă doar din recitarea unui text – nu foarte lung – din Mo­lit­fel­nic, nimic mai mult. Trebuie să re­cu­noaștem că apariția neurolepticelor a an­trenat o revoluție sociologică pentru cei tul­burați psihic. Ospiciile s-au mai golit, astfel încât agresivitatea haotică a multora a putut fi controlată fără apelul la vechiul regim de cvasi-detenție. Momentele de cri­ză pot solicita imobilizarea pacientului, dar miza sunt efectele sedative ale me­di­camentației. În lipsa acestora, până la reu­șita exorcismului, cel imobilizat se va zba­te ca orice animal prins în cursă. Și nu e vorba atât de chinul echivalent unei ope­rații fără anestezie, cât de credința că ce­ea ce contează e puterea de a disciplina. Așa cum omul domesticește animalul, du­hul e menit a disciplina trupul, iar harul a pune la respect dracii. Îndrăcitul e (even­tual) legat până la (rapid așteptata) vin­de­care. Tocmai scurtimea unei astfel de te­rapii denotă o perspectivă care acordă prea puțin libertății umane.

 

17. Cu rugăciune și cu post

 

Asocierea exorcismului cu postul are, de asemenea, o referință evanghelică. Unor exor­ciști confruntați cu un eșec frustrant, Iisus le sugerează cheia succesului: diavoli de acest soi se scot doar cu post și ru­gă­ciu­ne. Astfel încât și exorcistul de la Ta­nacu a decretat un post negru generalizat în același scop. Prima vizată a fost chiar Irina, doar că dintr-un alt motiv. Practica or­todoxă a împărtășaniei presupune un post alimentar – după masa de seară până la momentul euharistic de a doua zi e in­terzisă orice altă ingestie. Mai mult decât atât, chiar și pentru cei care nu se îm­părtășesc e necesar un asemenea post, da­că doresc să primească anafură și agheas­mă – două produse net inferioare, haric vorbind, euharistiei. După aproape două zile de zbatere în izolarea chiliei, legată și deseori cu căluș în gură, în care numai pof­tă de mâncare nu a avut, postul ei s-a prelungit oficial – ceea ce, inevitabil, a gră­bit fatalul deznodământ. Instituirea aces­tui mic post pre-euharistic ține de ace­eași mentalitate a vredniciei – să dai prioritate Domnului în fața alimentelor și să amâni cu puțin micul dejun, ca nu cum­va să crezi că ai primit chiar pe degeaba un asemenea măreț dar – totuși, mai bine s-ar cere să fi făcut înainte vreo faptă bu­nă oarecare, dacă tot trebuie să punem con­diții. Dar și această miză pe post – fie și minimal – are referințe venerabile. Unul dintre temeiurile înțelepciunii asce­tice e deducerea tuturor patimilor din cea a lăcomiei pântecului. Dar chiar și îm­bibată de mentalitate filocalică, practica ortodoxă renunță la exigența postului în cazul bolnavilor. Irina nu a meritat o ast­fel de mică dispensă.

 

18. Crucea

 

Pentru a fi dusă cu forța în biserică, Irina a fost țintuită de niște scânduri. Din mo­tive practice, scândurile au ajuns să fie asamblate în formă de cruce. A fost o ini­țiativă de moment, fără nici o altă cono­tație asumată. Totuși, în ciuda unui vădit impact simbolic, rezultatul nu a schimbat cu nimic demersul celor implicați. Într-o cultură religioasă dominată de cruce, în care ortodocșii – și cu atât mai mult călu­gării – își fac semnul ei în nenumărate oca­zii, poziția crucificată în care a ajuns Irina ar fi trebuit să atragă atenția – și, eventual, să tulbure conștiințele. Poziția a fost aleasă pentru a-i ușura chinurile da­torate înlănțuirii – dar crucea însăși a ajuns obiect de tortură privilegiat fiindcă reu­șea să prelungească supliciul, care de­venea mai îndelung suportabil. Crucea im­provizată de la Tanacu a fost la fel de fa­tală precum cea în numele căreia se chi­nuiau să scotă dracii.

 

Irina, în scurta ei viață, s-a temut grozav de viol – o amenințare permanentă mai ales în universul promiscuu al or­fe­li­na­tu­lui. A exersat mișcări de karate și a reușit să se apere eficient – a murit, de altfel, vir­gină. A fost, însă, cu totul nepregătită în fața a ceea ce am putea numi violul duhovnicesc. Irina a nimerit cu totul în­tâm­plător în ograda Ortodoxiei, dar di­versele avansuri ale acesteia i-au stârnit reacții ambivalente, iar nimeni nu a fost prin preajmă pentru a o smulge dintr-o astfel de inefabilă îmbrățișare. Învățați – ca noi toți – cu ideea că religia e, dacă nu tămăduitoare, cel puțin benignă, asceții de la Tanacu nu s-au gândit de două ori înainte de a-i tot oferi mostre de dragoste duhovnicească, de la spovedanie la exor­cism. Au forțat-o să se urce în patul lui Procust al Ortodoxiei. Iar Irina nu a fost atât de docilă pe cât se așteptau. Reacția ei, așa haotică cum a fost, a însemnat și un strigăt de refuz. Un nu! care trebuia luat în serios, nu catalogat facil drept în­dârjire de îndrăcită. //

 

Primele patru părţi ale articolului pot fi citite aici, aici, aici şi aici.

TAGS : După dealuri Cristian Mungiu Tatianei Niculescu Bran cazul Tanacu
Recomandari
Comentarii
tom 2017-06-11
Mare mandrie la TIFF ca a venit Alain Delon : exact ca in universitatile romanesti, care cica fac o colaborare cu universitati straine, vin pensionari, oameni care nu mai au public la ei acasa, care predau chestii de care ei nu mai au nevoie (si ciudat e ca chiar si chestiile alea sunt noutati pentru profesorii jenanti, neproductivi si semianalfabeti cu care e populata universitatea romaneasca) : o dovada mai buna a inapoierii intelectuale cu care ne mai si mandrim, chiar daca guvernul a pus tablete la tara sa voteze niste tarani din niste comune marginale.....
Total 1 comments.
3060
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.